Portsmouth, New Hampshire
Barbara ne-a luat de la aeroportul Logan din Boston şi ne-a dus cu maşina la Portsmouth, New Hampshire, pe istorica Autostrada 1, ţintată cu, pe ambele părţi, Dunkin Donuts, un local unde se mănîncă hamburgeri, cu vaci de plastic în mărime naturală în faţă, prăvălii unde se vînd eşarfe şi aşa mai departe, pînă cînd am ajuns în statul lui "Trăieşte liber şi după aia mori", un motto care, aşa cum ne-a explicat Barbara, înseamnă fără taxe pe valoare adaugată şi pe venituri. Pe de altă parte, New Hampshire are unele dintre cele mai mari taxe pe proprietate din Statele Unite. Nu există lege privind obligativitatea centurii de siguranţă. Dar asta e pe cale să se schimbe. Am citit rubrica poliţiei din Portsmouth Times şi am văzut că în ziua dinaintea sosirii noastre au avut loc trei crime, toate comise înainte de 11,30; la 6,45 un "curcan îngheţat" s-a izbit de parbrizul unui cetăţean; la 7,30 a fost prins un bărbat care depozita ilegal gunoiul în pubela unui vecin, iar la 9,47 poliţia a fost anunţată de furtul portofelului unui puşti de 17 ani; făptaşul, în vîrstă de 13 ani, a fost prins la 11,15. Afară, o ploaie cam lapoviţoasă lovea cu putere parbrizul, silind ştergătoarele să facă ceva exerciţiu. - Crimele din Portsmouth se termină întotdeauna la 11,30 a.m.? - am întrebat, gîndindu-mă că la New Orleans crimele merg 24 din 24, ca şi barurile. Şi nu orice fel de crime, ci chestii dure, cum ar fi omuciderile. Portsmouth este un port dichisit din New England, cu trei seculi de istorie lustruită pentru turişti şi iubită pînă la adoraţie de localnici. Turla originală a bisericii, de culoarea untului, care se iţea din piaţa acoperită cu piatră cubică s-a prăbuşit cu cîteva luni în urmă, după o furtună puternică, strivind o camionetă. Cetăţenii se grăbiră să o restaureze şi găsiră, privind mai atent, că şi camioneta fusese avariată serios de o grindină, cu ceva mai puţin de o lună înainte, ceea ce a insinuat un soi de dubiu asupra motivului real al prăbuşirii bisericii. Nu uitaţi că în New England obişnuiau să ardă vrăjitoarele pe rug. Eu am fost numărul principal al Festivalului de Jazz din Portsmouth, o jam session de trei zile, cu poeţi şi muzicieni. Oraşul - avea să se dovedească - fabrică mari cantităţi de bere în multele sale "adăpători" şi mulţi dintre localnici sînt fie muzicieni, fie poeţi, fie amîndouă. A recita poezie în acompaniament de jazz este o ocupaţie care îşi are originile prin anii â50, cînd un scriitor de prin preajma locului, Jack Kerouac, îşi citea scrierile cu voce tare, pe cînd tipi precum David Amram ţineau ritmul. Jack s-a dus în raiul beatnik-ilor, dar David Amram, graţie sorţii, încă este cu noi şi cu siguranţă a fost cu mine, cîntînd la pian în timp ce eu recitam "Cînturile Furtunii din New Orleans". Aerul îmbibat de muzică din Portsmouth şi publicul nostru sofisticat au apreciat. Barbara ne-a dus undeva să mîncăm homari şi apoi asupra Noi Anglii se abătu o mare furtună. Carnea de homar e dulce, dacă reuşeşti să-ţi faci drum cu ciocanul prin carcalacul roşu de mare şi tot aşa e şi Portsmouth, de îndată ce lapoviţa se potoleşte. New Hampshire este pe punctul de a scoate în afara legii barurile în care se fumează, şi dacă vor combina asta cu poezie şi jazz, locuitorii nu numai că vor trăi liber, dar vor şi muri mai puţin. traducere de Ioana AVĂDANI
