Poliția gîndirii

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Sau despre cum devenim proști. Și proaste. Păi, mai întîi, ne uităm în jur. Ce-am putea face? Nu prea multe. Că nu ne pricepem cu adevărat la ceva. Hai să ne apucăm de artă! Vedem cîteva filme și spectacole, memorăm o listă de cuvinte și pe urmă avem păreri. Ceea ce e perfect normal. E o zonă proaspătă a „democratizării”. Au mai rămas cîțiva baroni locali sau zonali, care mai controlează niște teritorii. Dar „le rezolvăm”. Ca să ne instalăm noi acolo, cît se mai poate. E drept, și ăia care le ocupă au uitat de cînd sînt la butoane. În termeni de dinamică a ecosistemelor, ne merităm unii pe alții. Primii sînt sătui (sau ar trebui să fie, la cît au băgat în ei), ceilalți sînt subțiați de foame. Uneori, o foame de putere. Iar arta e teritoriul unde ne-am prins că revoluțiile se țin lanț. Și ce-am învățat noi din 1989 încoace? Că trebuie să te orientezi. Să fii unde trebuie, la momentul potrivit. Și să nu-ți fie nici un pic de rușine să pretinzi că știi, că te pricepi la chestii despre care habar n-ai. Nu-i așa greu. Trebuie doar un pic de curaj și multă asumare. Adică „trebuie să fii sigur pe tine”. E primul pas. Odată ce l-ai făcut p-ăsta, ceilalți pași vin de la sine.

Iar adevărul e că baronimea (indiferent de teritoriul de activitate), chiar și așa, asediată din mai multe direcții, nu prea dă semne de mare oboseală. Dimpotrivă. E un organism transinstituțional care supraviețuiește prin reguli nescrise, dar trainice. Are experiență mare, știe dedesubturi, face legi și regulamente, adică stăpînește. Și are un soi de relaxare care-i scoate din minți pe asediatori. Cei care iau cu asalt fortărețele puterii au și ei dreptatea lor. De multe ori, argumentul cu care speră să spargă porțile cetăților, berbecul de asalt e… tinerețea. Cu ornamentele din jurul ei. Nevoia de schimbare, recuperarea decalajelor de care sînt responsabili baronii, sincronizarea cu valorile Ocidentului, „deschiderea largă a ferestrelor instituțiilor de cultură” și „aerisirea” unor spații înecate de praf. Lucruri perfect adevărate. Dar, uneori, e și-aici un joc perfid. Unii asediatori nu-și doresc, de fapt, cucerirea fortărețelor. S-ar îngropa într-o muncă extrem de grea, care erodează chiar și sănătatea temerarului pornit pe drumul reformelor. Unii vor doar să-și cucerească faima de asediatori. Se poate trăi binișor din reputația asta. Depinde de cît de mofturos ești în viața de toate zilele. Plus că te construiește ca personaj. Ești cunoscut. Și, cumva, temut, băgat în seamă. Se cheamă că ești în joc și că ai și tu teritoriul tău de putere.

Pe de o parte, baronii, înțelepțiți de experiența acumulată, au renunțat de mult la tălăngile ideologiilor. Dacă le vor fi avut. Și-au dat seama că disputa ideologică nu numai că n-are farmec, dar nici nu mai interesează pe nimeni, irită, îndepărtează o bună parte de public. Iar în artă, ca-n politică, marfa populistă se vinde mult mai bine decît manifestele ideologice. E drept, pînă la urmă, și acestea din urmă și-au săpat, cu greu, un drum. Pot să-și tragă sufletul, să respire, dar nu se pot măsura în impact public cu o mîndrețe de turneu al unor „artiști îndrăgiți”. Și-atunci, se vede întregul peisaj, în toată splendoarea. Un amestec de „formule de succes”, care adună în jur public mult, lume care vrea să se simtă bine, iar de partea cealaltă un soi de „Rezistență din munți”, care te cheamă la spectacol să te pună față-n față cu monstruozitățile ieșite din tine, nedreptățile pe care le încurajezi, ororile la care contribui prin indiferență, traumele pe care le produci prin rudimentarismul din care nu mai ieși. Și unii, și alții pretind că, de fapt, umblă la capacitatea ființelor umane de a simți o emoție și de a vedea lumea dintr-un alt unghi. Pîn-aici, totul e firesc, sînt lucruri care funcționează într-o dinamică naturală, e parte din mersul lumii, de la un moment dat încoace. Cu un avantaj logistic major de partea baronilor.

