O fosilă la banchet

Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
O fosilă la banchet jpeg

S-a spus că grecii au conceput mitul ciclopilor la vederea craniilor de elefant preistoric (din pleistocen), a căror cavitate nazală modificată pentru trompă poate să pară un fel de orbită unică, uriașă. Ipoteza nu-mi place, dacă spune că orice mit vrea să explice o chichiță bizară din lumea înconjurătoare, dar îmi place, dacă spune că orice punct de plecare e legitim pentru gîndirea mitică. De altfel, fosilele le-au dat mai mult de gîndit celor vechi decît se crede. Sursele vorbesc mereu despre oseminte de eroi, care sînt, normal, uriașe. Așa, de pildă, în povestea lui Pelops (cel care ar fi dat numele lui Peloponesului), gătit și servit cîndva la masă zeilor pentru a le pune la încercare omnisciența. Readus imediat la viață, se constată că Demetra, care-și jelea fiica, atinsese neatentă o parte din umărul lui, refăcut apoi de zei din fildeș. Tocmai acest uriaș omoplat din fildeș era expus, din secolul VII î.Hr. încolo, în sanctuarul lui Pelops din Olympia. Or, văile din jurul Olympiei sînt bogate în oase de mamuți din pleistocen; un os semifosilizat poate să arate ca fildeșul, iar un omoplat de mamut are aproape 50 de kilograme și diametrul de 1 metru. Omoplatul cu pricina a fost trimis la Troia în timpul războiului ca să faciliteze victoria aheilor, conform unei profeții, dar s-a pierdut în naufragiul navei care-l aducea înapoi. A reapărut mai tîrziu, zice legenda, în năvodul unui pescar, probabil tot așa cum se pescuiesc și azi mii de oase de mamut în Marea Mînecii. O altă profeție legată de victoria în război a spartanilor, povestită de Herodot, seamănă cu știrile de tabloid – un schelet de 3 metri (dimensiunea asta rămîne constantă în toate sursele, fără să fie umflată), al eroului Oreste, fiul lui Agamemnon, ar fi fost descoperit în Tegea, într-un sicriu uriaș. Iar lucrul nu este imposibil, în următorul scenariu: oase de mamut, reorganizate de descoperitorii lor pe verticală (ca biped), drept aparținînd unor eroi monstruoși, puteau să fi fost îngropate ceremonial în secolele VIII-VII, cînd începe nebunia moaștelor de eroi, iar apoi redescoperite. Aflăm și că oasele eroului din războiul troian Aiax cel Mare au fost expuse de mare pe o plajă. Rotula, zic rapoartele antice, era mare cît discul de la pentatlonul băieților, vreo 15 cm în diametru. Asta indică un mastodont sau un rinocer din miocen, foarte prezenți în depozitele din neogen-pleistocen de pe coasta Troadei (în jurul Troiei). Interesante sînt moderația și raționalitatea informatorului lui Pausanias, care nu se aruncă să dea vreo dimensiune fantastică a rotulei. Alte surse raportează apariția scheletului lui Ahile, într-o coastă stîncoasă de lîngă Sigeion (la nici 10 kilometri de Troia) unde tradiția plasa de altfel mormîntul lui. Numai o parte din schelet (zice de data asta Filostrat) era vizibilă, și anume doar vreo 10 metri; în cazul ăsta e vorba, evident, de un întreg sit fosilifer, cu numeroase animale. De adăugat că Schliemann a găsit la Troia o vertebră mineralizată a unui cetaceu dispărut din miocen în nivele de locuire umană din secolul XIII.

Arheologic, s-au găsit, într-adevăr, destule fosile pe situri antice, uneori aduse de la mari distanțe. Se cunosc în Mongolia bijuterii din ouă de dinozaur pe situri paleolitice, iar în morminte etrusce (secolul VI î. Hr.), colți de rechin din miocen, montați în aur, și fragmente fosile de copac mezozoic (vechi de 66 de milioane de ani). La Heliopolis, în Egipt, s-a găsit un fel de cabinet antic de inscripții și curiozități, printre care un arici de mare fosil (din eocen, acum 56-39 de milioane de ani) inscripționat cu hieroglife care spun că a fost găsit de un miner din Sinai cam prin vremea lui Tutankhamon. Tot în Egipt, campaniile arheologice din anii ’20 la templele lui ­Seth cel malefic de lîngă Asyut, pe Nil, au găsit trei tone de oase fosile negre, foarte rulate, depuse ca ofrande. Unele fuseseră împachetate frumos și înmormîntate. Acum douăzeci de ani, oasele astea zăceau încă nedesfăcute în depozite ale British Museum.

