O poveste incredibil de adevărată

Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Comunismul se aplică din nou jpeg

Vă spun o poveste pe care n-am îndrăznit s-o scriu pînă astăzi dintr-un motiv mai puțin obișnuit. Există unele întîmplări reale care pot părea exagerate și sînt greu de crezut. Cazuri în care realitatea bate ficțiunea și care, din acest motiv, pot părea pur și simplu scornite. Ele sînt și foarte greu de descris pe măsura realității. Lucrurile s-au petrecut totuși aievea și s-au înregistrat în memoria mea cu acuitatea cu care se întipăresc situațiile total ieșite din comun.

Groaza

Era primăvară ca acum, într-o noapte de pe la mijlocul anilor ’80, la ceasul acela la care orice tulburare a liniștii și a deplinătății somnului nu poate fi decît ceva alarmant. M-am trezit brusc dintr-un motiv necunoscut. Ceva era în neregulă. Trupul și mintea mea au intrat automat într-un soi de alertă cu totul neobișnuită. N-a existat nici cel mai mic interval de dezmeticire. Într-o fracțiune de secundă eram treaz de-a binelea, cu instinctul de a lua o poziție de apărare, fie ea și pe sub plapumă. Mi-am strîns ușor genunchii și pumnii, simțind și că ar fi bine să nu mă dau de gol că m-am trezit. Degeaba mă chinuiam să disting ceva, fiindcă în jur era o beznă de nepătruns (pe vremea aceea nici felinarele stradale nu erau aprinse, așa că nu răzbătea nici o rază de lumină de nicăieri). Deși nedefinit, pericolul era foarte apropiat. Era ca într-una din povestirile negre ale lui Edgar Allan Poe. Văzul nu părea să-mi poată fi de vreun ajutor, dar auzul încordat a detectat o ușoară respirație străină în camera în care mă culcasem singur. Era ca o părere și mă întrebam dacă nu cumva e doar în închipuirea mea, cînd am auzit și apăsarea grea a unui pas pe parchet. Au urmat un altul și un altul. La nici doi metri de mine se contura o prezență. În apartament mai erau mama și bunica, fiecare dormind în altă cameră, dar nici una dintre ele nu avea o asemenea călcătură. Numai un bărbat putea să pășească astfel. Pericolul abstract căpătase deja forma unui intrus, dar încă nu reușeam să văd ceva. Auzul îmi spunea că individul ajunsese pe hol, acolo de unde venise, și că a atins bicicleta sprijinită de un perete. „Foarte bine, mi-am zis, să fure bicicleta și să plece. Să nu-l văd.“ Dar nu, el a pășit mai departe spre bucătărie, unde a aprins lumina. Atunci m-am dat jos din pat cît am putut de ușor, deși mi s-a părut că somiera a scos un scîrțîit teribil. Individul n-a părut însă deloc tulburat. A stins lumina în bucătărie și a aprins-o pe cea din camera în care dormea bunica mea. În mod miraculos, ea nu s-a trezit. Cu acea lumină aprinsă, eu am putut vedea imaginea individului din spate, reflectată într-un dulap lăcuit de pe hol. Se sprijinea cu o mînă de canatul ușii, părînd a se uita pur și simplu cum dormea bunica. Pe cap avea o glugă, iar mîna îi era înmănușată, ceea ce mi-a dat fiori. Vremea era destul de caldă, nu justifica purtarea mănușilor. Era deci un spărgător.

Văzusem filme, citisem cărți. Mulți avem pe undeva prin minte asemenea eventualități și ne punem problema: ce-am face dacă... În sertarul biroului din camera mea aveam un cuțit de vînătoare cu teacă, pe care-l luam cînd mergeam pe munte ca să desfac cutii de conserve sau să tai așchii. La el mă gîndisem că... la o adică. Așa că am deschis automat sertarul și l-am scos din teacă. Mi-amintesc că atunci m-a străbătut și un oarecare sentiment al ridicolului. Mi se părea că o parte din mine privește lucrurile de deasupra și-mi dă cele mai bune sfaturi, dar în același timp face și puțin haz de întreaga situație. Cert era că nu visam.

Iar sfatul de deasupra, din acel moment, era să nu cumva să mă reped cu cuțitul la individ. Mai bine era să aștept, să văd ce are de gînd și să nu-i tai retragerea, să-i las cale liberă spre ușa de la intrare, ca să poată fugi. Bineînțeles că nici curaj n-aveam, ba dimpotrivă, am observat că genunchii îmi tremurau într-un mod de-a dreptul comic. Individul și-a încheiat în cele din urmă studiul asupra bunicii dormind și, lăsînd lumina  aprinsă, a pornit înapoi spre camera mea. Se apropia încet, prudent. Eu îl așteptam cu cuțitul după colț, tremurînd și clănțănind de frică. Cînd a ajuns la vreo doi pași însă, am descoperit, cu aceeași detașare stranie pentru acel moment, că orice tremurat al corpului meu a încetat. Era momentul să sar în calea lui, nu mai aveam încotro.

