Vi-i imaginaţi, oare, dle Văcăroiu, pe creştinii primelor două secole de după Isus? Eu cred că ei au fost aidoma acestor înduioşătoare făpturi ale Occidentului de azi care încă mai au curajul să recunoască da, ne cumpărăm ţigări. Rar apuci să vezi fiinţe mai surghiunite şi mai debilizate decît aceşti altfel paşnici purtători de dependenţă. La fel şi la Bruxelles: aduşi de spate cînd e frig afară, umflîndu-şi pieptul cînd e soare, fumătorii sînt acele creaturi care, din cînd în cînd, coboară din birouri ca şi cum ar ieşi din catacombe, sug repede de la un capăt, palmează jarul, expiră ca şi cum s-ar ascunde; privindu-i, ai jura că mîine, tot pe la ora asta, vor oferi divertisment, într-o arenă, unor lei înfometaţi, în faţa unor imperatori nemiloşi şi gîlgîind de alte vicii. Cu ochi de fost fumător îi priveam şi eu - înţelegîndu-i - pe aceşti ultimi mohicani ai tabacului în acea zi de luni, 3 octombrie (vă mai aduceţi aminte, dle Văcăroiu, prin ianuarie a.c., cînd v-am spus că m-am lăsat, dvs. m-aţi felicitat şi eu v-am întrebat dacă-mi recomandaţi alt viciu?). Era binişor după 7 ale serii, urcam dinspre centrul vechi (în Bruxelles, dacă ai văzut Grande Place şi Rue Neuve se cheamă că ai cam luat pulsul) şi, cum ajung la o intersecţie mai mare de pe Rue Royale, numai ce văd poliţişti cu fluiere în gură şi gesturi plecate din subţiori, grăbind o circulaţie oricum slabă, fiiiiu - fiiiu, iarăşi gesturi, iarăşi fiiiu - fiiiu, în fine, trec de ei, o iau pe Rue de la Loi, afară se întuneca, eu singur pe trotuarul drept şi încă un om singur pe cel stîng, păşeam liniştit gîndind la ale mele, făcusem ceva cumpărături şi calculam în minte conversii, diferenţe de preţuri etc. (numai un Hagi al finanţelor mă poate înţelege!), ajung între Senatul belgian şi parcul de peste drum cînd, ce să vezi: în stînga mea, pe stradă, vruuum, cinci poliţişti! Unul mai în faţă şi ceilalţi, cîte doi, în părţi, pe motociclete! N-apuc să clipesc, vruuum, alţi trei motociclişti, în V, precum cocorii! apoi alţi trei! apoi o maşină neagră! apoi încă una! şi, în fine o maşină lungă-lungă, tot neagră, cu steagul Rusiei (o acvilă cu două capete şi-o singură coroană) pe bot! Pe lîngă mine, la un metru de plasele din mîna mea stîngă, trecea Vladimir Putin - tocmai vizita, în lunea aceea, Bruxelles-ul! Mă uit la ceas, pentru jurnal: 19h37. Pîn' să-i zic Ce Marea-Neagră-lac-rusesc pofteşti mă, musiu?, convoiul dispărea pe Rue Ducale, îndreptîndu-se către Palatul Regal, unde-o fi avut primire. Dle Văcăroiu, să vă fac o idee despre ce aveam asupra mea acolo, în acea seară: una sticlă de vin, un recipient de tablă cu benzină Zippo, un careu fromage de lait cru, un aparat foto (compact şi greuleţ), un CD, plus (în buzunare) ceva chei, un celular greuşor şi o brichetă Zippo din oţel. Imaginaţi-mă dînd iute pe gît vinul, punînd în sticlă benzina, rupînd o mînecă din cămaşă, aprinzînd Zippo-ul - gata cocteilul! Cum aveam fotoaparatul la mine, seara şi eram în imagini tremurate pe OTV! Ca să nu mai spun că pe bricheta mea se află, în relief, un vultur dintr-ăla american, cu săgeţi în gheare - alt prilej de panică pentru ultrapuritanul cu starşi şi straipuri Dorin Tudoran!* Acestea fiind zise, mă simt îndreptăţit să spun ceva fesebiştilor din garda lui Putin: druzei, aţi avut mare noroc că m-am nimerit eu acolo şi nu mai experimentatul istoric Florin Constantiniu - a cărui părere despre ceceni e mult mai bună decît a mea! Dle preşedinte Văcăroiu (nu uitaţi să-mi spuneţi dacă v-au...), şi totuşi: pe cînd eu, la Bruxelles, îl salvam pe preşedintele Putin de la atentat, la Bucureşti se pregătea o spargere cu omor. Războiul civilizaţiilor: cartierul Primăverii vs Berceni; calicimea orfană (care-şi arăta muşchii subnutriţi în poze home made) contra neo-nobilimea exhibiţionistă (care-şi arată vilele în emisiuni mondene). Om de dreapta fiind, eu cred că dreptatea e unde e şi proprietatea. Ca-n filmele cu morală, hoţul cade puşcat la final; numai că finalul e tulbure: mai rar aşa gafă precum cea a pilotului Iovan care, a doua zi după pac-pac apare la chermeză zîmbitor şi cu cravată rouge, înconjurat de un buchet zîmbăreţ de şolduri goale animat de Mme Romaniţa, în timp ce la TV sora victimei apărea plînsă şi cu batic negru, cît să impresioneze telenoveliştii & paulocoehlo-iştii naţiei. Iac-aşa a pierdut Iovan războiul imaginii. Şi, că tot veni vorba, aflaţi, dle Văcăroiu, că şi pe aici sînt unii care trudesc din greu la imaginea României. Poartă în general fuste cu rouge, sînt tot un fel de observatori, cerşesc chiar în poarta Parlamentului European şi... (va urma) _____________ * Cu întîrziere aflu că, după mizeria din februarie, fostul brav fost disident mi-ar fi teleghidat un al doilea articol. Dle Tudoran, pe bune: scrieţi ce vreţi, de altceva eu nu vă (mai) văd în stare. Punct.