Prin cunoscute ţări străine

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Comunismul se aplică din nou jpeg

● Prin aeroporturile europene (inclusiv la noi), a devenit destul de clar că rişti să fii cu atît mai supus întrebărilor şi verificărilor de securitate cu cît ai tenul mai închis. Dacă eşti negru de tot, trebuie să te obişnuieşti, probabil, să-ţi pierzi timpul conversînd de fiecare dată cu poliţiştii de frontieră. Culoarea pielii se vede imediat, în vreme ce culoarea sufletului e mai greu de detectat pe un aeroport, chiar şi cînd e foarte întunecată.

● O stewardesă austriacă, cu uniformă şi ciorapi roşii, semăna leit cu Bette Davis. Nu-ţi puteai desprinde ochii de la mimica ei aproape la fel de fascinantă. Actriţa nu mai e, dar toate astea petrecîndu-se în cer, îţi puteau trece prin minte tot felul de lucruri.

● Cînd auzi un copil mîțîit sau care plînge prea mult, prea deranjant, sînt toate şansele să constaţi că părinţii vorbesc româneşte. De fiecare dată mă întreb care o fi explicaţia.

● Viena e plină de români: turişti, chelneri sau cerşetori. Cum fac şi în ţară, cerşetorii noştri îşi expun şi pe acolo bubele, deformaţiile sau membrele amputate. Se milogesc mieros, insistent şi într-un fel aproape ritualic de trecători să le dea ceva. Cerşetorii nemţi, în schimb (că există şi de-ai lor), mormăie ceva în barbă, de multe ori cu un pahar de plastic în mînă şi uneori dau senzaţia că pot deveni agresivi. Au părul mare şi neîngrijit.

● Discursurile electorale în germană, ţinute de bărbaţi, continuă să stîrnească fiori, cel puţin pentru cei care nu înţeleg limba. Am avut senzaţia asta auzind, în trecere, un discurs în piaţa de lîngă Stephansdom. Mi-am zis că sînt victima clişeelor formate de nenumăratele filme artistice şi documentare cu Hitler. În ziua următoare însă, primul la urne pentru alegerile prezidenţiale austriece a ieşit candidatul extremei drepte.

● În magazinele vieneze se găsesc şi pantofi cu jumătăţi de număr. La noi nu mai există aşa ceva de pe vremea lui Ceauşescu. Nu că în comunism ar fi fost ­vreun fel de rai al încălţărilor (ba dimpotrivă), dar măcar conceptul de jumătate de număr exista. De ce l-am pierdut?

● Dacă stai pe o canapea într-un muzeu circulat şi priveşti o vreme pantofii celor care se preumblă prin sală, poţi descoperi un spectacol extraordinar: balet de oameni prin muzee. Vă mai amintiţi cum sinologul Kien clasifica oamenii cărora nu le vedea decît pantalonii, în romanul lui Canetti, Orbirea? Cu pantofii, aş zice că e şi mai tare.

● Apropo de biblioteca incendiată în cartea lui Canetti, cea de la mînăstirea Melk e bine-mersi, foarte frumoasă şi chiar funcţională, chiar dacă, în Numele trandafirului (inspirat de acel loc), Umberto Eco îi dă foc. Totuşi, cartea despre rîs a lui Aristotel, bineînţeles, nu se găseşte.

● Barocul austriac continuă să-mi pară pe cît de vecin cu kitsch-ul, pe atît de hipnotizant.

● La capitolul muzee şi cărţi, pot spune celor interesaţi că Bărbatul cu barbă albă al lui Tintoretto de la Kunsthistorisches Museum din Viena, cel pe care criticul muzical Reger din romanul Vechi maeştri al lui Thomas Bernhard îl contempla ore în şir, din două în două zile, vreme de mai bine de 30 de ani, este aşezat în colţul unei săli. Adică, nu e în dreptul unei canapele pe care să poţi sta pentru a-l contempla, aşa cum o făcea Reger. Poate că din anii ’80, cînd a fost scrisă cartea, lucrurile s-au mai reaşezat.

● La Laxenburg, unde e o fostă importantă reşedinţă de vară a curţii imperiale din vremea Habsburgilor, am găsit o chelneriţă nostimă din Botoşani. Bacul care te trece lacul funcţionează cu 60 de eurocenţi de persoană. Vizitarea castelului de peste lac e la fel de scumpă ca acum douăzeci de ani. Celebra îngheţată de la Eissalon din Laxenburg e la fel de bună şi mai puţin laxativă decît acum douăzeci de ani.

● Un magazin de pe Mariahilferstrasse se cheamă Sexworld – Spartacus. Spartacus?! Nume mai potrivit pentru aşa o prăvălie nici că se putea imagina.

● La mumok, cea mai importantă galerie de artă contemporană din Viena, am dat peste o expoziţie cu tema „Corp, psihic & tabu“. Ceva greu de imaginat şi greu de privit. La etajele superioare expoziţia merge către un fel de „artă ginecologică“ sau de „sex chirurgical“ şi către expunerea de poze, tablouri şi filme cu maţe şi organe interne omeneşti. Pe scurt: un avangardism scîrbos.

