Praf în obiectiv
Norul de cenuşă a coborît cu 27 de metri pe secundă în ultimele 12 ore: asta e viteza de propagare a catastrofei, în viziunea unei staţii româneşti de ştiri care începe cu R. Conform geniilor care scriu acolo duminică seara (fugiţi de la Facultatea de Arte, sau săriţi gardul de la pensionul de fete, pulberea vine mîncînd pămîntul spre… pămînt (scuzaţi metafora obosită), cu o poftă de viaţă complet inexplicabilă la o grămadă de particule de oxid de siliciu.
Şi totuşi, nu-ţi trebuie fizică să faci un calcul. 27 de metri pe secundă înmulţit cu 12 ore îţi dă 1.166.400 de metri parcurşi în jos de particulele astea cît noi am dormit, adică cu mult mai mult decît chiar întreaga atmosferă terestră. Cifra e o asemenea enormitate, încît dacă e să ne luăm după ştirea noastră, ori particulele au pornit din Cosmos, ori sînt deja una cu magma din adîncurile pămîntului. În ambele cazuri, catastrofa şi misterul sînt asigurate: ce căutau particulele atît de sus, nu cumva proveneau de la o navă spaţială care se ducea la aterizare în buricul universului, Cabana Babele din Bucegi? Sau ce efecte catastrofale pot avea ele dacă ajung aşa de jos, ne putem aştepta la… (suspans, prezentatorul îşi pune ochelarii de competent) un cutremur devastator? Juriul e încă în pronunţare.
O altă staţie, mai tabloidă, aşa, a decis că norul islandez, chiar dacă n-are pe nimeni pe conştiinţă, e deja unul ucigaş. Drept pentru care a făcut numărătoarea inversă pînă la pătrunderea în ţările teritoriului naţional, complet cu experţi în nimic care şi-au livrat expertiza ca ţăranul oaia, în piaţă la Petroşani: direct din butoi, cu mîna plină de ţărînă şi cu zerul curgînd la liber pe pantalonii şi pantofii clientului. Sîntem condamnaţi la tîmpenie? Stai şi te întrebi… Sîntem oare proşti în masă, sau pur şi simplu imuni la prostie? Şi ce organ de digestie a spaimelor ascundem în noi, de vreme ce fiecare eveniment relativ banal e scos din context, împachetat cu hîrtie roşie şi foşnitoare şi vîndut ca explozibil cu capsa pusă, deja instalat la tine acasă cînd te întorci de la serviciu? De ce primim asta? Pentru că mîncăm, vor spune colegii mei de la ştiri. Şi n-am să am vreodată puterea să nu le dau dreptate. Dar una e spaima şi alta amatorismul. O altă mare descoperire a recentului scandal e cenuşa vulcanică. Pentru cei care n-au băut niciodată vin din Italia, cenuşa e otravă. Cine a apucat însă măcar un pahar de vin din viţa de vie crescută pe pantele unui vulcan stins acum multe mii de ani, are o cu totul altă părere. Sînt unii care chiar atribuie vinului din soluri vulcanice chiar proprietăţi terapeutice – chestie care ar sta în picioare dacă oamenii n-ar fi aşa de buni la a găsi scuze să bea. În fine, ideea e alta: fumul ăsta ucigaş n-are cum să omoare pe nimeni. Sînt sigur că deasupra Bucureştiului vizitat de norul din Islanda sînt mai puţine particule în suspensie decît sînt la sol, în zona Universitate, cred că cea mai poluată din oraş! Iar compoziţia e de-a dreptul plicticoasă: siliciu oxidat. Dacă vă sperie, nu vă mai duceţi la plajă la vară. Pentru că ce e în cer e şi pe plajă: fix acelaşi compus chimic. Doar că în cer e mai fin măcinat!!!
Cu toate astea, s-au purtat lungi şi stupide discuţii la televizor cu meteorologii care ne-au dat asigurări că norul de deasupra Bucureştiului îl fereşte, ca amuleta, de depunerile de nisip zburător. Să-mi aduc aminte data viitoare, cînd scap pe geam din avion, să mă opresc un pic să-mi trag sufletul pe un nor, dacă tot e aşa de bun în a amortiza căderea cea cu 27 de metri pe secundă…!
Fireşte, oamenii n-au nici o vină. Or avea şi dreptate. Poate că ploaia (şi ea citată ca bună să te apere de norul ucigaş) ne-a ferit de soarta cumplită de a ne trezi pe sol cu mici particule de… aproape nimic, din Islanda. Nu înţeleg cum, odată ce la Cernobîl, tot ploaia ne-a umplut de alte substanţe, de data asta cu mult mai periculoase decît cadoul de la vulcan… dar să zicem, sînt alte vremuri, e ploaie UE!
Dincolo de toate, adevărata catastrofă nu e faptul că nu te mai poţi uita la televizor fără să te sperii (pînă în IQ80) sau să rîzi (un pic peste). Adevărata catastrofă e că nu te alegi cu nimic util, cum ar fi situaţia aeroporturilor, pe ţări, pe destinaţii, pe linii aeriene. Şi, cînd va veni o catastrofă adevărată, fac pariu că n-o să se prindă nimeni. Nu mai avem cum, că am terminat deja toate cuvintele mari la fîs-ul ăsta!