Stupoarea

Și am sărit, încercînd să răcnesc cît mai fioros. Numai că strigătul mi-a rămas în gît. Nu de frică, ci de uimire. Omul din fața mea era negru. Adică african. Supraconștiința mea ironică a șoptit atunci din nou: Alta-n curu’ popii! În secunda următoare mi-am dat seama însă că trebuie să-mi continui rolul și am început să strig cît puteam: „Ieși afară! Hoții! Ce cauți aici? Ieși afară imediat! Hoții!“. Individul mă privea uluit. A început să dea înapoi spre ușă. Nu știu dacă a văzut și cuțitul din mîna mea, fiindcă același sfătuitor din capul meu m-a oprit să i-l flutur prin față. Îl țineam destul de discret, doar pentru cine știe ce eventualitate, una care, slavă Domnului, părea din ce în ce mai îndepărtată. Omul era speriat și, nescăpîndu-mă din ochi, căuta pe bîjbîite clanța ușii ca s-o deschidă. Cum n-o nimerea deloc, m-am întins pe lîngă el și i-am deschis-o eu. Deja dominam situația. S-a strecurat afară ca o umbră. Am dat să închid ușa și s-o încui cît mai repede, dar am constatat că limba yalei era scoasă în afară, așa că a trebuit întîi să învîrtesc butucul, să bag limba la loc pentru ca să pot închide apoi ușa.

Odată ce am terminat operațiunea, am făcut stînga-mprejur și am constatat că mama și bunica, trezite de zgomot, ședeau în hol și mă priveau uluite. „Andrei, ce s-a întîmplat?“ Era două noaptea, iar eu, copilul și nepotul lor, abia devenit student, stăteam la ușă în pijamaua mea verde, cu un ditamai cuțitul în mînă, după ce scosesem niște urlete nemaipomenite. Le-am spus că a fost un hoț în casă și tocmai l-am dat afară. „Dar era... era negru.“ Mama m-a privit înghețată. „Cum adică negru?“ Stai să vezi acu’, a început supraeul meu să rîdă, cum naiba o să explici așa ceva? În anii aceia erau niște africani prin București, în mai toate cazurile studenți din țări cu guverne apropiate de regimul Ceaușescu. În centrul orașului îi mai puteai vedea. Prin cartiere, însă, și mai ales la ora două noaptea într-un apartament de bloc, nu erau de imaginat. Mai degrabă se putea crede că visasem eu sau, mai rău, că înnebunisem. Mama chiar avea de ce să fie îngrijorată.

Apelînd la toată puterea mea de convingere, am reușit s-o fac să mă creadă. Era un negru din ăla cu nasul turtit care intrase la noi în casă. Umblase cumva la yală. Supraconștiința sau simțul în plus de care beneficiam în acel moment mi-a spus din nou că individul n-a ieșit din bloc, că stătea la parter sprijinit de calorifer. Îl vedeam cu gîndul stînd acolo. Probabil că mai multe observații inconștiente contribuiseră la acest gînd. Felul în care se furișase individul afară, speriat, dar nehotărît, faptul că nu auzisem zgomotul specific al ușii de la intrarea în bloc, pe care bine-l cunoșteam... Am convins-o pe mama să sune la telefon un vecin. Acela l-a sunat pe altul și așa mai departe. Au priceput cu toții că e o problemă serioasă. Toate cele patru uși de pe palier s-au deschis cam în același timp. De după ele s-au ițit capetele a trei bărbați, plus al meu. Unul avea în mînă un făcăleț, altul o lopată iar al treilea nu mai știu ce. Abia atunci am lăsat cuțitul din mînă. Aș fi fost penibil cu așa ceva și, pe de altă parte, nu-mi mai era frică. Eu stătusem față în față cu „răul“.

Mai nostim era că din spatele bărbaților își lungeau gîturile nevestele, care-i îndemnau să fie prudenți. Le-am spus tuturor că era negru și că stă undeva în hol la parter, adică la un nivel mai jos. Nu mai conta de unde știam, n-au stat să mă descoasă. Dar le era frică. Unul dintre ei, gestionar la un aprozar și care făcuse și ceva pușcărie, și-a luat inima în dinți. A coborît cu lopata pe scări pînă cînd a putut să vadă holul de la intrare. Atunci a scos o exclamație de spaimă și s-a întors repede spre ceilalți care-l urmăreau de sus. „E jos, acolo, la calorifer și e chiar negru.“ Un murmur de groază a străbătut etajul. Eu însă radiam de fericire. Era exact așa cum spusesem. Eram eroul blocului. Restul conta prea puțin.

