O poveste incredibil de adevărată

Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Comunismul se aplică din nou jpeg

Vă spun o poveste pe care n-am îndrăznit s-o scriu pînă astăzi dintr-un motiv mai puțin obișnuit. Există unele întîmplări reale care pot părea exagerate și sînt greu de crezut. Cazuri în care realitatea bate ficțiunea și care, din acest motiv, pot părea pur și simplu scornite. Ele sînt și foarte greu de descris pe măsura realității. Lucrurile s-au petrecut totuși aievea și s-au înregistrat în memoria mea cu acuitatea cu care se întipăresc situațiile total ieșite din comun.

Groaza

Era primăvară ca acum, într-o noapte de pe la mijlocul anilor ’80, la ceasul acela la care orice tulburare a liniștii și a deplinătății somnului nu poate fi decît ceva alarmant. M-am trezit brusc dintr-un motiv necunoscut. Ceva era în neregulă. Trupul și mintea mea au intrat automat într-un soi de alertă cu totul neobișnuită. N-a existat nici cel mai mic interval de dezmeticire. Într-o fracțiune de secundă eram treaz de-a binelea, cu instinctul de a lua o poziție de apărare, fie ea și pe sub plapumă. Mi-am strîns ușor genunchii și pumnii, simțind și că ar fi bine să nu mă dau de gol că m-am trezit. Degeaba mă chinuiam să disting ceva, fiindcă în jur era o beznă de nepătruns (pe vremea aceea nici felinarele stradale nu erau aprinse, așa că nu răzbătea nici o rază de lumină de nicăieri). Deși nedefinit, pericolul era foarte apropiat. Era ca într-una din povestirile negre ale lui Edgar Allan Poe. Văzul nu părea să-mi poată fi de vreun ajutor, dar auzul încordat a detectat o ușoară respirație străină în camera în care mă culcasem singur. Era ca o părere și mă întrebam dacă nu cumva e doar în închipuirea mea, cînd am auzit și apăsarea grea a unui pas pe parchet. Au urmat un altul și un altul. La nici doi metri de mine se contura o prezență. În apartament mai erau mama și bunica, fiecare dormind în altă cameră, dar nici una dintre ele nu avea o asemenea călcătură. Numai un bărbat putea să pășească astfel. Pericolul abstract căpătase deja forma unui intrus, dar încă nu reușeam să văd ceva. Auzul îmi spunea că individul ajunsese pe hol, acolo de unde venise, și că a atins bicicleta sprijinită de un perete. „Foarte bine, mi-am zis, să fure bicicleta și să plece. Să nu-l văd.“ Dar nu, el a pășit mai departe spre bucătărie, unde a aprins lumina. Atunci m-am dat jos din pat cît am putut de ușor, deși mi s-a părut că somiera a scos un scîrțîit teribil. Individul n-a părut însă deloc tulburat. A stins lumina în bucătărie și a aprins-o pe cea din camera în care dormea bunica mea. În mod miraculos, ea nu s-a trezit. Cu acea lumină aprinsă, eu am putut vedea imaginea individului din spate, reflectată într-un dulap lăcuit de pe hol. Se sprijinea cu o mînă de canatul ușii, părînd a se uita pur și simplu cum dormea bunica. Pe cap avea o glugă, iar mîna îi era înmănușată, ceea ce mi-a dat fiori. Vremea era destul de caldă, nu justifica purtarea mănușilor. Era deci un spărgător.

Văzusem filme, citisem cărți. Mulți avem pe undeva prin minte asemenea eventualități și ne punem problema: ce-am face dacă... În sertarul biroului din camera mea aveam un cuțit de vînătoare cu teacă, pe care-l luam cînd mergeam pe munte ca să desfac cutii de conserve sau să tai așchii. La el mă gîndisem că... la o adică. Așa că am deschis automat sertarul și l-am scos din teacă. Mi-amintesc că atunci m-a străbătut și un oarecare sentiment al ridicolului. Mi se părea că o parte din mine privește lucrurile de deasupra și-mi dă cele mai bune sfaturi, dar în același timp face și puțin haz de întreaga situație. Cert era că nu visam.

Iar sfatul de deasupra, din acel moment, era să nu cumva să mă reped cu cuțitul la individ. Mai bine era să aștept, să văd ce are de gînd și să nu-i tai retragerea, să-i las cale liberă spre ușa de la intrare, ca să poată fugi. Bineînțeles că nici curaj n-aveam, ba dimpotrivă, am observat că genunchii îmi tremurau într-un mod de-a dreptul comic. Individul și-a încheiat în cele din urmă studiul asupra bunicii dormind și, lăsînd lumina  aprinsă, a pornit înapoi spre camera mea. Se apropia încet, prudent. Eu îl așteptam cu cuțitul după colț, tremurînd și clănțănind de frică. Cînd a ajuns la vreo doi pași însă, am descoperit, cu aceeași detașare stranie pentru acel moment, că orice tremurat al corpului meu a încetat. Era momentul să sar în calea lui, nu mai aveam încotro.

