Pe drum
La radio zice ceva în germană de stau, la Kufstein. Ne aşteaptă adică o coadă, un ambuteiaj, pe autostradă. E sfîrşit de vacanţă şi toţi nemţii, polonezii, slovacii, cehii, ungurii, românii sau bulgarii care au fost la schi în Austria se întorc acasă pe acolo. Panourile electronice semnalizează viteza maximă de 60 km pe oră. La radio se vorbeşte de rute alternative. Apare un ausgang spre St. Johann. N-o să risc s-o iau pe acolo. Fiul meu mă întreabă de ce, dacă tot au aceeaşi limbă, austriecii scriu ausgang şi nemţii ausfahrt. Nu ştiu să-i răspund şi îi aduc aminte că italienii scriu uscita (adică, mai pe româneşte: uşchiala). Rîde.
Deja ne-am blocat. Cei doi şmecheraşi de Bucureşti cu X6 şi ML-ul, care ignorau restricţiile de viteză şi ne-au depăşit în trombă, sînt acum şi ei blocaţi la cîţiva metri mai în faţă. Trei rînduri de maşini. Ca la stop în Bucureşti. Noi ne plîngem de lipsa autostrăzilor, iar vesticii de ambuteiajele de pe cele care există.
Nemţoaica din Corolla Versus din stînga încearcă să-şi liniştească copilul mic din spate care plînge. Pare excedată, dar gesturile îi sînt calme. Scoate de undeva un biberon. Cei patru polonezi graşi din Kia Sorento din dreapta îşi ţin schiurile între ei, în maşină. Abia mai au loc de atîtea bagaje. Înaintăm un pic, cît să-l privesc şi pe individul cu Porsche. Poartă ochelari de soare, deşi ziua e de-un cenuşiu crunt. Nu-şi ia mîna de pe volan nici cînd stă pe loc.
Noi ne oprim, iar pe banda din stînga se înaintează. Ne ajung din urmă cele două rulote (unde or merge cu ele iarna?) şi apoi lîngă noi se opreşte slovacul cu barbă albă care trage cu Mercedes-ul o remorcă din scînduri de lemn. Dintr-o dată toate maşinile pornesc. Ambuteiajul se risipeşte ca norii de ploaie vara. Prindem viteză şi ne bucurăm de cîteva minute de libertate. Nu durează mult însă pînă cînd automobilele se strîng din nou în coloană. Nepătrunsele legi ale traficului. Dincolo de gardul autostrăzii se zăresc nişte blocuri. Kufstein. Ce nume. Acolo trăiesc oameni care lucrează, se distrează, se cunosc între ei, se iubesc, îmbătrînesc şi mor. Tot aşa cum noi doar trecem pe lîngă locul lor, fără să oprim vreodată şi fără să ne cunoaştem între noi. Cu alte cuvinte, n-o s-o mai vedem niciodată pe mama din Toyota, chiar dacă acum a ajuns din nou în dreptul nostru şi a început să ne devină o figură aproape familiară.
Sperăm că la Rosenheim drumul o să se mai elibereze. Mulţi nemţi o s-o ia spre München. ML-ul şi M6 or să se ducă repede înainte. La fel şi metrosexualul cu Porsche albastru. Slovacul cu remorca o să rămînă în urmă, poate şi polonezii cei graşi. Primim mai multe telefoane din România. „Pe unde veniţi? Aici e viscol, e jale. Drumarii nu fac nimic.“ Îmi dau seama că ai noştri se uită iarăşi prea mult la televizor. Ce-i drept însă, i-am prins şi pe austrieci cu zăpadă şi gheaţă pe şosele şi chiar pe autostradă. Cu trei zile în urmă, pe viscol, drumarii lor au reacţionat lent. Pînă la urmă, au făcut însă lună. Lipsurile lor organizatorice sînt excepţii, nu regulă.
De dimineaţă ne-au trezit cu bubuit de tunuri şi huruit de avalanşă. La cinci dimineaţa artificierii declanşau avalanşele, ca nu cumva să pornească zăpada cînd sînt schiori pe pîrtie. Au redeschis probabil şi valea spre Elveţia, spre Samnaun, acolo unde în prima zi am coborît prin pădure pînă cînd am zărit căbănuţa pe care scria Duty Free. Zeci de schiori se opreau şi năvăleau înăuntru bocănind în clăpari printre vitrinele cu ceasuri. A urmat reîntoarcerea pe creastă cu telecabina supraetajată. Atunci am văzut-o pe cucoana sportivă de vreo 80 şi ceva de ani, cu costumul ei negru Ellesse, cu cască albă şi schiuri argintii. Îşi meşterea singură aparatul de fotografiat digital. Mai era şi schiorul cu geacă galbenă pe care scria Germany Team şi care nu avea decît un singur picior...
Între timp, metrosexualul şi-a vîrît un deşt în nas. Mama nemţoaică face exerciţii cu mîinile prin tavan. Nu ştiu dacă a înţepenit sau vrea să-şi distreze copilul. Poate era mai bine s-o fi luat prin St. Johann. Ba nu, uite că întreaga coloană se pune iar în mişcare, ca un fluviu de beculeţe roşii. Europeni din ţări foste şi nefoste comuniste curg la vale cu maşinile lor felurite. Fiecare se va desprinde la un moment dat din marele trunchi al autostrăzii, o va lua pe cîte o şosea, mai apoi pe cîte o stradă şi străduţă din ce în ce mai mică, pînă la aleea casei sale, rămurica pe care îşi are cuibul şi unde îşi va înfrunta depresia încheierii vacanţei din Alpi.
