Pedagogia încrederii (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

„Cum ar fi să arate, deci, o pedagogie a încrederii? Cine ar trebui să predea materia asta?“

Simt că mi-am vîrît singur gîtul în laț promițînd, acum o săptămînă, un răspuns la asemenea întrebări.

Avem nevoie de mai multă încredere ca să putem funcționa cît de cît acceptabil. Ar fi de trecut pe lista bunurilor de larg consum indispensabile, precum apa și săpunul. Pare însă că nu s-a găsit nici producătorul, nici furnizorul care să satisfacă o atare cerere.

„Încrederea“ e o materie pe care oricine e abilitat să o predea: și ministrul, și taximetristul, și bancherul, și cerșetorul, și părintele, și copilul, și iubitul, și iubita, și pietonul, și automobilistul, și medicul, și pacientul, și polițistul, și chiar și, în felul său, hoțul de buzunare. Încrederea se învață din contactul permanent cu ceilalți și cu tine însuți.

Desigur, unii predau încrederea – sau opusul ei – în cerc restrîns, în discuțiile din dormitor, în carcasa de automobil sau în sala de judecată, alții, printr-un soi de învățămînt la distanță, unor milioane de cursanți. O activitate legiferantă care să își propună să reglementeze comportamentele considerate corecte și nu să se războiască cu presupuse abateri, un act de guvernare care să fie neîndoielnic adresat celor guvernați, o Justiție care să dea dreapta măsură a aplicării legii, o presă care să țină la buna informare a destinatarilor, o practică medicală în care pacientul să fie luat drept partener, un mediu de afaceri cu scrupule etice și preocupări de responsabilitate socială ar putea deveni formatori de încredere calificați și de mare impact. Ar mai rămîne doar să fie capabili și, mai ales, să vrea.

Mă restrîng la domeniul educațional, la învățămînt.

De vreo cîteva sute de ani, miezul învățămîntului e dat de educația științifică. Învățăm, oră de oră, că lumea naturală, de la mersul planetelor la clocitul ouălor sub găină, e predictibilă și că noi, oamenii, sîntem singurii deștepți care ne-am dat seama de lucrul ăsta, ceea ce ne conferă un nemaipomenit avantaj de încredere. Învățăm, la mate, la fizică, la chimie șcl. că noi putem controla și domina lumea naturală pentru că o putem înțelege și continuăm să credem cu tenacitate și nesăbuință în această idee.

Cît privește însă încrederea în lumea noastră umană, lucrurile par să stea mai degrabă pe dos. Iar asta, în condițiile în care de multă vreme nu mai trăim în lumea naturală nici măcar în escapadele de week-end la mare sau la munte.

Educația noastră artistică, de pildă, ne confruntă adesea cu personaje care iau brusc decizii năucitoare. Un cioban e avertizat că cei doi parteneri ai săi au plănuit să-l omoare ca să-l jefuiască. În loc să își scape pielea, se apucă să-și rînduiască funeraliile – lăsînd posterității să discute cît o vrea, pro și contra, despre un presupus „fatalism“ al poporului român. Un zidar căruia nu-i merge bine lucrarea are un vis și, în loc să vadă dacă frămîntă cum trebuie mortarul, dă curs visului și-și zidește de vie soția, ceea ce se dovedește, în final, o soluție corectă, validînd astfel un presupus mit al „jertfei creației“. Educația artistică, în principal cea literară, nu dă seamă despre „predictibilitatea“ lumii umane, ci despre nevoia insațiabilă de sens a acesteia.

În lumea noastră cea de toate zilele, atît de complicată și de confuză, încrederea trece inevitabil prin nevoia de sens. Nu relația cauzală o instituie, ci scopul, finalitatea. Atunci cînd mă urc în ascensor și apăs pe buton pentru etajul cutare sînt convins că liftul mă va duce acolo nu pentru că cred în eficiența contactului electric pe care tocmai l-am declanșat, a efectului pe care acesta îl produce asupra angrenajului de roți și cabluri ș.a.m.d., ci pentru că știu că dispozitivul a fost gîndit și realizat ca să mă transporte unde vreau să ajung.

Este exact punctul în care sistemul nostru de învățămînt clachează lamentabil: în a satisface nevoia de sens a tinerilor pe care își propune să îi instruiască, în a-i învăța pentru ce învață ceea ce învață.

Mă întorc la Miorița și la Mănăstirea Argeșului. Nici în cea dintîi, nici în cea de a doua baladă nu este vorba doar despre nevoia de sens a protagonistului, cioban sau zidar, ci, în primul rînd, despre nevoia de sens a celor care au inventat sau au construit aceste povești, a celor care le-au ascultat și le-au socotit demne de memorare și de reproducere. Este nevoia de a împărtăși o nevoie fundamentală, de a construi prin ea fundamentul unei legături cu ceilalți. Între gestul creatorului care se decide să aștearnă niște rînduri pe hîrtie, niște note pe portativ sau niște tușe pe pînză și strîngerea de mîini cu care doi oameni de afaceri perfectează o înțelegere nu e o diferență radicală: ambele presupun o investiție de încredere, oricît de contorsionată ar fi aceasta. Ambele presupun că există o reciprocitate între a oferi și a primi. Și ambele implică speranța într-un posibil fair play, oricît de precar – în cazul unui scriitor, de pildă, speranța că opera lui va cădea și în mîna vreunui cititor doritor să se bucure de ea, nu doar sub ochii criticului care, cum zicea Eminescu, o va comenta „Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră.“

Ce poate să-i învețe pe elevi despre acest dezirabil fair play un sistem de învățămînt care pare să se fi resemnat în a-și lua drept motto un alt vers eminescian: „Lumea-i cum este și ca dînsa sîntem noi“? 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.