Stupoarea

Și am sărit, încercînd să răcnesc cît mai fioros. Numai că strigătul mi-a rămas în gît. Nu de frică, ci de uimire. Omul din fața mea era negru. Adică african. Supraconștiința mea ironică a șoptit atunci din nou: Alta-n curu’ popii! În secunda următoare mi-am dat seama însă că trebuie să-mi continui rolul și am început să strig cît puteam: „Ieși afară! Hoții! Ce cauți aici? Ieși afară imediat! Hoții!“. Individul mă privea uluit. A început să dea înapoi spre ușă. Nu știu dacă a văzut și cuțitul din mîna mea, fiindcă același sfătuitor din capul meu m-a oprit să i-l flutur prin față. Îl țineam destul de discret, doar pentru cine știe ce eventualitate, una care, slavă Domnului, părea din ce în ce mai îndepărtată. Omul era speriat și, nescăpîndu-mă din ochi, căuta pe bîjbîite clanța ușii ca s-o deschidă. Cum n-o nimerea deloc, m-am întins pe lîngă el și i-am deschis-o eu. Deja dominam situația. S-a strecurat afară ca o umbră. Am dat să închid ușa și s-o încui cît mai repede, dar am constatat că limba yalei era scoasă în afară, așa că a trebuit întîi să învîrtesc butucul, să bag limba la loc pentru ca să pot închide apoi ușa.

Odată ce am terminat operațiunea, am făcut stînga-mprejur și am constatat că mama și bunica, trezite de zgomot, ședeau în hol și mă priveau uluite. „Andrei, ce s-a întîmplat?“ Era două noaptea, iar eu, copilul și nepotul lor, abia devenit student, stăteam la ușă în pijamaua mea verde, cu un ditamai cuțitul în mînă, după ce scosesem niște urlete nemaipomenite. Le-am spus că a fost un hoț în casă și tocmai l-am dat afară. „Dar era... era negru.“ Mama m-a privit înghețată. „Cum adică negru?“ Stai să vezi acu’, a început supraeul meu să rîdă, cum naiba o să explici așa ceva? În anii aceia erau niște africani prin București, în mai toate cazurile studenți din țări cu guverne apropiate de regimul Ceaușescu. În centrul orașului îi mai puteai vedea. Prin cartiere, însă, și mai ales la ora două noaptea într-un apartament de bloc, nu erau de imaginat. Mai degrabă se putea crede că visasem eu sau, mai rău, că înnebunisem. Mama chiar avea de ce să fie îngrijorată.

Apelînd la toată puterea mea de convingere, am reușit s-o fac să mă creadă. Era un negru din ăla cu nasul turtit care intrase la noi în casă. Umblase cumva la yală. Supraconștiința sau simțul în plus de care beneficiam în acel moment mi-a spus din nou că individul n-a ieșit din bloc, că stătea la parter sprijinit de calorifer. Îl vedeam cu gîndul stînd acolo. Probabil că mai multe observații inconștiente contribuiseră la acest gînd. Felul în care se furișase individul afară, speriat, dar nehotărît, faptul că nu auzisem zgomotul specific al ușii de la intrarea în bloc, pe care bine-l cunoșteam... Am convins-o pe mama să sune la telefon un vecin. Acela l-a sunat pe altul și așa mai departe. Au priceput cu toții că e o problemă serioasă. Toate cele patru uși de pe palier s-au deschis cam în același timp. De după ele s-au ițit capetele a trei bărbați, plus al meu. Unul avea în mînă un făcăleț, altul o lopată iar al treilea nu mai știu ce. Abia atunci am lăsat cuțitul din mînă. Aș fi fost penibil cu așa ceva și, pe de altă parte, nu-mi mai era frică. Eu stătusem față în față cu „răul“.

Mai nostim era că din spatele bărbaților își lungeau gîturile nevestele, care-i îndemnau să fie prudenți. Le-am spus tuturor că era negru și că stă undeva în hol la parter, adică la un nivel mai jos. Nu mai conta de unde știam, n-au stat să mă descoasă. Dar le era frică. Unul dintre ei, gestionar la un aprozar și care făcuse și ceva pușcărie, și-a luat inima în dinți. A coborît cu lopata pe scări pînă cînd a putut să vadă holul de la intrare. Atunci a scos o exclamație de spaimă și s-a întors repede spre ceilalți care-l urmăreau de sus. „E jos, acolo, la calorifer și e chiar negru.“ Un murmur de groază a străbătut etajul. Eu însă radiam de fericire. Era exact așa cum spusesem. Eram eroul blocului. Restul conta prea puțin.

