O bucurie prostească

Publicat în Dilema Veche nr. 914 din 14 – 20 octombrie 2021
Comunismul se aplică din nou jpeg

Am mai scris despre britanicii pe care nu mai știm cum să-i privim după Brexit. Am făcut mereu parte dintre cei, probabil nu puțini, care au admirat spiritul, civilizația și toate realizările acestui (fost) imperiu. De multe ori mi s-a atras atenția că, lăsînd la o parte unele ciudățenii sau lucruri pe care le fac pe dos față de europeni, britanicii au și defecte, în măsura în care poți vorbi despre așa ceva cînd vine vorba despre o întreagă națiune. Mi s-a tot spus că printre ei sînt foarte mulți xenofobi, că pot fi aroganți sau chiar bădărani, că-i disprețuiesc nu doar pe români, ci și pe alți locuitori ai vechiului „continent”, că pot avea două măsuri, că bețivii lor sînt mai răi decît ai noștri și așa mai departe. Am preferat să nu iau în seamă astfel de observații și să cred că marile calități ale britanicilor nu merită să fie umbrite de niște defecte care există peste tot. Îmi plac sporturile și jocurile inventate sau promovate de ei, mi-a plăcut curajul lor din al Doilea Război Mondial, mi-a plăcut tot ce ține de sistemul lor politic, Parlamentul și mai ales monarhia, m-a uimit lecția pe care le-au administrat-o argentinienilor în Malvine și atitudinea lor față de imperiul sovietic.

După Brexit însă, nu știu prea bine de ce, am început să mă gîndesc și la acele defecte pe care înainte nu voisem să le iau în considerare. Mi-am adus aminte cît de greu am reușit să vizitez Anglia în anii ʼ90, cînd mi-a fost necesară o invitație de la un cetățean britanic care, în prealabil, a fost obligat să depună niște documente financiare la primăria din Londra. M-am gîndit și prin ce birocrație a trebuit să trec, eu însumi, la ambasada din București, pînă am primit viza. Și nu eram decît un simplu turist, aveam de gînd să stau doar două săptămîni. Acolo, am fost mirat să văd cît de pestriță era lumea, cîți reprezentanți ai tuturor raselor și ai unor nenumărate nații nebritanice umpleau străzile, barurile și magazinele. M-am întrebat atunci dacă era posibil ca toți să fi trecut prin aceleași furci caudine pînă au obținut viza.

În fine, vreo zece ani mai tîrziu, la o altă vizită, mai lungă, cînd să închiriez o mașină am fost trecut deoparte și mi s-a spus, pe un ton mai coborît, că nu mi se poate oferi automobilul decît dacă arăt biletul de avion cu data plecării înapoi în România. Eram singurul de acolo pus în această situație și bineînțeles că nici prin cap nu-mi trecuse să iau cu mine în buzunar acel bilet de avion. Ideea neexprimată din spatele unei asemenea cerințe era, evident, că, român fiind, aș fi putut să nu mai returnez mașina. Am protestat cu voce tare, lucru care a părut să-i pună în încurcătură pe oficianți, și în cele din urmă au acceptat un compromis, adică să-mi rețină la ei pașaportul pe toată durata închirierii, ceea ce nu știu cît de legal era.

Tot pe atunci, la scurt timp după atentatele din iulie 2005, săvîrșite de patru cetățeni britanici, trei proveniți din familii de origine pakistaneză și unul născut în Jamaica, o tînără recepționeră de la o piscină, percepîndu-mi probabil accentul străin, mi-a atras atenția, preventiv și sever, că dacă nu-mi încui bagajele în dulapul din vestiar, exact așa cum scrie în regulament, ea cheamă poliția să mă aresteze. I-am răspuns zîmbind că vreau doar să înot și că nu doresc deloc să fiu arestat. Sigur, prin mintea mea treceau și alte cuvinte. Altădată, întrebîndu-l pe băiețelul unor arabi îmbrăcați tradițional, care se juca într-un parc din Londra cu fiul meu, de unde e, am fost mirat să-l aud spunînd mîndru: „From England!”. M-a întrebat la rîndul lui de unde sîntem și, la auzul numelui „România”, a fost complet derutat. Probabil că îl auzea prima oară.

Pe scurt, vreau să spun că nu de puține ori m-am simțit cam prost sau chiar discriminat (că tot e la modă să te declari discriminat) în relațiile cu autoritățile și cetățenii britanici. Dar de cele mai multe ori am încercat să înțeleg situațiile și, cum spuneam, am pus în față lucrurile bune și sentimentele pozitive pe care le-am avut față de englezi. Am acceptat cumva că, din rațiuni istorice, un pașaport britanic e mereu mai valoros decît unul românesc. Poate însă că, în timp, subconștientul mi-a fost întrucîtva afectat de aceste repetate întîmplări.