Chestia cea mai neplăcută și foarte tristă e atunci cînd apare poliția ideologică a artiștilor și teoreticienilor „progresiști”. Una e să atragi atenția asupra unor fapte, prin strămutarea naturii lor într-un act artistic, alta e să fii un militant îndîrjit, lipsit complet de umor și atît de limitat încît să crezi că o ironie sau o glumă despre o mișcare socială justificată și legitimă duce la compromiterea acesteia. Ba mai rău, la adîncirea suferinței unor ființe umane. Pentru a crede așa ceva trebuie să fii ori prost, ori cu capsa pusă, ori să faci zgomot doar ca să fii auzit tu, nu ca să ajuți o cauză. Te trezești vorbind și hotărînd ce se poate și ce nu se poate spune într-o sală de spectacol. Te trezești formulînd ce glume și ce tipuri de ironie se pot practica și care dintre ele trebuie trecute pe lista cu chestii interzise. Ai uitat că ceva poate să-ți placă sau nu. Că poți adera sau nu la o formulă artistică. Începi să decizi tu și pentru alții, ce-i umor, ce-i ironie și ce nu. Adică faci tu inventarul glumelor acceptabile și pe al celor care trebuie să dispară. Că „jignesc”.

Nedreptăți sînt cu duiumul. Abuzurile și cruzimile la adresa unor ființe umane lipsite de apărare sînt încă la ordinea zilei. Și mult prea multe. E frumos și nobil să vrei să faci lumea mai bună, chiar în cantități infinitezimale, atît cît poți. Dar arta, oricare va fi fiind ea, nu garantează vreodată rezolvarea lucrurilor. Actul artistic e suspendat într-o zonă nodală a traseelor ființei umane, o zonă care nu e la fel cu un triaj dintr-o gară. Ne uităm după mii de ani, cu gurile căscate și acum, la misterul ăsta. Schimbarea direcției prin poliție ideologică sau sentințe robespierriene nu rezolvă suferințele unor oameni. „Arta” propagandistică a „izbutit” rezultate de-astea, cît se poate de spectaculoase. Ne-a spus ce e voie și ce nu. Se vede pe noi ce-a ieșit. Iar dacă facem la fel, există o mare posibilitate să fim, pur și simplu, proști. Și proaste.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.
victoria stoiciu png
Regretă Victoria Stoiciu plecarea din PSD? Senatoarea explică aranjamentele din Parlament premergătoare Guvernului Niculescu: „AUR nu va vota din dragoste”
În ediția de vineri seară a livestream-ului„Trends”, prezentat de Alexandru Negrici la Adevărul, senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a explicat jocurile politice din Parlament, în vederea învestirii Guvernului Niculescu.
Zodiile care au noroc la bani pe 16 martie, foto Shutterstock jpg
Zodiile norocoase ale zilei de 18 octombrie: cine are parte de o schimbare majoră
Trei semne zodiacale se pregătesc să culeagă roadele unor lecții importante de viață.
klimkin girl 1531575 jpg
„Trebuie să-i spun eu tot ce are de făcut”. Povara invizibilă care poate distruge liniștea unui cuplu
Cine observă că frigiderul e gol, că trebuie plătite facturile sau că cel mic are nevoie de o programare la medic? În multe cupluri, treburile sunt împărțite, dar grija pentru tot ce trebuie făcut rămâne în seama unui singur partener. În timp, acest dezechilibru poate deveni o sursă de tensiune.