Pe ce ne mai certăm?

Disputele între vacciniști și antivacciniști se vor încheia probabil odată cu pandemia. Divergențele dintre unii și alții s-au manifestat, cum știm, acut la noi în țară, dar destul de puternic și în restul lumii. Putem spune că de data asta am avut parte de o divizare a societății oarecum sincronă cu a altora.

Dar la noi povestea asta vine după o întreagă istorie a împărțirii societății în două. Ai zice că din comunism au ieșit două feluri de oameni care nu se pot împăca între ei, două Românii. N-ar fi poate chiar lipsit de interes să ne amintim pentru cîte cauze mai mult sau mai puțin importante ne-am divizat și ne-am certat între noi din momentul în care „unitatea de monolit” a regimului comunist s-a spart.

Istoria separărilor a început în însorita zi de 28 ianuarie 1990, cînd partidele istorice, proaspăt reînființate, și-au mobilizat susținătorii la o manifestație în Piața Victoriei, împotriva deciziei FSN de a candida la primele alegeri libere.

Decizia FSN părea inechitabilă, atîta vreme cît acea formațiune, apărută în timpul Revoluției, avusese drept intenție declarată democratizarea țării prin organizarea alegerilor libere, scop în care însă preluase întreaga structură a statului fost comunist, ceea ce, în condițiile participării la scrutin, apărea ca un avantaj esențial și necuvenit. Ei bine, scindarea reală, chiar fizică, a societății a apărut în momentul în care gruparea din jurul lui Ion Iliescu, speriată de manifestația pașnică, dar de amploare, a făcut apel la muncitori și mineri să vină „să apere Revoluția”. Au fost aduse camioane și autobuze cu indivizi care i-au gonit pe protestatarii inițiali. De fapt, a fost vorba de un contramiting convocat în mod iresponsabil și periculos. Acela a fost momentul originar, modelul primar al scindărilor din societatea românească, provocat cu intenție. Opoziția și Puterea au ajuns pe poziții ireconciliabile, și la fel și oamenii de rînd.

A urmat conflictul interetnic din martie de la Tg. Mureș, provocat fără îndoială, și el, de către forțe obscure. S-au succedat apoi multe momente asemănătoare, desfășurate pe principiul acțiunii și reacțiunii. Manifestația din Piața Universității și mineriadele succesive. Toate acțiunile Opoziției sau ale societății civile erau dublate în oglindă de contraacțiuni ale Puterii. Cîțiva ani, societatea românească a fost împărțită între feseniști și nefeseniști. Oamenii ajunseseră să se certe în familie pe tema asta foarte politică. Era un subiect major de dispută.

În paralel au apărut și altfel de scindări locale și mult mai puțin semnificative, precum aceea, de-a dreptul hilară, din București, dintre „rockeri” și „depeșari”. Primilor le plăcea muzica rock, iar ceilalți erau fani ai formației Depeche Mode. Între ei au apărut și niște miniconflicte de stradă.

Un alt motiv de dispută socială, cu implicații profunde însă, a fost determinat de felul în care Puterea post-comunistă a conceput legile de restituire a proprietăților naționalizate în timpul comunismului. De acolo a apărut fractura dintre foștii proprietari și chiriași. Țara s-a împărțit între unii și alții. S-au luptat între ei ani de zile individual, prin tribunale, sau colectiv, prin asociații și mitinguri.

Mai spre sfîrșitul anilor ʼ90, cînd americanii au început să bombardeze Serbia pentru a opri o invazie în regiunea Kosovo, lumea românească s-a împărțit din nou în două. Unii țineau cu sîrbii, alți cu americanii și cu albanezii din Kosovo. ONG-uri pro-sîrbe și pro-albaneze organizau manifestații paralele. Era măcar un guvern care înțelegea că trebuie să facă în așa fel încît cele două tabere să nu se întîlnească față în față, pe stradă.  

În anii 2000 a apărut o altă mare linie de separație, între „băsiști” și „antibăsiști”. Felul impetuos al fostului președinte de a face politică a stîrnit spiritele. Din nou s-au certat oamenii, la serviciu și în familii, între colegi, prieteni, soți sau părinți și copii. Problema a durat aproape un deceniu, ba chiar unele ecouri se mai fac auzite și astăzi.

N-au lipsit însă nici disputele cu mize mult mai mici, provocate în special de televiziunile aflate în goană după audiență. Cine ținea cu Monica și cine cu Irinel? Vă mai amintiți? Cuplul devenit celebru pe baze artificiale, care își desfășura certurile și divorțul în mod public, polarizînd telespectatorii. La fel a fost și cu cearta dintre cele două prezentatoare de televiziune Andreea Marin și Mihaela Rădulescu. Argumentele susținătorilor uneia sau alteia depășeau cu mult problema propriu-zisă. A fost și o dispută mai mică între atletele Gabriela Szabo și Violeta Beclea, despre care Evenimentul zilei titra cu litere de-o șchioapă: „Războiul divelor”.

Probabil că am omis o mulțime de alte asemenea cazuri care ne-au separat de-a lungul ultimilor treizeci și ceva de ani. Dar n-am uitat cît de pătimașe erau unele sau altele dintre dispute și, evident, am observat că în urma lor n-a rămas mare lucru. Spiritele s-au calmat de fiecare dată, pregătite însă pentru a se încinge din nou în fața următorului subiect apărut la orizont, care, de fiecare dată, părea mult mai important decît precedentul. Acum, că diferendul dintre vacciniști și antivacciniști are toate șansele să se domolească, sînt tare curios care va fi următoarea temă de ceartă.