Pe drum

Publicat în Dilema Veche nr. 199 din 2 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Ăştia sînt profesorii noştri? Ăştia? De la ăştia trebuie să luăm noi lecţii?" Redactorul, altminteri un om cumpătat şi competent, se ambalase şi semăna tot mai mult cu Robert De Niro din Taxi driver, repetînd tot mai ameninţător în faţa oglinzii: Are you talkin’ to me? Era vorba despre italieni. Această imagine văzută cu cîteva zile în urmă la televizor mi-a revenit în minte participînd, într-o preumblare prin ţară, la mai multe discuţii colegiale cam pe acelaşi ton: "Fiţoşii ăştia, care ne tot dau lecţii, ar trebui să pună mai întîi mîna pe carte, să cunoască istoria noastră milenară şi pe urmă să vorbească!" - se revolta un istoric. Referinţa era, de data aceasta, la europeni în general. "Da’ ce, am ajuns să vină baroneasa să ne spună ce să facem noi în casa noastră?" - supralicita, gospodăreşte, un alt universitar. "Preşedintele ţării ar fi trebuit să meargă la Bruxelles şi să le explice că noi ne luptăm cu ţiganii de cîteva secole, nu noi i-am chemat aici, în Europa. E problema Europei, nu a noastră, pînă acum numai noi am pătimit, acum e timpul să facă şi ei ceva!" - era de părere, în alt oraş, alt coleg pe care nu îl cunoşteam. "La o mie şapte sute... (scuzaţi, n-am reţinut bine anul...), saşii nu le dădeau voie românilor nici să doarmă în satele lor şi acum nişte aşa-zişi intelectuali români votează cu neamţu’!" - se revolta, la rîndul său, în alt context, un universitar ardelean. După care conchidea: "Aşa ne trebuie!". Se referea la primarul Sibiului. După care s-a trecut la unguri... Coboram şi urcam agale cu maşina spaţiul mioritic al Ardealului. În zare, soarele în apus făcea să strălucească zăpezile Făgăraşului. Era molcom şi măreţ totodată. Era calm şi îmi era bine. Dar ce se întîmplă oare cu ţara asta? - mă întrebam, aducîndu-mi aminte de mînia din vorbele colegilor mei. Întorcînd spatele comunismului, aparent mai categoric şi evident mai sîngeros decît orice altă naţiune a fostului lagăr sovietic, am optat, cu o naivitate înduioşătoare, pentru o eurolatrie extra-ordinară: nici un popor nu a fost mai pro-european în sondaje decît românii. Am căzut în ceea ce amicul meu Alexander Kiossev numeşte auto-colonialism: ne refeream tot timpul la "ţările civilizate" şi justificam orice acţiune naţională prin această referinţă, ne călcam pe picioare cu vecinii noştri bulgari, care ajunge mai repede la Bruxelles, şi am preluat toate legile şi modele, utile şi inutile, cu exces de zel de şcolar şmecher care vrea să intre în graţiile profesorului. Dar acum, după ce ne-am văzut sacii în căruţă, s-a terminat: ăştia sînt profesorii noştri? Uă, jos cu ei! Dincolo de euro-optimism sau euro-scepticism, de la eurolatrie am trecut direct la euroţopism. Căpşunarii ironizaţi de tot poporul au devenit peste noapte românii de pretutindeni şi cu toţii am devenit deodată patrioţi înflăcăraţi. Ne apărăm patriarhal marea noastră familie, în care ne putem bălăcări între noi cît poftim, dar de care nimeni nu are voie să se lege: dai în mine, dai în tata, dai în neamul nostru! Şi pac la Războiu!... Noi nu ne dăm răgazul să ne îndoim, să reflectăm, să amendăm, să refuzăm, să negociem, să sperăm. Nu, noi ne punem direct mîinile în şold şi, vexaţi de o vorbă sau un gest, le răspundem acestor europeni cu măsura noastră naţională: ba pe mă-ta! Copil mal aimé, bîntuit de complexele sale de cultură minoră cu aspiraţii majore, românul cade din nou pradă complexului său œdipian şi se răzvrăteşte haotic împotriva Tatălui care i-a înşelat, iată, iubirea sa naivă. Iar guvernul nostru de crai imberbi nu face decît să orchestreze această frustrare adolescentină. Trag puţin pe dreapta pe marginea drumului care duce spre Poiana Mărului. Mă opresc de fiecare dată cînd trec pe aici să privesc casele de fîn răsfirate pe culmi şi poienile ce tivesc rîul. Pe cer a răsărit o lună plină. Mă gîndesc de fiecare dată că parcă m-am născut cu acest peisaj în suflet şi îl revăd de fiecare dată cu drag de ţară. Merg mai departe şi îmi aduc aminte de lungi discuţii cu nişte colegi italieni despre problemele migraţiei. Era în urmă cu cîţiva ani. Îmi explicau ambiguităţile reglementărilor italiene în acest domeniu, strategic ambigue şi nehotărîte între nevoile unei economii de piaţă care beneficiază de munca ieftină a acestor stranieri şi temerile xenofobe ale populaţiei, la care politicienii apleacă mereu urechea în căutare de voturi. Piaţa şi democraţia nu merg mînă în mînă, aşa cum am învăţat noi la şcoala de duminică a tranziţiei. Cinismul economiei şi populismul democraţiei îşi împart, de fapt, spaţiul politicilor publice. Într-un fel, ele chiar sînt cele două mari ideologii ale unei real politik din ce în ce mai pragmatică şi lipsită de viziune. Singurul care poate să ţină, oarecum, cumpăna, este "statul de drept" - dar aici nici italienii nu o duc prea bine... Tot acest "stat de drept" este cel care poate să contracareze, în principiu, devastatorul mecanism al ţapului ispăşitor. El este garantul principiului modern al responsabilităţii individuale, el trebuie să fie indiferent la orice soi de apartenenţă gregară pentru a declara şi controla faptul că orice merit şi orice vină sînt, în esenţă, ale individului. Cînd însă această instanţă supremă este controlată, competitiv, de piaţă şi alegeri, ea nu poate decît să dea dreptate intereselor de moment fie ale oamenilor de afaceri, fie ale politicienilor - după caz. Dincolo de toate acestea şi comun tuturor, pare a se afla însă teama. Transformarea Celuilalt (oricare ar fi acesta) în ţap ispăşitor este alimentată totdeauna de nesiguranţa de Sine - care produce, mai departe, frică. Or, Europa pare să fie tot mai nesigură de sine şi de viitorul său. Ce se întîmplă, oare, cu Europa asta? - mă mai întreb eu şi opresc maşina în faţa casei.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.