Oameni și porumbei
Un amic întors dintr-o vacanță în Grecia mi-a povestit că traversarea Bulgariei l-a cam stresat, dar că în Grecia s-a simțit ca acasă. I-am înțeles pe deplin sentimentul pentru că l-am trăit și eu de nenumărate ori. Dar nu numai în Grecia am perceput lucrul ăsta, ci și în Austria și uneori în Italia, Franța, Anglia sau America. M-am simțit ca acasă. În schimb, cel mai departe de ideea asta m-am simțit în apropiata Serbie, deși doar am traversat-o de vreo două ori. Nu m-am simțit foarte bine nici în Polonia sau în Ungaria. Și sînt tot mai conștient că trebuie să fie vreo legătură între percepția asta și istoria, comunistă sau nu, a țării respective, cel puțin pe aici, prin partea noastră de lume.
Senzația de acasă e ceva foarte complex și nu demult revista noastră a dedicat un întreg număr acestui subiect. E un sentiment în care intră o mulțime de ingrediente, de la felul cum ești primit și cum se poartă oamenii și autoritățile cu tine pînă la arhitectură, infrastructură, vegetație, climă sau designul camerei în care stai. Chiar și felul în care luminează veioza de lîngă pat sau culoarea covorului contează. Limba și ușurința cu care te înțelegi cu localnicii sînt, de asemenea, extrem de importante. Mă refer la percepția de acasă pe care o ai în vizite scurte, de obicei turistice. Dacă mergi să lucrezi e poate altceva, dar nu foarte diferit, iar aici vorbim chiar despre unul dintre motivele pentru care mulți dintre românii care pleacă la muncă nu se mai întorc. Pentru că sînt locuri în care găsesc totul comod, la îndemînă, conceput pentru binele și în folosul omului. Deși, cînd ești acolo, pare că e simplu și normal ca lucrurile să fie așa, în realitate nu e ușor să creezi o societate în care omul să se simtă bine. Dovada e că în prea multe locuri de pe glob, din diverse motive, asemenea condiții nu există. Și poate că nu neapărat formula ca acasă exprimă cel mai bine ideea. Ar fi mai potrivit probabil să vorbim despre locurile în care te simți în largul tău. Iar, în general, omul se simte în largul său în țări liberale (în sens larg) și primitoare.
Nu te simți în largul tău acolo unde, de cum intri, ești supus unui control vamal strict, de către funcționari severi sau indolenți. În țări foste comuniste, cel puțin nouă, esticilor, cred, blocurile de tip sovietic ne stîr-nesc familiarități neplăcute. Adică nu tot ce-i familiar te face să te simți bine. E ca acasă, dar ca răul de acasă, nu ca binele. Familiară și neplăcută poate fi și întîlnirea cu acel soi de răutate remanentă în societățile foste comuniste. Sînt țări în care oamenii au învățat să supraviețuiască, să se teamă, să-i invidieze pe alții, să-i suspecteze pe străini și să profite la modul cît mai primitiv de pe urma lor. De pildă, polițiștii opresc autoturismele cu număr străin pentru a le găsi șoferilor nod în papură în speranța primirii unor „atenții“ sau numai și pentru a-i amenda fiindcă „nu-s de-ai noștri“.
Am auzit la un moment dat o observație foarte interesantă legată de efectele generate de comunism. Cineva se întreba de ce, pe vremea lui Ceaușescu, în piețele din România nu existau porumbei care să mănînce diverse boabe din mîna oamenilor, așa cum erau în Occident. În București, cel puțin, porumbeii se cam fereau de oameni, de trecători. Nu aterizau în stoluri mari, „în largul lor“, prin piețe sau alte locuri publice, așa cum se întîmpla în piața San Marco din Veneția, ca să dau exemplul cel mai celebru. Asta spune foarte multe. După 1989, pe măsură ce și la noi a început să pătrundă civilizația occidentală, parcă și porumbeii s-au „îmblînzit“ tot mai mult. În zilele astea, însă, îți vine să te întrebi dacă vor fi vreodată porumbei și în Piața Victoriei (fiindcă, deocamdată, după cum am aflat de la persoane care locuiesc prin zonă, după 10 august n-au mai fost nici măcar țînțari).
Cu siguranță, și oamenii au simțuri care le relevă cît de prietenos sau de ostil e mediul social înconjurător. Simțuri care-i avertizează dacă e bine să stea pe pămînt și să se încreadă în cei din jur sau mai degrabă să-și ia zborul de acolo. Și bineînțeles că nu de multe ori ne simțim străini cînd călătorim în propria țară. Sînt lucruri mai mici sau mai mari care ne provoacă uneori sentimente de alienare. E ceea ce mulți români plecați spun că simt cînd se întorc acasă. Acasă aici, unde te-ai născut, ar trebui să fie cel mai bine și nu e. Acasă dincolo, unde ai plecat în Occident, e mai mult confort, mai multă siguranță, mai multă solidaritate umană chiar și pentru străini. Cu mai binele te obișnuiești repede.
Foto: Thassos, wikipedia commons
