O alegere cinematică
Recomandarea de thriller, din ghidul TV, m-a făcut, în urmă cu vreo două săptămîni, să optez pentru vizionarea (pe HBO) a unui film intitulat Nid de guêpes (Cuib de viespi). Filmul era o „coproducţie europeană“. Nu vezi prea des thriller-uri europene, să recunoaştem. Prin urmare, mi-am zis că ar fi fost timpul să-mi sacrific două ore din viaţă şi pentru acest scop nobil. Cu atît mai mult cu cît prezentarea din revistă evalua producţia la patru stele din cinci. Am văzut o peliculă bună, plină de suspans şi de efecte speciale grandioase, importate din recuzita hollywoodiană. M-am familiarizat, totodată, cu un regizor (Florent Emilio Siri) şi un grup de actori (Benoît Magimel, Samy Nacéri, Nadia Farès şi Pascal Greggory) ai – să o spunem deschis – Uniunii Europene, oameni de film pe care, datorită universalizării experimentului cinematografic american, tindem să-i împingem spre anonimat, deşi, paradoxal, trăiesc în imediata noastră vecinătate şi, măcar prezumtiv, din 2007, în însăşi comunitatea căreia îi aparţinem şi noi. Mai presus de toate, însă, am avut ocazia să descifrez o parabolă cinematică neaşteptată, „descifrare“ pe care v-o propun şi dumneavoastră în cele ce urmează.
Subiectul nu este neapărat spectaculos. Hélène, un agent special din trupele de elită ale spionajului francez, şefă a unei echipe de luptători, are misiunea să-l escorteze pe interlopul Nexhep, de-a lungul unei arii vaste din Europa vestică (adică din UE), pentru a fi judecat de un mare tribunal continental. Nexhep conduce o reţea de prostituţie şi droguri, în interiorul Uniunii, ameninţînd stabilitatea socială şi politică a întregii comunităţi. Lucru important, el vine din Estul continentului, fiind albanez. Deducem chiar că mafia în chestiune reprezintă o reciclare a vechilor structuri teroriste din lagărul comunist. Extrem de bine antrenaţi, echipaţi cu armamentul cel mai modern, necruţători, oamenii lui Nexhep constituie un pericol imens pentru care echipa escortatoare trebuie să fie pregătită. Criminalul albanez este transportat într-un TAB blindat, prevăzut cu tot felul de arme computerizate, de ultimă generaţie.
În plus, o adevărată armată europeană însoţeşte blindatul în deplasarea sa prudentă prin Europa (apuseană). Odată ajunsă în Franţa, coloana intră într-un ambuteiaj pe autostradă, ambuteiaj provocat, desigur, de reţeaua lui Nexhep. Se deviază traseul – fatal –, către o direcţie anticipată de mafioţi. Pe o stradă secundară, în apropiere de Paris, bandele înarmate ale mafiei est-europene produc o ambuscadă demnă de veritabile genii militare şi decimează soldaţii escortatori. Iese din cursă, cu eforturi uriaşe, doar TAB-ul blindat care, deşi avariat, rezistă unei curse nebune, pînă la un depozit de tehnică electronică şi cibernetică din vecinătate. Hélène, împreună cu echipa ei de luptători, se află în imposibilitatea de a comunica prin staţie şi telefonie mobilă, întrucît criminalii, precauţi, au distrus toate reţelele de transmisie prin satelit din aria ambuscadei. Prinşi în cursă, militarii nu au decît o soluţie la îndemînă. Îşi pregătesc armele, în interiorul depozitului, aşteptînd momentul ripostei. Sînt, oricum, hotărîţi să nu-l predea pe Nexhep.
În paralel, o trupă de hoţi ultraspecializaţi începuse, ceva mai devreme, o operaţiune de anvergură în însăşi incinta depozitului unde ajunge blindatul ars pe jumătate. Aceştia neutralizaseră paznicii locului şi trecuseră la încărcarea unui TIR imens cu laptopuri noi şi sofisticate. Apariţia soldaţilor îi intrigă. Crezîndu-i oameni ai legii, invadatorii nocturni ai hangarului cu computere nu-şi dau seama cum putuse poliţia să reacţioneze atît de rapid. Apoi, cînd mafioţii lui Nexhep atacă depozitul pentru a-şi elibera liderul, bieţii hoţi nu mai înţeleg nimic. Îşi folosesc şi ei armele la întîmplare, participînd la o degringoladă absolută a schimburilor de focuri. Într-un tîrziu, ciudăţenia se lămureşte. Ajungînd în preajma luptătorilor Hélènei, hoţii primesc explicaţiile necesare. Înţeleg că depozitul este înconjurat de mafioţi, nefiind practic cale de ieşire, şi că singura soluţie e lupta alături de aceşti soldaţi împotriva unui duşman comun. Mai mult, sînt eliberaţi şi paznicii depozitului, pentru a mări numărul de luptători antimafie. Protectori ai legii, călcători ai ei, victime şi călăi devin înfrăţiţi instantaneu în faţa unui inamic necunoscut şi teribil de sîngeros.
Bătălia care urmează constituie, aşa-zicînd, esenţa thriller-ului de faţă. Soldaţii, hoţii şi paznicii luptă furibund cu o multitudine de indivizi care poartă măşti de gaze, dotate cu infraroşii, şi descarcă neîncetat mitraliere cu gloanţe dum-dum. Cînd spun multitudine, folosesc, de fapt, un eufemism. Aici avem o sugestie importantă a filmului, pe care regizorul o îngroaşă hiperbolic. Mafioţii nu sînt mulţi, ci interminabili. Criminalii intră pe geamuri, prin conducte subterane, pe uşi, prin acoperiş. Copleşiţi numeric, deţinătorii lui Nexhep recurg la o soluţie disperată. Atrag mulţimea de mafioţi într-o incintă cu scurgeri de gaze, unde provoacă o explozie devastatoare. Scapă din flăcări, deşi cu arsuri grave, doar Hélène şi conducătorul hoţilor de computere. Sensul? Unul demobilizator. Apusenii văd, deocamdată, în răsăriteni, nişte mafioţi pur-sînge, al căror unic scop e invadarea vechilor civilizaţii, după modelul migraţiilor barbare. Pentru evitarea acestei orori istorice, întreaga suflare vestică (chiar şi hoţii lor sînt priviţi ca eroi atunci cînd luptă împotriva hoţilor estici) este invitată să se angajeze într-o unică şi energică ripostă.
Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.
