O carte teribilă
Avînd în vedere numai titlul ei, nici n-ar avea cum să fie altfel: Ridică-te și ucide primul – istoria secretă a asasinatelor planificate ale Israelului, de Ronen Bergman, publicată în 2018 și tradusă în românește în 2019 la Editura RAO. Nu e o poveste conspiraționistă sau senzaționalistă. E chiar o istorie adevărată, de circa 800 de pagini, documentată într-un mod fenomenal, mai ales în condițiile în care marea majoritate a informațiilor pe care le conține n-au fost niciodată făcute publice oficial. De altfel, a și primit Premiul Național Israelian în domeniul istoriei. Și evident, se citește ca un thriller. Astfel de povești te-ai aștepta să găsești doar în cărțile de ficțiune. Ele sînt însă reale, iar forța lor bate orice ficțiune.
Autorul este jurnalist de investigații și analist militar israelian, cu studii de drept la Haifa și de Istorie și Relații Internaționale la Cambridge, un colaborator frecvent al publicațiilor de talia New York Times, Wall Street Journal, Newsweek, Frankfurter Allgemeine Zeitung etc. Ambii săi părinți au supraviețuit Holocaustului. Cum a reușit să afle și să publice istorii puse sub zăvorul informațiilor clasificate de către unele dintre cele mai puternice și temute servicii de informații, explică el însuși într-o notă asupra surselor. Nu doar că asemenea informații nu i-au fost oferite vreodată în mod oficial, dar chiar șeful Statului Major al armatei israeliene a cerut unora dintre aceste servicii să ia măsuri „agresive” împotriva sa, pentru a-l opri să le publice. Mossad-ul a intervenit la rîndu-i, spune Bergman, pentru a-i bloca accesul la unele surse. Și cu toate astea, cum de a izbutit? Cartea e bazată pe mii de documente primite de autor din nenumărate surse și pe mii de interviuri luate direct unor lideri importanți (chiar prim-miniștri), unor șefi de servicii sau doar simpli agenți. Dincolo de încercările de manipulare și de prezentare a unor istorii într-un mod subiectiv convenabil, motiv pentru care unii au acceptat să-i ofere informații, autorul crede că a detectat și o cu totul altă explicație a dezvăluirilor: „Toți vor să vorbească despre ce au făcut. Fapte pentru care oamenii din alte țări s-ar putea rușina să le recunoască sînt în schimb o sursă de mîndrie pentru israelieni, fiindcă sînt considerate în mod colectiv a fi chestiuni imperative ale securității naționale, necesare pentru a proteja vieți israeliene amenințate, dacă nu chiar însăși existența țării aflate sub asediu”.
Așadar, cei care au comis fapte ieșite din comun, chiar dacă ultrasecrete, vor totuși ca odată și odată să se știe ce au făcut. Este unul din mecanismele prin care adevărul iese totdeauna la iveală, cum se spune. Dar care sînt acele fapte ieșite din comun? Ei bine, e vorba de zeci dacă nu chiar sute de acțiuni descrise în carte, împotriva dușmanilor acestui stat, care a fost atacat, atît militar, cît și prin terorism, încă de la înființarea lui în 1948 (un stat înconjurat în cercuri concentrice de 21 de state arabe și ostile, cum se precizează în carte). Povestea începe cu asasinatele organizate împotriva unor reprezentanți ai autorităților britanice care administrau teritoriul palestinian înainte de crearea statului Israel, continuă cu eliminarea unor naziști responsabili de crime de război, pentru ca apoi să ajungă la acțiunile împotriva unor lideri militari, politici sau religioși din țări arabe, responsabili de acte teroriste împotriva evreilor sau de planuri ample, de distrugere a Israelului ca stat. Asasinarea unui inamic periculos, relevă Ronen Bergman, este o metodă luată adesea în considerare de serviciile israeliene, ca alternativă mai puțin distructivă (și deci, paradoxal, mai morală) decît o operațiune militară, un război, care de regulă produc mai multe pagube colaterale și mai multe victime în rîndul civililor.
Multe dintre acțiunile istorisite sînt de poveste. De pildă, cea în care israelienii au vîndut atacatorilor palestinieni, prin intermediari, grenade care explodau imediat ce le scoteai cuiul ori cea cu „recuperarea” unui fost mare nazist de partea unei cauze a Mossad-ului. Sau povestea asasinării generalului sirian Suleiman, cu scafandri lunetiști apăruți din mare pe plaja din fața vilei sale, ca într-un film cu James Bond. De asemenea, istoria repetiției generale din Israel pentru o operațiune de asasinare a lui Saddam Hussein, repetiție în care, din greșeală, s-au lansat rachete adevărate și au fost omorîți soldați israelieni care întruchipau echipa însoțitoare a dictatorului irakian, culmea fiind că acela care juca chiar rolul lui Saddam a scăpat cu viață. Nu lipsesc nici informații despre intenții incredibile nerealizate, cum ar fi ideea aruncării în aer a unei bănci elvețiene sau ordinele lui Ariel Sharon către aviația israeliană de a doborî un avion de pasageri în care se afla Yasser Arafat.
Cartea lui Ronen Bergman pune în lumină și numeroase semne de întrebare privind moralitatea sau oportunitatea unor astfel de decizii și asasinări planificate. Totul, însă, într-un stil anglo-saxon, cu o analiză obiectivă a faptelor și a ecourilor sau a consecințelor ulterioare. Istoria lui Ronen Bergman e plină și de operațiuni eșuate sau care, deși duse la capăt, s-au soldat cu dezastre strategice ulterioare. Plăcile tectonice ale politicii mondiale din ultimele decenii se intersectează în zona fierbinte a Orientului Apropiat, în jurul permanentei probleme israeliano-palestiniene. Bergman intră chiar în miezul acestui vulcan , iar cartea lui servește unei mai bune înțelegeri a lumii în care trăim.
