Părinte Teoctist, sparge haremul!

Sfinte Părinte Teoctist, în calitate de intelectual, de urmaş de preoţi şi de actuală modestă talpă - una dintre milioanele - pe care se sprijină Biserica Ortodoxă Română, vă ies înainte cu o rugăminte. Sper, chiar de-ar fi ca dvs. să nu figuraţi printre dilematici, ca altcineva - dintre consilieri, dintre luminatele feţe cu care vă întîlniţi zilnic - să aibă bunătatea de a vă pune aceste îngîndurate rînduri sub ochi. Rugămintea este... Dar nu pot să trec mai departe înainte de a vă explica formula mea de adresare. Sfinte Părinte, ca să fiu sincer, nu prea mă pricep la formule; mai bine spus, chiar de le-aş reţine pe cele oficiale, parcă nu-mi vin pe limbă în momentul în care e nevoie de ele! Acum vreo 20 de ani, în prima mea zi de armată, am văzut că în faţa numelui unui gradat, pe o foaie, scria cap. şi, preţ de o dup-amiază, i-am zis: to'a'ăşu' căpitan în sus, to'a'ăşu' căpitan în jos - pînă cînd omul, excedat, mi-a zbierat băi oltene, tu chiar te crezi jmecher?, chiar aşa, 'ţi baţi joc de mine?, mai lasă-mă-n... (şi-a păcătuit, înjurînd) etc. Era caporal, vă daţi seama - dar eu chiar nu ştiam! În cazul dvs., Sfinte Părinte, vă spun cu mîna pe inimă că Înalt Prea Fericitul, neofit cum sînt într-ale teologiei, mi se pare rece. Înalt, aici, trimite mai curînd la ierarhia administrativă decît la cea spirituală; acel prea parcă ascunde, în context, ceva indecent; apoi, în privinţa fericitului care-aţi fi, sincer nu mi se pare credibil ca păstorul să fie fericit, în timp ce turma scrîşneşte din măsele. Personal, eu nu văd decît trei prea-fericiţi în România - pe Monica Gabor, care rîde tot timpul, fie că probează sandale, învaţă pentru bacalaureat sau îşi alintă piticul (ea a zis!), pe Rică Răducanu, atunci cînd mai apare prin şuşe, şi pe Dan Diaconescu, care zîmbeşte orice-ar fi, fie că anunţă un nou cutremur, o fostă crimă din Primăverii sau o nouă amendă primită de postul său. Nu prea vă văd în cvartet! În schimb, vă voi spune Sfînt Părinte: sfînt, pentru că, indiferent de sămînţa păcatului ascunsă în carnea sau mintea oricăruia dintre noi, dvs. mijlociţi legătura cu divinitatea pentru milioane şi milioane de români; şi părinte, pentru că cei ce vă aşteaptă să vă sărute dreapta sau doar să vă atingă sînt oameni care, pierzîndu-şi nădejdea în rude, în stat, în legi sau în doctori, vin la dvs. ca la supremul părinte de pe lumea asta. Şi, cine-i respectă pe ei e dator să vă respecte şi pe dvs. După aceste lămuriri, Sfinte Părinte, trec la subiect: vă rog, simplu, să faceţi ce depinde de dvs. ca preoţii care vă sînt în ascultare să rămînă departe de deşănţarea neolegionarismului ce tinde să-mbobocească pe la noi (spun "îmbobocească", pentru că nu numai trandafirii înmiresmaţi fac asta, ci şi macii, purtîndu-şi seva drogului, a fantasmei, a aiuririi). Sfinte Părinte Teoctist, viaţa noastră e scurtă, legenda de pe urma ei poate fi lungă. Trecutul e delicat; nimeni - nici capul, nici corpul; nici păstorul, nici turma - n-a fost scutit de păcate (unele mai mari, altele mai mici); putem lăsa în spate, istoricilor, ce-a fost şi să fim mai atenţi la ceea ce urmează. Or, dacă unii dintre (mai cu seamă) junii dvs. preoţi vor cădea în trufia demagogiei, a populismului şi-a autohtonismului grobian, dacă nu vor înţelege unde se termină Petre Ţuţea şi unde începe Cărticica şefului de cuib, dacă-şi vor închipui că fac servicii naţiei dacă se vor gîdila pe burtă cu Gigi Becali ş.cl., atunci Biserica pe care acum o conduceţi va da cu oiştea credinţei drept în gardul naţional, rupîndu-l încă o dată. Spun "încă o dată" pentru că, Sfinte Părinte, nu uitaţi că-n trecutul nostru oamenii bisericii au fost şi printre cei buni - precum Brâncoveanu, precum preoţii Chişinăului schingiuiţi în 1940 -, dar şi printre mişei - precum cei ce i-au trădat pe paşoptişti, în vara lui 1848, sau precum sinistrul popă Burducea (ba cu Garda, ba cu crucea, ba cu Stalin!), trădător de neam şi de Hristos. Sfinte Părinte Teoctist, în secolul trecut unii dintre oamenii BOR au colaborat diavolesc de bine fie cu legionarii, fie cu comuniştii (sau cu toţi!). Cam ajunge! Faceţi ce depinde de dvs. ca acest harem, în care ideologiile criminale s-au împerecheat cu unii clerici români, să apună. Spuneţi preoţilor care e diferenţa dintre sponsor şi ctitor; spuneţi-le că nu trebuie să îngenuncheze în faţa portofelelor dintr-o parohie, ci în faţa purtătorilor de nevoi. Spuneţi-le că nu vor fi mai aproape de Hristos dacă-i vor bîrfi pe urmaşii lui Moise, pe urmaşii lui I.G. Duca sau pe urmaşii lui Darwin şi că nu-i vor izbăvi de păcate pe travestiţii rujaţi şi machiaţi dacă se vor fofila ei înşişi, cum s-a petrecut pe 3 iunie a.c., printre falangele machiate şi înverzite ale Noii Drepte. Am convingerea că, făcînd aceste simple lucruri, nu veţi deveni neapărat mai fericit - dar veţi căpăta acel dram de sfinţenie care nouă, celorlalţi, ne va fi de-a pururi străin. Probabil pe merit.