Închei cu decorația unui krater (vas în care grecii amestecau vinul cu apa la banchet), produs în Corint la mijlocul secolului VI î.Hr. și aflat azi la Boston (foto aici: http://www.mfa.org/collections/object/mixing-bowl-column-krater-259823). Vasul redă legenda monstrului de la Troia, care, cum povestește și Homer, pustia coasta Troadei. Boardman, Schefold și alte nume mari au văzut pe kraterul de la Boston o schiță naivă și atipică în bestiarul grecesc, a unui cap monstruos (mare aproape cît Heracle, care îl atacă), ieșind dintr-o peșteră neagră. Adrienne Mayor a observat de curînd că, în realitate, desenul este reprezentarea, unică în arta greacă, a unui craniu fosil, expus de eroziune într-un escarpament. Deodată imaginea nu mai e deloc naivă, ci destul de clinică, cel puțin pe bucăți. Se văd articulația mandibulei, orbita goală, premaxilarul fracturat și occipitalul alungit și ascuțit. În ciuda formei de mamifer din terțiar (66-2,5 milioane de ani în urmă – poate girafa uriașă Samotherium din miocen), dinții sînt totuși de reptilă (mulți și fără molari), iar orbitele, de pasăre (cu inele sclerotice) – de parcă pictorul ar alcătui o himeră. Legenda fiind plasată într-un teritoriu cu mare potențial fosilifer, din care cei vechi raportează și alte descoperiri de oase „de eroi“ (vorbeam mai sus de cele ale lui Ahile și Aiax), e în orice caz clar că monstrul de la banchet era de fapt o simplă, dar îmbătătoare, descoperire paleontologică. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Kristalina Georgieva IMF jpg
„Nu sunt vremuri normale”. FMI, îngrijorat de datoriile țărilor bogate
Costurile de îndatorare din SUA, Europa și Japonia au urcat la niveluri fără precedent în ultimele decenii, pe fondul inflației provocate de războiul american cu Iranul. Fondul Monetar Internațional, care intervine de regulă atunci când țările sărace se îndatorează excesiv, se confruntă în această s
Ferdinand jpg
Neamțul care și-a sacrificat iubirea pentru România. De la copilul „extrem de timid” la omul care a schimbat istoria țării
Ferdinand I, regele „României Mari” a avut parte de o copilărie austeră și spartană, urmată de o tinerețe dominată de sentimentul datoriei, obligat să renunțe la ceea ce a iubit mai mult. Aceste copil-soldat era în realitate un timid incurabil și un tânăr sensibil care iubea natura.
West and East Germans at the Brandenburg Gate in 1989 jpg
Anatomia unei catastrofe politice care a schimbat definitiv istoria Europei
Europa de astăzi este rezultatul unor crize politice majore care i-au schimbat granițele, echilibrul de putere și destinul a sute de milioane de oameni. Trei momente de cotitură au remodelat continentul, cu efecte care se resimt până în prezent.
Captură de ecran 2026 10 10 192347 png
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra societății
Administrația președintelui american Donald Trump a aprobat executarea prin împușcare a lui Nidal Hasan, programată pentru 3 decembrie 2026. Pe 8 octombrie, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat că execuția va fi publică. Analiza criminologul Lidia Stoica pentru Adevărul.
front 1 jpg
Ea transformă dinții umani în bijuterii prețioase. Cât costă un inel
Cait Robertson (39 de ani), o bijutieră din Franklin, Tennessee, SUA, creează inele din dinţi umani şi susţine că acestea pot fi mai frumoase decât pietrele preţioase. În creaţiile sale neobişnuite, ea foloseşte şi cenuşă provenită de la incinerare, lapte matern uscat, păr sau flori păstrate din buc
Placa de baza procesor cipuri microcipuri FOTO Shutterstock
Centrele de date consumă tot mai mult cupru. Două materiale surprinzătoare intră în cursa pentru AI
Expansiunea inteligenței artificiale crește cererea pentru cupru, folosit pe scară largă în centrele de date și în infrastructura energetică. Însă deficitul anticipat de aprovizionare și nevoia de performanță mai mare îi determină pe producătorii de tehnologie să caute alternative.
image png
12 octombrie: ziua în care a murit Papa Honoriu I, pontiful condamnat postum pentru erezie. Decizia a fost ulterior confirmată și de Papa Leon al II-lea
Pe 12 octombrie, în anul 638, a murit Papa Honoriu I, rămas în istorie mai ales din cauza controversei privind monotelismul. Tot pe 12 octombrie, însă în 1492, Cristofor Columb a descoperit America, iar în 1935 s-a născut tenorul Luciano Pavarotti.
plante freepik jpg
Când trebuie să aduci plantele din balcon și grădină în casă. Temperatura care le poate pune în pericol
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne îndreptăm cu pași repezi către jumătatea lunii octombrie, iar temperaturile încep să scadă tot mai mult. În această perioadă din an, mulți dintre noi ne întrebăm când trebuie, de fapt, să aducem plantele din balcon și curte în interiorul casei.
insolventa persoane fizice
Record de insolvențe în România. Care sunt domeniile și regiunile cele mai afectate
Peste 5.250 de companii au intrat în insolvență în România în primele nouă luni din 2026, cu 11,7% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este cel mai ridicat nivel din 2018 încoace, potrivit unei analize realizate de CITR pe baza estimărilor ONRC.