Ancheta

Vecinii de etaj au ajuns la concluzia că trebuiau anunțați și cei de la parter, să fie mai mulți. Au ieșit cu toții în pijamale și l-au înconjurat pe individul care nu avea de gînd să fugă. Ne privea însă cu niște ochi roșii, plini de teamă. Între timp, mama a sunat la miliție. Nimeni n-a avut curajul să se apropie prea mult de intrus. Stătea rezemat de calorifer și uneori, la întrebările care i se tot puneau, emitea niște sunete pe limba lui. Lumea se dădea atunci ușor înapoi. La un moment dat a ieșit din scară. Nimeni nu l-a oprit. Sectoristul a apărut în capătul aleii, venind spre intrare. Văzîndu-l, individul a luat-o și el la picior în sens contrar. Omul în uniformă a trecut pe lîngă el, l-a privit fără să-l oprească și a ajuns la noi. „Păi, ce faci tovarășe?“, i-a zis cineva. „Ai trecut pe lîngă infractor? Nu-l arestezi?“ Milițianul s-a făcut verde la față. „Ăla era?“ „Păi, da’ cine?“ Omul și-a armat pistolul și, vrînd-nevrînd, s-a dus după individul care se îndepărta în pas tot mai rapid. L-a ajuns din urmă și i-a pus cătușele fără probleme. L-a adus înapoi și noi i-am relatat totul de-a fir a păr. Bineînțeles, eram povestitorul principal. Milițianul a înțeles că era o chestiune serioasă și a chemat „echipa operativă“.

După vreo jumătate de oră, casa s-a umplut de milițieni. Unii făceau fotografii și luau amprente, acoperind canaturile cu un praf galben, alții studiau yala. Pe intrus l-au băgat în bibliotecă (s-au mirat ce multe cărți erau acolo) și au început să-l întrebe diverse lucruri. Așa am aflat că-l chema Afiolabi, că era din Nigeria, student la Arhitectură în București (între timp i se dezlegase limba și știa românește destul de bine). Lucrurile nu erau deloc ce păruseră a fi. Mama i-a rugat pe milițieni să nu cumva să-l bată, ceea ce i-a făcut pe toți să izbucnească în rîs. „Cum o să-l batem, doamnă?“, a reacționat cel mai mare în grad. Unul dintre ei l-a întrebat pe Afiolabi de unde este din Nigeria, ca într-un celebru banc (al cui ești tu, mă, din Brazzaville?). Altul l-a întrebat ce ar fi pățit un alb la ei, în Nigeria, dacă ar fi fost prins noaptea în casa unor cetățeni pașnici. Afiolabi n-a apucat să răspundă, că alt milițian a venit cu replica: „Păi, îl mîncau“. La un moment dat, arestatul a vrut la baie. Sectoristul l-a condus, cerîndu-ne voie, dar a ținut ușa întredeschisă. Desigur, asta făcea parte din procedură, dar milițianul a ținut să-mi spună mie că nu vrea decît să vadă dacă individul e destul de civilizat cît să ridice colacul în timp ce face pipi.

În cele din urmă, ancheta la fața locului s-a încheiat, yala a fost scoasă pentru a se verifica la laborator dacă a fost forțată, iar eu am înțeles că ceea ce crezusem a fi mănușă era doar mîna neagră a lui Afiolabi cu care se sprijinise de canat și lăsase niște amprente de toată frumusețea. În cele din urmă s-a dovedit faptul banal că omul era coleg de facultate cu o vecină și că, vrînd să meargă la ea, întuneric fiind, nimerise în apartamentul de alături, ca în O noapte furtunoasă. Ușa fusese încuiată seara de către mine, dar din neglijență n-o împinsesem pînă la capăt, așa că limba yalei ieșise în afară în gol, nu intrase în locașul ei. Afiolabi n-a făcut decît s-o împingă și s-a deschis. Vecina a avut ceva probleme pentru presupuse relații cu străinii (pe atunci pînă și asta era interzis). A scăpat însă, explicîndu-le milițienilor că individul era îndrăgostit de ea și o urmărea. Apartamentele erau asemănătoare, iar camera ei era situată într-o poziție similară cu a mea. Așa mi-am explicat de ce individul, derutat, tot trăgea într-acolo. Nu știu nici pînă astăzi ce a făcut de m-a trezit așa de brusc, dar îmi închipui că am avut noroc că nu m-am trezit cu el chiar în pat.

Iată că după aproape 40 de ani, în Săptămîna Luminată, mi-am făcut curaj să scriu povestea asta stranie, începută în cea mai cumplită beznă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.