Optimismul pedagogic

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Se-ntîmpla în Italia, prin anii ’70, ani plini de efervescenţă a doctrinelor educaţionale. Între altele, în siajul tulburenţelor din ’68, prinde vigoare doctrina motivaţională. Pentru adepţii acestei doctrine, a lua în calcul frica, de care vorbeam data trecută, ca pe un factor motivaţional, era de domeniul ereziei. Motivaţia, se spunea, derivă exclusiv din componente psihologice pozitive, precum plăcerea, interesul, pasiunea, curiozitatea ş.cl., iar cele negative, precum frica, autoritatea, coerciţia de orice fel trebuie îndepărtate cu grijă şi perseverenţă. Pe scurt, doctrina lui „trebuie să nu trebuie“, prin care se interzice cu stricteţe orice formă de impunere sau de obligativitate şi, evident, orice fel de pedeapsă. Nimic obligatoriu, nici măcar opţional, totul facultativ, dîndu-i astfel copilului – elevului – şansa de a-şi dezvolta nestingherit potenţialul.

Întru verificarea ipotezei, altminteri extrem de seducătoare, s-a recurs la un experiment-pilot, efectuat pe o clasă de gimnaziu, ai cărei elevi au fost educaţi, vreme de patru ani, în acord cu doctrina. Rezultatele finale au fost totuşi departe de cele aşteptate. Se pare că, la sfîrşitul celor patru ani de studiu, elevii nu erau dispuşi nici măcar să-şi folosească batista la suflarea nasului. Continuarea experimentului a fost sistată, doctrina a fost trimisă la reajustare.

Peste decenii, un ziarist băgăreţ a avut curiozitatea să vadă ce s-a întîmplat cu „subiecţii“, cu gimnaziştii de odinioară. Luîndu-le urma, a avut surpriza să afle că cei mai mulţi dintre ei aveau poziţii sociale de invidiat, că, una peste alta, clasa supusă experimentului falimentar avea un procent de reuşită mult peste medie. Şi, fiind un ziarist adevărat, a încercat să găsească şi o explicaţie, luînd legătura direct cu cei în cauză. Iar din relatările lor a reieşit, în mare, cam aceeaşi poveste.

După încheierea fazei motivaţioniste, adolescenţii au mers mai departe la liceu. La diverse licee „normale“, cu „teme pentru acasă“, cu „scos la tablă“, cu note bune sau proaste, cu corijenţe şi repetenţii, cu toate cele. La început, s-au simţit ca pe Marte. Cum adică „trebuie“? Cum adică „treci la loc, n-ai învăţat pentru astăzi, 4“? Dup-aia a început să-i ia frica: că ceva nu e în regulă cu ei, de vreme ce tuturor colegilor li se părea firesc ce se întîmplă. Şi uite-aşa, din frică, din nesiguranţă, din ambiţie şi-au turat mai toţi motoarele, să-şi ajungă din urmă colegii şi mulţi chiar i-au întrecut şi şi-au făcut cariere frumoase şi-au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi.

Morala? În educaţie, nu o dată lucrurile par să funcţioneze pe principiul „unde dai şi unde crapă“. Există şi o explicaţie pentru asta, anume că fiinţa umană este, încă din primii ani de viaţă, „neprogramabilă“. Dacă n-ar fi aşa, dacă imprevizibilul n-ar fi înscris încă din codul nostru genetic, şansele noastre de a evolua s-ar reduce drastic.

Mai există şi o morală a moralei. Eu o numesc, poate cinic, optimism pedagogic. E ca un fel de axiomă, care zice că, fie un sistem de învăţămînt oricît de prost, el nu va reuşi să-i distrugă iremediabil pe toţi copiii pe care şi-i anexează.

Trist e cînd fac uz de acest optimism pieziş şi cei care, prin natura muncii lor, ar trebui să-l ignore. „Sînt copii, or să crească mari, se descurcă ei pînă la urmă.“

Avem o sumedenie de teorii ale motivaţiei şi încă şi mai multe imponderabile de care ţine funcţionarea ei de facto. Asta ne învaţă, de fapt, să evităm să jucăm totul pe-o singură carte.

Ziceam data trecută că, pe măsură ce sistemul autoritar de educaţie pierde teren – instruirea „centrată pe elev“, elevul „partener“ al actului educaţional etc. –, tinde să se instaureze o nouă mitologie, cea a „pasiunii“. Ar trebui să fim un pic mai circumspecţi în felul în care mînuim cuvintele, mai ales cînd în spatele lor se iţesc realităţi ale vieţii. Pînă şi în jargonul corporatist, „pasiunea“ a ajuns să-şi fluture stindardul chiar şi în cele mai anoste, mai insipide activităţi.

Cred că, decît să ţintim, cel mai adesea ipocrit, asemenea măreţe realizări în plămădirea fiinţei umane, ar fi mai înţelept să ne îndreptăm ochii către surorile mai mici, precum interesul, curiozitatea, poate adăugînd şi ceva responsabilitate, şi respect de sine (era să evoc şi „plăcerea lucrului bine făcut“, de care mă simt foarte ataşat, dar mi-am adus aminte că sună a slogan electoral). Profesorii buni ştiu să pună în mişcare asemenea angrenaje mărunte ale sufletului, din care vor germina, poate, cîndva, chiar pasiuni adevărate. Pentru că profesorii buni sînt aceia care se străduie permanent să-şi înţeleagă elevii. Ei ştiu că învăţătura nu s-a terminat şi nu se termină niciodată şi că, atunci cînd ai închis cartea, îţi ies înainte oamenii. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii