Pipi în caschetă
Odată, eram rătăcit prin Oxford în căutarea autogării. Am văzut un poliţist şi mi-am adus aminte că mi se spusese cum, pe stradă în Anglia, la orice nevoie, poliţistul e cel mai bun prieten. Ofiţerul, foarte înalt şi subţire, stătea de vorbă cu o doamnă şi mi-a făcut un semn discret să am puţină răbdare pînă termină discuţia. Am aşteptat preţ de cîteva zeci de secunde. A încheiat explicaţiile către cucoană, a salutat-o, s-a sucit brusc pe călcîie către mine, a dus mîna la caschetă şi, îndreptîndu-şi spatele, a strigat un „Yes, Sir!“ care aproape că m-a speriat. Mă trata ca şi cum aş fi fost superiorul lui. Fîstîcit, i-am spus că nu vreau decît să-mi arate pe unde-i drumul spre autogară. M-a condus vreo două străzi pînă într-un loc de unde se vedea autogara şi nu m-a lăsat pînă nu s-a asigurat că am văzut-o şi că o iau pe drumul cel bun.
Altădată eram la Londra în zilele imediat următoare atentatelor de la metrou din iulie 2005. În oraş era o mare agitaţie şi mereu auzeai sirenele maşinilor de poliţie. Parcă dintr-odată oamenii legii erau mult mai mulţi. Lucram ca jurnalist şi trebuia să pozez un poliţist. Aveam un oarecare trac după experienţele din România în care încercasem să fotografiez sau să intervievez poliţişti pe stradă şi mă lovisem de tot felul de reacţii. Părea că poliţiştii noştri aveau mereu ceva de ascuns. Cu oarecare timiditate, m-am apropiat cu aparatul de fotografiat de un poliţist din acela cu caschetă înaltă şi l-am întrebat dacă pot să-i fac o poză. Şi-a scos brusc pieptul înainte într-o atitudine mîndră, şi-a aranjat uniforma şi m-a întrebat dacă e bine cum s-a aşezat. I-am făcut vreo două-trei poze din faţă şi din profil, după care ne-am despărţit cu o zdravănă strîngere de mînă. Ulterior am aflat că, cică potrivit nu ştiu cărei legi, femeile gravide din Marea Britanie pot cere chiar cascheta unui poliţist ca să facă pipi în ea, dacă nu au o toaletă prin apropiere. Cam asta e ideea britanică despre un om aflat în serviciul public.
La noi, de curînd a stîrnit vîlvă un filmuleţ în care un cetăţean, ce se voia obişnuit, a făcut un gest mai neobişnuit. Omul i-a luat la întrebări pe nişte poliţişti de ce staţionează cu maşina, fără semnalizare, pe banda a doua a unui bulevard, adică într-o poziţie periculoasă pentru trafic şi pentru care un şofer obişnuit ar fi amendat. Poliţiştii au reacţionat destul de dur şi verbal şi fizic, încercînd să smulgă din mîna tînărului telefonul mobil cu care acesta îi filma în timpul interpelării. L-au întrebat dacă nu cumva e beat iar în cele din urmă, potrivit Realitatea TV, l-au şi amendat pentru traversare neregulamentară. Pus să comenteze la cald aceste lucruri, purtătorul de cuvînt al Poliţiei, Christian Ciocan, a spus că: „în momentul în care te duci spre un politist cu telefonul mobil în mînă şi gesturile tale nu sînt previzibile, ai mare noroc că nu eşti încătuşat“. Ulterior, el şi-a nuanţat declaraţia, spunînd că poliţiştii pot fi filmaţi oricînd, atunci cînd sînt în uniformă şi că „încătuşarea“ despre care vorbea se poate face doar în condiţiile în care poliţistul percepe gestul drept o agresiune, un potenţial pericol fizic. Ce-i drept, abordarea tînărului avea un pic de agresivitate, nu atît de mare încît să justifice o încătuşare (care de altfel nici nu s-a produs). La rîndul lor însă, poliţiştii nu păreau a-şi fi simţit ameninţată integritatea fizică, ci mai degrabă reputaţia profesională. Ştiau, evident, că sînt în culpă, dar în acelaşi timp erau probabil uimiţi că s-a găsit cineva care să le-o spună în faţă.
Mulţi asemenea oameni ai legii par a fi moştenit de la predecesorii lor, miliţienii, năravul de a încălca tocmai legi a căror respectare sînt puşi s-o păzească. Pe ei, nu-i aşa, nu are cine să-i amendeze. Ideea de onoare şi puterea exemplului personal sînt probabil percepute de mulţi dintre ei drept simplă gargară. Pentru asemenea indivizi care se consideră jupîni, a servi interesul public „pe bune“ ar fi ceva de rîs. Şi există încă destui poliţişti (valabil şi pentru alte categorii profesionale) care nu reuşesc să-şi asume o identitate demnă şi respectabilă. N-au învăţat să-şi poarte uniforma cu mîndrie, n-au ieşit încă la lumină. Mă întreb totuşi cum poate un poliţist autohton să priceapă, măcar teoretic, că ar trebui să fie mîndru cînd oferă cascheta unei doamne care vrea să facă pipi în ea?
