Perle în sirop

De pescuitorii de perle din Golful Persic se vorbește din antichitate (ca despre aproape orice altceva), iar în ultimii zece ani au apărut unul după altul rapoarte ale arheologilor de la Universitatea din Copenhaga despre săpăturile de la Al-Zubarah. E vorba de un oraș din Qatar (pe coasta dinspre insulele Bahrainului), prosper în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea tocmai datorită scufundătorilor săi și negoțului cu faimoasele perle aurii și roz din Golf. Triburi arabe din nordul Golfului (Kuwait și Basra) au venit aici pentru că locul era în afara influenței otomane, iar Persia Safavidă se prăbușise cu o generație mai înainte. Vă rog, nu vă opriți din citit acest articol.

Pînă în 1811, cînd a fost trecut prin sabie de pistolarii din Muscat (capitala Omanului), ăsta era portul în care opreau toate vasele care plecau din Basra (Irak) spre India și Africa. Echipa daneză a scos din nisipul alb, la 50º Celsius, tot acest oraș abandonat, de 60 ha, înconjurat de un zid de 2,5 km. Orașul e cel mai bine păstrat de felul lui din Golf, cu fort și ruine de moschei, centru comercial/suq etc. În palatele șeicilor de aici, cu ziduri de calcar și coral, s-a găsit ceramică iraniană, japoneză, olandeză și din Julfar (un alt port foarte interesant tot din Golf), bărci desenate pe pereți (feluci sau mai exact bărci dhow), ancore de piatră, monede din India, Iran și lumea otomană și stucatură cu motive geometrice (rozete). După cum se vede, toate bogățiile orientale care ar fi trebuit să fie lăsate aici pentru arheologi fuseseră deja luate cu ei de locuitorii nerezonabili cînd au hotărît să-și încerce norocul în altă parte

N-am văzut să se fi găsit perle, deși au apărut un cufăr de pescuitor, din lemn și fără conținut, și multe greutăți de piatră folosite de scufundători. Un detaliu à la Pynchon este descoperirea în ruine a unui jeton de cupru imitînd o monedă, jeton produs de familia Lauer din Bavaria. Spre 1800, Ludwig Christian Lauer din Nürnberg era un cunoscut producător de bani de jucărie (Spielmünzen), perfect realiști. Greu de zis dacă aceste jetoane erau colecționate de copiii șeicului sau ele reprezintă vreo tranzacție din port, între un șmecher și un păgubit, care a avut loc la începuturile modernității în Golful Persic. Jetonul a ajuns la Muzeul Național al Qatarului. Că tot vorbeam de comori, pe lîngă clădirile din Al Zubarah sînt mormane de resturi menajere, care, datînd din secolul al XVIII lea, nu mai sînt gunoaie, ci istorie. Printre ele, multe oase de cămilă, dar și de gazelă, astea din urmă sugerînd vînătoare și deci statut. Tot acolo, multe ceșcuțe chinezești pentru cafea și multe ustensile pentru fumat, resturi de pipe și de narghilele, despre care rapoartele arheologice menționează cu vădită satisfacție că miroseau încă a tutun.

Unul din palatele ruinate, cu bastioane circulare la colțuri, pe care vor fi fost instalate pe vremuri mici tunuri, trebuie să fi aparținut uneia din familiile importante de aici care au emigrat în Ba-hrain prin 1780, intuind corect că Bahrainul va face jocurile economice în zona centrală a Golfului. Pe de altă parte, diferite gropi de par, gropi menajere și cuptoare (pl. tananir, sg. tannur) reprezintă urme de corturi și colibe de frunze de palmier ale lucrătorilor care se adunau aici din toată peninsula în cele două sezoane de pescuit de la sfîrșitul primăverii la începutul toamnei (cu o pauză inexplicabilă în miezul verii). Venirea scufundătorilor probabil făcea ca populația permanentă de 5-6.000 de oameni să se dubleze. De fapt, citesc că în secolele -XVIII-XIX, un sfert din populația masculină din Golf lucra, într-un fel sau altul, în comerțul cu perle.

Instalația tehnică cea mai răspîndită este presa de curmale (pl. madbasat, sg. madbasah), găsită în case, dar mai ales în zona unde se producea industrial sirop de curmale (dibs). Principala grijă a navelor din flota comercială și a bărcilor de pescuitori de perle cînd ajungeau în port era să ia apă. A doua, era să ia sirop de curmale – foarte caloric, ușor de păstrat. A treia era să ia Dilema veche.

Al-Zubarah s-a bucurat deci de 50 de ani de prosperitate (în rapoarte, Phase V) în care e cel mai important oraș comercial din Golf, într-o perioadă esențală pentru dezvoltarea politică a orașelor-state din Golful Persic, din Kuwait în Oman, ce încearcă să fenteze influența britanică, persană și otomană. O așezare neînsemnată, poate de zece ori mai mică, rezistă acolo pînă în secolul XX, cum o dovedește un vas de porțelan din Maastricht găsit în săpături. La acea dată însă apar perlele japoneze de cultură și deja pescuitul de perle e pe ducă în Golf ca peste tot în lume. Ceea ce urmează pentru Al-Zubarah este cantitatea nesfîrșită de pungi și sticle de plastic pe care o aduce mareea în port și distrugerea pas cu pas a ruinelor în vîntul ud și sărat. Lucrurile s-au schimbat doar din 2013, de cînd cetatea a devenit, prin eforturile misiunii arheologice, UNESCO World Heritage Site.

Recunosc că m-am întrebat și dacă există vreo legătură între Al Zubarah din Qatar și El Zorab din Coșbuc. E cald și aici. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Foto: wikimedia commons