Pedagogia încrederii (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Am auzit cîndva o povestioară – poate adevărată, poate scornită, poate și una și alta – care m-a amuzat enorm. Un emigrant a venit în Germania cu gînd să strîngă niște bani cu care să se întoarcă apoi acasă. Omul a muncit cu sîrg și, de teamă să nu fie prădat, și-a depus la bancă orice bănuț economisit. La un moment dat și-a luat inima în dinți și s-a dus la bancă să întrebe cît adunase. Funcționarul de la ghișeu s-a uitat în computer și i-a spus. Era o sumă frumușică. Emigrantul i-a cerut să-i aducă banii. Funcționarul n-a prea înțeles ce voia și nici nu-i prea venea la îndemînă să-i dea liber să-și retragă întreaga sumă, dar, în cele din urmă, a trebuit să-i facă pe plac. Emigrantul a luat fișicurile și a numărat pe îndelete toate bancnotele, bucată cu bucată, iar cînd a terminat i-a spus funcționarului: „Mulțumesc. Puteți să-i puneți la loc.“

Mi-am adus aminte de chestia asta citind, în Sapiens de Yuval Noah Harari – o carte absolut cuceritoare –, despre istoria banilor. „Încrederea e materia primă din care sînt făcute toate tipurile de bani“ – scrie Harari. Și, puțin mai încolo: „Banii sînt cel mai universal și mai eficient sistem de încredere mutuală care a fost inventat vreodată“ (p. 156).

Asta mi-a amintit, în altă ordine de idei, de studiul coordonat de Daniel David de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, ale cărui rezultate au fost publicate sub titlul Psihologia poporului român (Polirom, 2015). Reieșea din acest studiu, nu în ultimul rînd, că cea mai proeminentă trăsătură psihologică a românilor în momentul de față e neîncrederea. Cum să faci capitalism în condițiile astea?

Și cum amintirile curg una dintr-alta, mi-a mai venit în minte un episod din Turcia, de pe litoral. Eram într-un grup mai mare, compus, în afară de mine, doar din femei și copii, așa că fusesem însărcinat cu finanțele colective. Mi se spunea „bey pay“. Am vrut să mergem cu toții într-o excursie către o localitate apropiată, tot pe malul mării. Transportul public se făcea cu microbuze și, în scurt timp, ne-am dat seama că degeaba stăteam în stație și le făceam cu mîna să oprească. Eram prea mulți ca să încăpem toți într-o singură mașină. Ne-a picat însă fisa că ne postaserăm tocmai în dreptul unui depou de microbuze și, cum o doamnă din grup o rupea pe turcește, am zis să ne încercăm norocul. În scurt timp un șofer s-a arătat dispus să ne ducă la destinație. L am întrebat cît face și, cum suma era rezonabilă, am bătut palma. Pe drum, amica turcofonă îmi zice că șoferul ar putea să vină pe seară să ne aducă înapoi. Nu cerea nici de data asta marea cu sarea. Cînd ne-am coborît din mașină m-am dus să-i plătesc – evident, bilet întreg, dus-întors. Omul a numărat banii și mi-a întins îndărăt o parte din ei, bîiguind ceva în turco-engleză. Traducătoarea mi-a explicat: zice că pentru întoarcere îi plătim cînd vine să ne ia. Am rugat-o să-l întrebe cum de era așa de sigur că ne va mai găsi deseară. Poate ne plictiseam, poate găseam ceva mai convenabil între timp și plecam fără să-l mai așteptăm. N-a fost nevoie să mi se traducă, pentru că răspunsul i se citea pe figură: „Păi, nu ne-am înțeles?“

Recunosc că nu m-am putut abține să mă gîndesc cîți dintre șoferii, dintre oamenii din România ar reacționa la fel. Deși, în fond, logica turcului era elementară: dăruiești încredere ca să primești același lucru. Așa noi puteam fi convinși că se va ține de cuvînt și ne-am fi simțit obligați, cum ne-am și simțit, să ne ținem, la rîndul nostru, cuvîntul dat. Sper că asta a înțeles, în cele din urmă, și funcționarul de la banca germană în pățania lui cu emigrantul care-i cerea să îi arate că banii lui sînt ținuți în bună ordine ca să-și aducă în continuare economiile.

Aș fi curios să știu dacă neîncrederea constatată de colegii de la Cluj e de dată recentă sau, ca să zic așa, un dat istoric al românilor. Din păcate, mă îndoiesc că va putea fi vreodată satisfăcută curiozitatea mea în această chestiune. Pentru perioada comunistă, e greu de crezut că cineva ar fi fost lăsat să investigheze cum stau românii în ce privește încrederea. Poate doar în departamentele specializate ale Securității să se fi făcut astfel de analize. Cît despre interbelic, el abundă în tot soiul de luări de poziție speculative despre firea românilor, din păcate, grevate mai totdeauna de aceleași metehne: absența unor informații statistice, pe de o parte, perspectiva atemporală, pe de cealaltă parte.

În ce mă privește, nutresc o convingere fermă și am o mare nedumerire. Sînt convins că încrederea e crucială pentru buna funcționare a oricărei societăți, în orice condiții. Mă tot întreb însă cum se poate forma încrederea în interiorul unei colectivități. Mai exact: există o „pedagogie a încrederii“?

Cred că există, dar are nevoie de o cu totul altă didactică decît cele arondate materiilor de studiu din sistemul de învățămînt. Nu vei obține, de pildă, nici un dram de încredere vorbind la nesfîrșit despre ea. Ba din contra. Încrederea se învață practicînd-o, nu discutînd-o sau analizînd-o. E un fel de „learning by doing“. E sentimentul imperceptibil pe care îl ai atunci cînd te sui în ascensor și apeși pe buton și te aștepți ca el să te ducă la etajul dorit, nu să se blocheze între etaje. Sau cînd vezi pe tabela de afișaj că tramvaiul va sosi în 7 minute și, după 6 minute, deja îl zărești apropiindu-se.

Pare că nici ascensorul, nici tramvaiul nu au nimic de a face cu emigrantul și cu turcul despre care am vorbit mai înainte. Acolo era vorba despre reciprocitate, care, zice-se, nu se leagă decît între persoane: cu funcționarul de la bancă sau cu grupul de turiști. Nu e însă așa. Dacă am încredere că liftul în care m-am urcat nu se va prăbuși în gol, lucrul ăsta nu se datorează admirației mele pentru mașinăria cu pricina – cîți dintre noi se pricep la ascensoare? –, ci convingerii că cineva, iar faptul că nu știu cine anume nu are absolut nici o relevanță, și-a dat cuvîntul că ea, mașinăria, va face ceea ce trebuie să facă.

Cum ar fi să arate, deci, o pedagogie a încrederii? Cine ar trebui să predea materia asta? Mă văd nevoit, deocamdată, să mă opresc. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.