● Caleştile de plimbare de la Schönbrun sau de la Stephansdom au frîne, pe disc, cu etrier acţionat hidraulic, exact ca maşinile. Balega de la caii acestor caleşti se adună în pungi aflate sub coadă. Uneori, însă, mai ajunge şi pe de lături, adică pe asfalt. Dar de acolo o ciugulesc imediat porumbeii. Ce înseamnă o ţară complet tehnologizată şi perfect eco…

● La hotel am urmărit mai mult CNN-ul şi am constatat că parcă sînt mai multe prezentatoare blonde cu ochi albaştri decît erau de obicei în ultima vreme. Lumea se schimbă. Vin la putere conservatorii albi? Sau poate democratele blonde cu ochi albaştri? Să fim pregătiţi.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

mae news.ro
MAE avertizează românii care merg în Polonia. Controalele la două granițe se prelungesc până în 2027
Românii care călătoresc în Polonia sau tranzitează această țară trebuie să ia în calcul posibile întârzieri la trecerea frontierei.
MCZoYXNoPWY0ZWExYmU5M2Y2ODYyY2Q3YmJjZjU2YjZlOTVhMTc3 thumb jpg
„S-a catapultat, dar nu a supraviețuit”. Cine era căpitanul ucrainean de 25 de ani care a murit după ce MiG-29-ul său a fost lovit de o rachetă rusă
Forțele Aeriene Ucrainene au anunțat joi, 1 octombrie, pierderea unui avion de vânătoare MiG-29 și a pilotului de 25 de ani aflat la bord. Aeronava a fost lovită de o rachetă în timpul unei misiuni de luptă desfășurate pe frontul din Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin participă la o ceremonie la Mormântul Soldatului Necunoscut lângă Kremlin în timpul Zilei Apărătorilor Patriei în Moscova rusia FOTO EPA-EFE / Maxim Shipenkov
Iulian Fota explică războiul hibrid al Kremlinului: „Scăderea încrederii în propriul guvern poate fi instrumentată de ruși”
Războiul hibrid purtat de Rusia nu trebuie privit doar prin prisma propagandei, dezinformării sau atacurilor cibernetice, ci ca un instrument care poate pregăti terenul pentru un eventual conflict convențional, avertizează Iulian Fota, fost consilier prezidențial și expert în studii de securitate.
zodii zodie horoscop istock jpg
Horoscop 2 octombrie. Ziua deciziilor importante pentru zodii. Ce schimbări anunță astrele
Acest început de weekend vine la pachet cu alegeri importante pentru nativi. Horoscopul zilei de vineri, 1 octombrie 2026, a pregătit surprize neașteptate pentru cele 12 zodii. Iată ce le rezervă astrele.
Mirabela Grădinaru Administraţia prezidenţială jpg
„Asta se întâmplă de cele mai multe ori la două sau trei dimineaţa”. Sfatul partenerei președintelui la o conferință medicală
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui României, Nicuşor Dan, a declarat, joi, la deschiderea Conferinţei Naţionale de ORL Pediatrie, că demult a trecut pragul a 20 de vizite la medicul ORL, ea fiind mamă a doi copii.
image png
Intervenție la metrou. O persoană a coborât pe șine. Metrorex a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei
Intervenție de urgență pe o linie de metrou din București, joi seară, 1 octombrie, după ce o persoană a coborât în zona șinelor, la stația Piața Unirii 1. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:36, iar la fața locului au intervenit polițiști și pompieri.
Captură de ecran 2026 10 01 210704 png
Satul care a devenit celebru după o conspirație veche de 500 de ani. Castelul în care nobilii au complotat împotriva regelui
Un sat aparent obișnuit ascunde o poveste care a început în urmă cu mai bine de 500 de ani. În spatele zidurilor unui castel impunător, nobili puternici s-au întâlnit în secret pentru a pune la cale un complot împotriva regelui. În prezent, fortăreața poate fi vizitată.
Dalida jpg
Lovitură pentru soacra „Dalidei” din Las Fierbinți. Șase proprietăți au ajuns la licitație după condamnarea pentru fraudă
Raisa Ladin, soacra actriței Ecaterina Ladin, cunoscută pentru rolul „Dalida” din Las Fierbinți, are din nou probleme în instanță. După condamnarea într-un dosar DIICOT privind fraudarea companiei Paxum, mai multe dintre proprietățile sale au fost scoase la licitație.
gabi torje
Drama neștiută din viața lui Gabi Torje: tatăl său a făcut preinfarct chiar în timpul unui meci
Pe lângă cariera de succes în fotbal, Gabi Torje este un familist convins și a vorbit de-a lungul timpului despre legătura strânsă pe care o are cu cei dragi. Concurentul de la „Asia Express” a făcut însă o mărturisire dureroasă despre un moment care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. T