Premiul Oscar şi Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal

Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Dragoste şi răzbunare jpeg

De cîţiva ani, cînd se apropie perioada Festivalului de la Cannes, o undă de energie străbate suflarea românească. E drept, nu are dimensiunea marilor mobilizări emoţionale din vremurile în care echipa de gimnastică a României pleca, dornică să cucerească lumea, la Jocurile Olimpice. Nu are nici puful patriotic al aripilor de entuziasm naţional pe care plutea selecţionata de fotbal, hăt, demult, cînd mai ajungea la un turneu final. Dar unda asta de energie, care se trezeşte în preajma marelui festival de film, păstrează ceva din orizontul de aşteptări patriotice ale vremurilor în care foamea noastră de identitate se hrănea cu notele gimnastelor şi cu scorurile naţionalei de fotbal. Cîtă vreme spectacolul sportiv al lumii ne conţinea şi pe noi, onoarea noastră terfelită, fie de comunism, fie de capitalismul pe care abia îl descopeream, n-avea cum să rămîie nereperată. Dar, de cînd rezultatele sportive s-au prăbuşit, imperiul entuziasmului nostru naţional s-a făcut, şi el, fărîme. Mai are mici zvîrcoliri de speranţă, cînd regizorii români îşi duc filmele la cîte un festival cu nume sonor. Singurul eveniment care ar resuscita trupul epuizat al bucuriei noastre de a fi români, singurul trofeu care l-ar aduce, măcar pentru o săptămînă, la forma de zile mari a vremurilor trecute, ar fi un Oscar. 

Cu ani în urmă, cînd Universitatea Craiova, Dinamo şi Steaua băgau spaima în marile echipe europene, cînd gimnastele din România produceau entuziasm în Occident, ulcere şi beţii de necaz în Uniunea Sovietică, la noi, euforia succesului se consuma sub capac. Nu ne dădea mîna să ieşim pe străzi şi să strigăm diferite chestii. Atunci nu se striga pe stradă ce-ţi trecea prin minte. Bucuria se manifesta acasă, în cel mai bun caz pe balcon, şi în varianta ei organizată, bine pusă la punct, la televizor, la ştiri, cu imagini înregistrate la sosirea avionului în care se aflau „bravii noştri băieţi“ sau „fetele noastre de aur“. Pentru cîteva secunde, ţara noastră ieşea de sub Republica Socialistă, şi îşi permitea luxul de a fi România. Eram destul de jerpeliţi, umiliţi, mîncam alimente luate pe cartelă, stăteam fără apă caldă şi fără curent electric, dar explodam de entuziasm cînd Craiova îi bătea pe francezii de la Bordeaux, cînd Dinamo elimina SV Hamburg, sau cînd Steaua cucerea Cupa Campionilor. Pe urmă, după 1989, avînd voie să facem orice pe stradă, am dat iama în fîntînile arteziene din centrele oraşelor. Ieşeam să agităm steagul tricolor şi să facem baia ritualică a victoriei, chiar şi la rezultate de egalitate. Era victoria noastră, a tuturor, nu?! 

Rataserăm momentul de simpatie planetară de la Revoluţie, n-aveam mari motive de respect pentru spiritul nostru comunitar, care se încăpăţîna să nu dea semne concrete, descopeream că egalitarismul din comunism s-ar putea să fie mai mişto decît competiţia din capitalism, şi ne lovea apatia care domneşte şi azi. După frica din comunism, venea înrăirea din capitalism, după bancurile cu activişti, veneau legendele despre noua clasă de şmecheri. Driblingurile lui Hagi, la Cupa Mondială din Statele Unite, au fost ultima mare gură de aer. Nu Hagi era cel care le făcea. Noi toţi dădeam gol Argentinei. Noi toţi ridicam tribunele în picioare. Patriotismul nostru legendar funcţiona perfect în faţa tribunelor. Cîtă vreme e lumea cu ochii pe noi, avem o dragoste nebună pentru ţara asta, pentru poporul ăsta „ales de Dumnezeu“. Cum se sting luminile stadionului, cum începe declinul de formă sportivă, imediat se topeşte şi interesul nostru pentru naţie. E vreun reporter prin preajmă? Clipeşte vreun bliţ? Eeeee, se schimbă treaba. Sîntem o mare naţiune europeană. E noapte, e tîrziu, e beznă şi nu ne-aude nimeni? Sîntem un popor de căcat. Poate doar oroarea faţă de ordine e mai mare decît ura pentru orice ocazie de a ne vedea, aşa cum s-ar putea să fim. Cu toate astea, de vreo zece ani încoace, nişte regizori de film de pe aici au început, cu o încăpăţînare neverosimilă, să facă filme despre cum cred ei că sînt şi sîntem. Normal că nu ne-a interesat treaba asta. Noi sîntem Decebal, Mihai Viteazul, Hagi, Nadia, şi Ilie Năstase. Culmea, în filmele noi nu era vorba de aşa ceva. Cu toate astea, au început să apară premii şi selecţii la marile festivaluri. Vechea noastră identificare naţional-sportivă a deshis un ochi. La un moment dat, au început să apară marile premii. Patriotismul nostru a deschis ochii de-a binelea şi a început să facă un joc lejer, de glezne, pentru dezmorţire. Ne-am pierdut fotbaliştii? Nu-i nimic. Ieşim la defilare cu cineaştii. Să se vadă ce lume deşteaptă şi talentată mişună pe la noi. E drept, nu ne place că filmele astea cu atîtea premii povestesc despre ridicolul marilor legende din oraşele mici, despre cum moare un om de azi într-un spital de azi, despre coşmarul avortului în comunism, despre tinerime la puşcărie, sau, pur şi simplu, despre oameni normali, care vorbesc normal. Important e că au primit „premii care arată cît de talentaţi şi apreciaţi sînt artiştii români peste hotare“. 

Deja, dacă trece vreun an, şi filmele selecţionate în competiţii nu se întorc măcar cu un premiu, începem să-i certăm pe domnii regizori, ca pe fotbalişti, să le atragem atenţia că s-au lăsat pe tînjală şi i-a luat prea devreme beţia succesului. Să facă bine să-şi bage minţile-n cap, că, pe-acolo pe unde se duc, reprezintă România. Ne reprezintă pe noi. Păi… ce facem aici?! 

Dacă tot îi încărcăm cu responsabilitatea asta, frumos ar fi măcar să mergem să le vedem filmele. Pot să ne placă, sau nu. Dar primul pas, cel mai normal, ar fi să VEDEM filmele pe care le fac. La cîte meciuri proaste am văzut pînă acum, două ore, la cinema, n-or fi foc. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.