Altfel nu s-ar explica următorul fenomen. De curînd, întorcîndu-mă din Creta, la aeroportul din Chania, am mers către poarta de îmbarcare repartizată avionului de București, aflată ca mai întotdeauna, așa cum știm, printre ultimele, în fundul aeroportului. Spre deosebire de majoritatea celorlalți pasageri, care aparțineau unor țări din Spațiul Schengen, noi am trecut și prin porțile de control al pașapoartelor. Ei bine, cu cine credeți că eram supuși acolo controlului suplimentar? Cu cei care zburau la Londra. Pașapoarte britanice erau verificate la rînd cu ale noastre. Posesorii lor se înghesuiau cu noi în același colț mărginaș al terminalului. Poarta noastră era penultima din aeroport, iar a lor chiar ultima. Asta, evident, din pricina Brexit-ului. Iar fenomenul de care vorbeam a fost că, văzînd una ca asta, nu m-am putut stăpîni să mă bucur. I-am privit cu multă satisfacție pe britanici cum se buluceau către acea poartă ca niște români, ca să zic așa. Uneori roata se mai învîrte. Pînă la un punct însă, fiindcă pe noi ne-au dus la avion cu un autobuz, în vreme ce avionul lor, Ryanair, a tras la poartă, să-i ia direct, chiar dacă nu existau burdufuri. Un avantaj tot mai păstrau.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

zodii istock jpg
Cele două zodii care vor avea parte de o surpriză neașteptată între 18 și 25 iulie. Soarele va răsări, în sfârșit, și pe strada lor
Perioada cuprinsă între 18 și 25 iulie se anunță una plină de răsturnări de situație pentru multe zodii, însă două dintre ele vor simți cel mai puternic influențele astrale.
ellen26 love 1476863 jpg
De ce pare mai greu să îți găsești un partener după 40 de ani. Ce obstacole sunt reale și ce ține de mentalitatea noastră
Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani spun că datingul a devenit frustrant. Unii simt că toată lumea „bună” este deja într-o relație, alții se lovesc de bagajul emoțional al divorțurilor, al copiilor sau al experiențelor negative din trecut.
concert Brâncuşi 01 Ambasada României   Marea  Britanie jpg
Ce sunet are o sculptură de Constantin Brâncuși? Cinci compozitori au transformat formele în note muzicale. Premieră mondială la Londra
Sculpturile lui Constantin Brâncuși au fost reinterpretate prin muzică. La Londra, cinci compozitori au prezentat, în premieră mondială, lucrări orchestrale inspirate de universul artistului român, la 150 de ani de la nașterea sa.
image png
10 greșeli care îți pot îmbătrâni pielea în vacanța la mare. Obiceiurile care favorizează apariția ridurilor și petelor pigmentare
Vacanța la mare este momentul în care mulți își doresc un bronz uniform și cât mai mult timp petrecut pe plajă. Însă, dincolo de aspectul estetic, expunerea repetată la soare poate avea efecte pe termen lung asupra pielii.
Centrul Sighetu Marmației   Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Orașul unde trăiau peste 10.000 de evrei în 1941. Reperele istoriei sale tulburătoare, căutate de turiști străini
Două locuri cu istorii tulburătoare din Sighetu Marmației atrag numeroși turiști străini în orașul de la frontiera cu Ucraina. Aici poate fi vizitată fosta închisoare stalinistă Sighet, cu un trecut sumbru, dar și casa memorială Elie Wiesel, un reper al comunității evreiești.
INSTANT IESIRE CIUCU DNA 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Ciucu, despre dosarul în care este anchetat de DNA: „M-a lovit destul de tare. Nu am condiţionat niciun aviz”
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, este „liniştit” în legătură cu dosarul de corupţie în care este cercetat de DNA și susține că nu a condiționat niciodată emiterea unor avize. Spune însă că ancheta l-a afectat.
01 FCSB FC ARGES, SUPERLIGA SUPERBET (17 07 2026) jpg
Start lansat pentru FCSB în noua ediție a Superligii, Bîrligea și Tănase au marcat în Ghencea
Disputat în Ghencea, meciul dintre FCSB și FC Argeș s-a încheiat cu victoria clară a formației bucureștene, 2-0. Au marcat Bîrligea (min. 19) și Tănase (min. 45+5, penalty), iar Octavian Popescu a centrat la primul gol și a scos un penalty.
netflix pixabay jpg
Filmul care face senzație pe Netflix. A câștigat patru premii Oscar și se află printre preferatele românilor
Este unul dintre cele mai populare filme din ultima perioadă și în ciuda faptului că s-a lansat tocmai anul trecut, în aprilie 2025, continuă să își mențină popularitatea. Acum, această producție horror a revenit în topul preferințelor din România pe Netflix.
Culita Sterp, foto Instagram jpg
Culiță Sterp își vinde casa! Câți bani cere artistul pentru vila din apropierea Oradei
Culiță Sterp este gata să se despartă de una dintre proprietățile sale din județul Bihor. Artistul a scos la vânzare o casă nouă, aflată la doar câteva minute de Oradea și Băile Felix, iar cei interesați trebuie să scoată din buzunar o sumă deloc mică pentru a deveni proprietarii ei.