Olimpiada adulților însoțiți de copii
Cum e la Olimpiadă?
Uite cum e cu Olimpiada. Mi-a scris-o din țară un coleg jurnalist de la Brașov. Pentru că îmi place să citez oamenii, îi dau numele. Răzvan Prepeliță mi-a zis că „poți să scrii oricît despre medalii de aur cît un munte de aur și vei avea mult mai puține comentarii decît articolul pe care l-ai scris despre referendum“. Observația lui era corectă. Raportul era de la 1 la 10 în defavoarea medaliilor. De fapt, articolul viza nu referendumul, ci scandalul creat de cîteva observații pe twitter ale lui Mircea Badea și Victor Ciutacu la adresa sportivei Alina Dumitru.
Discuția e lungă și nu o pot purta într-un spațiu restrîns. E lungă și nuanțată pentru că, dacă e adevărat că Mircea Badea a fost doar ironic, Victor Ciutacu a încurajat o exprimare violentă a altcuiva la un post al său. După părerea mea, cei doi au greșit pentru că au pornit de la ideea de a judeca pe cineva pentru că votează sau nu. Dar, pe de altă parte, sportivii nu se pot considera excluși de la orice critică, așa cum cer patrioții digitali. Deci așa e cu Olimpiada. E frumos, e pilduitor, dar oamenii reacționează tot cînd e vorba de scandal. Îmi pare rău, acesta e adevărul, de aceea îmi permit să rămîn la poveștile frumoase ale sportivilor, cu naivitatea la care îmi dă dreptul cel mai tare anunț pe care l-am văzut aici, la Londra: „Acest parc nu e proprietate publică, de aceea vă rugăm să respectați următoarea regulă: nici un adult nu poate intra în parc neînsoțit de un copil“. Nu vi se pare tare de tot? Și nu vi se pare că anunțul ar trebui pus la intrarea noastră în viață, nu doar în parc?
