Poveștile îngrijitoarelor
Să ai grijă de persoane în vîrstă, de oameni neajutorați sau de copii mici este, cum se știe, deloc ușor. E o ocupație care, teoretic, ar trebui să merite foarte mult respect, ba chiar să i se închine o statuie. În practică însă, adesea lucrurile sînt ceva mai complicate, după cum se vede:
● O femeie în putere avea grijă de un cuplu de oameni în vîrstă, la ei acasă. Într-o zi, venind pe nepregătite, fiica celor doi a găsit-o pe îngrijitoare defilînd prin casă doar în chiloți și sutien. Întrebată ce se întîmplă, aceasta a pretins că-i este foarte cald și că îi e mai comod așa. Doamna aflată în grija ei n-o putea vedea fiindcă era nevăzătoare, iar domnul, care avea un început de Alzheimer, părea destul de surescitat în preajma femeii astfel echipate și cu vreo treizeci de ani mai tînără decît el. Cînd și-a văzut fiica intrînd pe ușă, tatăl a adus imediat vorba despre actele casei. Voia să facă neapărat un contract cu îngrijitoarea, să i-o doneze. Aceasta, susținea el, nu avea și nici nu avusese vreodată, săraca, o locuință personală.
● O altă îngrijitoare se ocupa de o persoană în vîrstă și suferindă. Femeia fusese angajată după numeroase recomandări și după ce familia celei bolnave îi studiase cu atenție „CV“-ul și o intervievase ca la o adevărată angajare în serviciu. Candidata părea să îndeplinească toate condițiile și a fost aleasă în defavoarea altora. După ceva vreme, familia a constatat însă că femeia era o fumătoare înrăită, lucru pe care nu-l spusese niciodată, și că fuma continuu, chiar alături de cea pe care trebuia s-o îngrijească și care suferea de cancer la plămîni. Luată la rost, s-a ofuscat teribil, zicînd că, după tot efortul pe care-l face, are și ea dreptul măcar la o țigară.
● O tînără mamă, care născuse prin cezariană un al doilea copil, a angajat o femeie s-o ajute la treburile casei, fiindcă singură nu mai putea face față. Încă de la început, femeia angajată a avut o mică pretenție, și anume să i se dea micul dejun de îndată ce ajungea dimineața, fiindcă venea de departe, făcea naveta. Era de înțeles, iar tînăra mamă i-a spus că se poate servi singură în fiecare dimineață din frigider în timp ce ea urma să-i pregătească o cafea. Chiar așa s-a și întîmplat din prima zi. Femeia scotea tot ce voia din frigider, iar cea care o angajase îi pregătea cu grijă cafeaua. Micul dejun s‑a prelungit vreo oră, femeia ținînd-o în loc pe mamă cu o mulțime de povești. Cu chiu, cu vai, a reușit mama să scape de pisălogeală și să iasă cu copiii la plimbare, lăsînd-o pe femeie să înceapă curățenia. Cînd s-a întors după încă vreo oră, a găsit televizorul deschis și cu sonorul foarte tare, în vreme ce aspiratorul zăcea într-un colț. Femeia i-a spus că a cam obosit făcînd curățenie și că aprinsese televizorul numai așa, ca să acopere zgomotul prea mare pe care-l făcea aspiratorul. De rușinea ei, mama a trecut și asta cu vederea. Curînd a venit ora prînzului. Femeia nu terminase mai nimic din treburile casei, ba chiar nu era prea clar ce făcuse pînă atunci. La un moment dat însă, s-a așezat brusc la masă și a întrebat pe un ton cît se poate de firesc: „Noi ce mîncăm azi, doamnă?“.
● Difuzoarele combinei erau date la maximum și acasă la Ilie cînd acesta s-a întors pe nepregătite de la serviciu. Bona cea tinerică asculta muzică tare nu ca să acopere zgomotul aspiratorului, ci țipetele fetiței de care trebuia să aibă grijă și pe care o „parcase“ în camera cea mai depărtată. În plus, în casă era un fum de‑l tăiai cu cuțitul. Se pare că bona fumase în dușmănie. Cafea fără țigară nu s-ar fi putut. Și nici fără păhărelul de vodcă n-ar fi mers altfel. Era un fel de mare petrecere în doi: bona în sufragerie și fetița de cîteva luni în dormitor.
● Un alt cunoscut povestea că a vrut să angajeze o îngrijitoare pentru tatăl său, care era bolnav. A luat legătura cu o agenție care se ocupa de așa ceva, de unde i s-a dat numărul de telefon al unei asistente, precizîndu-i-se că e o persoană cum mai rar se găsește în domeniu. Cînd a sunat-o, asistenta l-a surprins cu o voce neobișnuit de guturală, ca de fumătoare învederată. Fusese anunțată deja de agenție despre ce era vorba și a intrat brusc în subiect: „Știu, m-a rugat doamna Ioana de la agenție să vin neapărat la dumneavoastră, că nu vrea să se facă de rîs cu altcineva. Mi-a spus să vin eu adică, fiindcă, așa cum și-a dat ea seama, dumneavoastră nu sînteți niște terchea-berchea, sînteți oameni mai deosebiți. Dar, spuneți-mi și mie, vă rog, în primul rînd, bătrînul e pe picioare?… Aha, a fost judecător?… Domnul judecător? Daa, tot bătrîn e, ca să zic așa, nu mă complic eu cu formule d-astea de politețe, mă iertați. Ia spuneți-mi, carevasăzică, se mișcă ’mnealui, se duce la baie?… Aha. Și e lucid judecătorul, nu e tra-la-la la cap?“.