Ancheta

Vecinii de etaj au ajuns la concluzia că trebuiau anunțați și cei de la parter, să fie mai mulți. Au ieșit cu toții în pijamale și l-au înconjurat pe individul care nu avea de gînd să fugă. Ne privea însă cu niște ochi roșii, plini de teamă. Între timp, mama a sunat la miliție. Nimeni n-a avut curajul să se apropie prea mult de intrus. Stătea rezemat de calorifer și uneori, la întrebările care i se tot puneau, emitea niște sunete pe limba lui. Lumea se dădea atunci ușor înapoi. La un moment dat a ieșit din scară. Nimeni nu l-a oprit. Sectoristul a apărut în capătul aleii, venind spre intrare. Văzîndu-l, individul a luat-o și el la picior în sens contrar. Omul în uniformă a trecut pe lîngă el, l-a privit fără să-l oprească și a ajuns la noi. „Păi, ce faci tovarășe?“, i-a zis cineva. „Ai trecut pe lîngă infractor? Nu-l arestezi?“ Milițianul s-a făcut verde la față. „Ăla era?“ „Păi, da’ cine?“ Omul și-a armat pistolul și, vrînd-nevrînd, s-a dus după individul care se îndepărta în pas tot mai rapid. L-a ajuns din urmă și i-a pus cătușele fără probleme. L-a adus înapoi și noi i-am relatat totul de-a fir a păr. Bineînțeles, eram povestitorul principal. Milițianul a înțeles că era o chestiune serioasă și a chemat „echipa operativă“.

După vreo jumătate de oră, casa s-a umplut de milițieni. Unii făceau fotografii și luau amprente, acoperind canaturile cu un praf galben, alții studiau yala. Pe intrus l-au băgat în bibliotecă (s-au mirat ce multe cărți erau acolo) și au început să-l întrebe diverse lucruri. Așa am aflat că-l chema Afiolabi, că era din Nigeria, student la Arhitectură în București (între timp i se dezlegase limba și știa românește destul de bine). Lucrurile nu erau deloc ce păruseră a fi. Mama i-a rugat pe milițieni să nu cumva să-l bată, ceea ce i-a făcut pe toți să izbucnească în rîs. „Cum o să-l batem, doamnă?“, a reacționat cel mai mare în grad. Unul dintre ei l-a întrebat pe Afiolabi de unde este din Nigeria, ca într-un celebru banc (al cui ești tu, mă, din Brazzaville?). Altul l-a întrebat ce ar fi pățit un alb la ei, în Nigeria, dacă ar fi fost prins noaptea în casa unor cetățeni pașnici. Afiolabi n-a apucat să răspundă, că alt milițian a venit cu replica: „Păi, îl mîncau“. La un moment dat, arestatul a vrut la baie. Sectoristul l-a condus, cerîndu-ne voie, dar a ținut ușa întredeschisă. Desigur, asta făcea parte din procedură, dar milițianul a ținut să-mi spună mie că nu vrea decît să vadă dacă individul e destul de civilizat cît să ridice colacul în timp ce face pipi.

În cele din urmă, ancheta la fața locului s-a încheiat, yala a fost scoasă pentru a se verifica la laborator dacă a fost forțată, iar eu am înțeles că ceea ce crezusem a fi mănușă era doar mîna neagră a lui Afiolabi cu care se sprijinise de canat și lăsase niște amprente de toată frumusețea. În cele din urmă s-a dovedit faptul banal că omul era coleg de facultate cu o vecină și că, vrînd să meargă la ea, întuneric fiind, nimerise în apartamentul de alături, ca în O noapte furtunoasă. Ușa fusese încuiată seara de către mine, dar din neglijență n-o împinsesem pînă la capăt, așa că limba yalei ieșise în afară în gol, nu intrase în locașul ei. Afiolabi n-a făcut decît s-o împingă și s-a deschis. Vecina a avut ceva probleme pentru presupuse relații cu străinii (pe atunci pînă și asta era interzis). A scăpat însă, explicîndu-le milițienilor că individul era îndrăgostit de ea și o urmărea. Apartamentele erau asemănătoare, iar camera ei era situată într-o poziție similară cu a mea. Așa mi-am explicat de ce individul, derutat, tot trăgea într-acolo. Nu știu nici pînă astăzi ce a făcut de m-a trezit așa de brusc, dar îmi închipui că am avut noroc că nu m-am trezit cu el chiar în pat.

Iată că după aproape 40 de ani, în Săptămîna Luminată, mi-am făcut curaj să scriu povestea asta stranie, începută în cea mai cumplită beznă.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Pizza, povestea fabuloasă de peste ani ani - cum s-a ajuns la cutia de astăzi?
Unul dintre cele mai apreUnul dintre cele mai apreciate tipuri de mâncăruri din lista celor fast food este pizza. O aciate tipuri de mâncăruri din lista celor fast food este pizza. O adoră mai ales copiii. Puțini știu că acest preparat este, de fapt, o invenție, a apărut dintr-o greșeală să spunem.
image
Ministerul ucrainean al Apărării: Bătăliile din estul ţării vor decide soarta Ucrainei
Bătăliile care se duc în estul Ucrainei ar putea decide soarta ţării, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik.
image
Rusia susţine că nu va renunţa la planurile sale în Ucraina, în pofida sancţiunilor şi a ajutorului occidental pentru Kiev
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Rusia îşi va continua 'operaţiunea specială militară' în Ucraina, în pofida 'ajutorului masiv din partea Occidentului' pentru Kiev şi a sancţiunilor occidentale instituite împotriva Moscovei.