Pedagogia încrederii (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Am auzit cîndva o povestioară – poate adevărată, poate scornită, poate și una și alta – care m-a amuzat enorm. Un emigrant a venit în Germania cu gînd să strîngă niște bani cu care să se întoarcă apoi acasă. Omul a muncit cu sîrg și, de teamă să nu fie prădat, și-a depus la bancă orice bănuț economisit. La un moment dat și-a luat inima în dinți și s-a dus la bancă să întrebe cît adunase. Funcționarul de la ghișeu s-a uitat în computer și i-a spus. Era o sumă frumușică. Emigrantul i-a cerut să-i aducă banii. Funcționarul n-a prea înțeles ce voia și nici nu-i prea venea la îndemînă să-i dea liber să-și retragă întreaga sumă, dar, în cele din urmă, a trebuit să-i facă pe plac. Emigrantul a luat fișicurile și a numărat pe îndelete toate bancnotele, bucată cu bucată, iar cînd a terminat i-a spus funcționarului: „Mulțumesc. Puteți să-i puneți la loc.“

Mi-am adus aminte de chestia asta citind, în Sapiens de Yuval Noah Harari – o carte absolut cuceritoare –, despre istoria banilor. „Încrederea e materia primă din care sînt făcute toate tipurile de bani“ – scrie Harari. Și, puțin mai încolo: „Banii sînt cel mai universal și mai eficient sistem de încredere mutuală care a fost inventat vreodată“ (p. 156).

Asta mi-a amintit, în altă ordine de idei, de studiul coordonat de Daniel David de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, ale cărui rezultate au fost publicate sub titlul Psihologia poporului român (Polirom, 2015). Reieșea din acest studiu, nu în ultimul rînd, că cea mai proeminentă trăsătură psihologică a românilor în momentul de față e neîncrederea. Cum să faci capitalism în condițiile astea?

Și cum amintirile curg una dintr-alta, mi-a mai venit în minte un episod din Turcia, de pe litoral. Eram într-un grup mai mare, compus, în afară de mine, doar din femei și copii, așa că fusesem însărcinat cu finanțele colective. Mi se spunea „bey pay“. Am vrut să mergem cu toții într-o excursie către o localitate apropiată, tot pe malul mării. Transportul public se făcea cu microbuze și, în scurt timp, ne-am dat seama că degeaba stăteam în stație și le făceam cu mîna să oprească. Eram prea mulți ca să încăpem toți într-o singură mașină. Ne-a picat însă fisa că ne postaserăm tocmai în dreptul unui depou de microbuze și, cum o doamnă din grup o rupea pe turcește, am zis să ne încercăm norocul. În scurt timp un șofer s-a arătat dispus să ne ducă la destinație. L am întrebat cît face și, cum suma era rezonabilă, am bătut palma. Pe drum, amica turcofonă îmi zice că șoferul ar putea să vină pe seară să ne aducă înapoi. Nu cerea nici de data asta marea cu sarea. Cînd ne-am coborît din mașină m-am dus să-i plătesc – evident, bilet întreg, dus-întors. Omul a numărat banii și mi-a întins îndărăt o parte din ei, bîiguind ceva în turco-engleză. Traducătoarea mi-a explicat: zice că pentru întoarcere îi plătim cînd vine să ne ia. Am rugat-o să-l întrebe cum de era așa de sigur că ne va mai găsi deseară. Poate ne plictiseam, poate găseam ceva mai convenabil între timp și plecam fără să-l mai așteptăm. N-a fost nevoie să mi se traducă, pentru că răspunsul i se citea pe figură: „Păi, nu ne-am înțeles?“

Recunosc că nu m-am putut abține să mă gîndesc cîți dintre șoferii, dintre oamenii din România ar reacționa la fel. Deși, în fond, logica turcului era elementară: dăruiești încredere ca să primești același lucru. Așa noi puteam fi convinși că se va ține de cuvînt și ne-am fi simțit obligați, cum ne-am și simțit, să ne ținem, la rîndul nostru, cuvîntul dat. Sper că asta a înțeles, în cele din urmă, și funcționarul de la banca germană în pățania lui cu emigrantul care-i cerea să îi arate că banii lui sînt ținuți în bună ordine ca să-și aducă în continuare economiile.

Aș fi curios să știu dacă neîncrederea constatată de colegii de la Cluj e de dată recentă sau, ca să zic așa, un dat istoric al românilor. Din păcate, mă îndoiesc că va putea fi vreodată satisfăcută curiozitatea mea în această chestiune. Pentru perioada comunistă, e greu de crezut că cineva ar fi fost lăsat să investigheze cum stau românii în ce privește încrederea. Poate doar în departamentele specializate ale Securității să se fi făcut astfel de analize. Cît despre interbelic, el abundă în tot soiul de luări de poziție speculative despre firea românilor, din păcate, grevate mai totdeauna de aceleași metehne: absența unor informații statistice, pe de o parte, perspectiva atemporală, pe de cealaltă parte.

În ce mă privește, nutresc o convingere fermă și am o mare nedumerire. Sînt convins că încrederea e crucială pentru buna funcționare a oricărei societăți, în orice condiții. Mă tot întreb însă cum se poate forma încrederea în interiorul unei colectivități. Mai exact: există o „pedagogie a încrederii“?

Cred că există, dar are nevoie de o cu totul altă didactică decît cele arondate materiilor de studiu din sistemul de învățămînt. Nu vei obține, de pildă, nici un dram de încredere vorbind la nesfîrșit despre ea. Ba din contra. Încrederea se învață practicînd-o, nu discutînd-o sau analizînd-o. E un fel de „learning by doing“. E sentimentul imperceptibil pe care îl ai atunci cînd te sui în ascensor și apeși pe buton și te aștepți ca el să te ducă la etajul dorit, nu să se blocheze între etaje. Sau cînd vezi pe tabela de afișaj că tramvaiul va sosi în 7 minute și, după 6 minute, deja îl zărești apropiindu-se.

Pare că nici ascensorul, nici tramvaiul nu au nimic de a face cu emigrantul și cu turcul despre care am vorbit mai înainte. Acolo era vorba despre reciprocitate, care, zice-se, nu se leagă decît între persoane: cu funcționarul de la bancă sau cu grupul de turiști. Nu e însă așa. Dacă am încredere că liftul în care m-am urcat nu se va prăbuși în gol, lucrul ăsta nu se datorează admirației mele pentru mașinăria cu pricina – cîți dintre noi se pricep la ascensoare? –, ci convingerii că cineva, iar faptul că nu știu cine anume nu are absolut nici o relevanță, și-a dat cuvîntul că ea, mașinăria, va face ceea ce trebuie să facă.

Cum ar fi să arate, deci, o pedagogie a încrederii? Cine ar trebui să predea materia asta? Mă văd nevoit, deocamdată, să mă opresc. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.