Parabola crizei
Săteni este un sătuc sărac undeva prin Moldova. Criza ajunsese acolo înainte de a începe aici, căci oamenii o duceau greu, de ani de zile. Dar acum era şi mai rău: lipsa de cash flow îi lovise în plin. Au luat ei ce au luat pe credit de la magazinul sătesc, care lua şi el pe credit de la furnizori, care Dumnezeu ştie cum se descurcau, la rîndul lor. Dar acum se terminase, căci nu mai erau bani nicăieri. Oamenii stăteau pe băncile din faţa casei şi aşteptau să vadă criza trecînd. Nu se mai puteau duce nici la cîrciumă şi nu se mai căsătoreau, nu mai făceau copii şi se rugau să nu le moară părinţii, căci nu mai aveau bani nici să plătească o slujbă la biserică. Pînă într-o zi, cînd în sătucul lor a apărut un străin. A tras la motelul din capul satului şi a întrebat de o cameră. Recepţionerul s-a grăbit să-l asigure de bunele sale servicii şi de confortul stabilimentului. " Cît costă camera? " a întrebat străinul, uşor rezervat. " Un milion " i-a răspuns recepţionerul, cu cel mai mieros glas de care era în stare. " Bine, uite un milion, dar mă duc să văd şi eu camerele, se poate? " Sigur, sigur! " l-a asigurat recepţionerul, strecurînd grăbit hîrtia de un milion în buzunar. Nici n-a apucat străinul să intre în prima cameră, că recepţionerul a şi zbughit-o la biserică, pentru a plăti datoria de la înmormîntarea soacrei sale, Dumnezeu s-o ierte! Fericit, preotul nu a aşteptat să plece recepţionerul şi a dat fuga la magazinul sătesc, unde nu mai avea de mult credit şi unde şi-a plătit datoriile cu milionul de la recepţioner. Şi, ca să sărbătorească evenimentul, a cumpărat, pe credit, o pungă de cafea din cea bună. Şeful magazinului a aşteptat respectuos să plece preotul, apoi a alergat pe uşa din dos la cîrciumă, unde şi-a plătit, fericit, datoria pe berile din ultima lună. Şi, ca să sărbătorească şi el evenimentul, a mai comandat una, pe care a băut-o cu nesaţ. Cîrciumarul l-a lăsat pe magazioner să-şi savureze berea, a încălecat pe bicicletă şi a dat fuga la micul abator din satul vecin, de unde se aproviziona în zilele bune şi unde nu mai plătise nimic de cel puţin două luni. La rîndul său, măcelarul a luat hîrtia de un milion şi s-a dus val-vîrtej la nea Gheorghe, cel mai gospodar om din sat, de la care obişnuia să achiziţioneze cîte o vacă sau un berbecuţ pentru cîrciumă. I-a dat milionul, au dat mîna ca între doi buni oameni de afaceri şi s-a întors la el la cîrciumă, să bea o bere cu şeful magazinului sătesc. Şi n-a plecat bine cîrciumarul, că nea Gheorghe s-a dus pe poteci, numai de el ştiute, la Veta, prostituata satului, la care avea obiceiul să meargă în fiecare duminică pe înserat, dar pe care n-o mai plătise de prea multă vreme, aşa că stătea mofluz, aşteptînd să treacă criza. Veta şi-a făcut o cruce mare, i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru această minune şi a dat fuga la hotel. Aici îşi agăţa ea clienţii în vremurile bune, dar nemaiavînd bani, hotelierul n-o mai primise de mult. I-a dat acestuia hîrtia de un milion şi a plecat, anunţîndu-l că va reveni diseară "la lucru". Iar pînă atunci, Veta a dat fuga la nea Gheorghe, să-i mulţumească cum numai ea ştia. În timp ce hotelierul admira hîrtia de un milion, a coborît şi străinul: " Nu-mi place nici o cameră, mă duc să caut mai departe, a spus el sec, luîndu-şi înapoi hîrtia de un milion. Şi a plecat străinul, lăsînd însă în urma lui un sat fericit, care tocmai ieşise din criză. Cel puţin pentru o vreme...
