"Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!"

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Răzbunări, patimi, resemnări jpeg

Noi nu locuim oraşele noastre. Le populăm. Ocupăm nişte spaţii pe care le umplem cu noi înşine. Mai degrabă cu prezenţa noastră fizică decît cu idealurile comunităţii sau cu felul în care am vrea să fie, să arate lumea în care trăim. În mod normal, ar trebui să modelăm oraşele, acum, în libertate, după chipul lozincilor spirituale pe care le strigăm, plini de credinţă, de foarte multă vreme încoace. Ar trebui să „injectăm“ în clădiri, în străzi, în toate spaţiile publice, valorile pe care le recităm cu atîta convingere. Însă felul în care înţelegem ceea ce numim valori e un delir de vorbe mari, un rîu de cuvinte care se varsă, pînă la urmă, într-un ocean negru, de nelinişte lăuntrică. 

Pentru noi, oraşele nu sînt lucrări la care participăm, în fel şi chip, de-a lungul unei vieţi, ci o forfotă, o viermuială, în care trebuie să ne găsim sau să ne apărăm locul. O fiertură indigestă pe care trebuie să o bem zilnic, sugestionîndu-ne, la fiecare înghiţitură, că toată vina pentru lucrurile urîte e în altă parte, nu la noi. Spunem că vina principală aparţine, fără doar şi poate, comunismului, care a întors pe dos toată rînduiala pe care o izbutiserăm între cele două războaie. Aşa o fi. Dar cum se explică patima asta bezmetică de a distruge? De unde vine oroarea faţă de orice formă de ordine? Care să fie resortul pasiunii noastre de a schimonosi, de a caricaturiza, de a desfigura locurile în care trăim? Ne răzbunăm pe comunism automutilîndu-ne? 

Soluţia cea mai simplă, aplicabilă în discuţiile de la o bere sau la pauza dintre desert şi digestive, e seria de sentinţe definitive. Acest lung şir de ştampile adăugate la sfîrşitul discursurilor înflăcărate de revoltă: ţară de căcat, ţigănie, meltenism, cultură minoră, barbarie, eternă lipsă de proiect, permanent sentiment al neputinţei, ţărănime mutată la oraş, românism, formă fără fond, fatalism. Toate aceste verdicte implică suflarea românească în integralitatea ei, dar exclude categoric emiţătorul discursului şi persoanele care se află de faţă. Deşi se spune cu o poftă nebună că „ce vreţi, ăştia sîntem, n-o să ne scoată nimeni din mizeria asta“, e limpede că cel care o spune se eliberează de vina de a fi român, de incapacitatea istorică pe care tocmai a exprimat-o, prin simpla zicere măiastră a diagnosticului. Odată cu el, se salvează şi cei care sînt de faţă, pentru că aprobă adînc afirmaţia. La plecare, înainte de urcarea în taxi, ţigara fumată pe jumătate se aruncă pe jos. Urmează un somn liniştit, eliberat de ruşinea de a fi român. 

Ţara asta e a noastră doar atunci cînd trebuie să înjurăm cîte un francez sau cîte un italian de pe la vreun ziar care ne face ţigani sau atunci cînd se mai dau de ceasul morţii prezentatorii de ştiri care anunţă noi pretenţii de autonomie din partea locuitorilor din Secuime. Ei bine, atunci se trezesc în noi toţi strămoşii, iar dragostea de ţară e mai fierbinte ca o explozie solară. În rest, ţara e a lui Băsescu, a lui Boc, a parlamentarilor, a primarilor, a lui Vîntu, a oricui, mai puţin a noastră. Aidoma se întîmplă şi cu oraşele. Cînd spaţiul public e violat din toate poziţiile, cînd pier clădiri de patrimoniu şi monumente, oraşul e al primarului, al oricui o vrea să-l ia. Cînd vin însă zilele oraşului, cînd plînge cu sughiţuiri seul din pastramă şi cînd curge berea la robinet, atunci redevenim locuitorii cetăţii şi dăm o tură, ţanţoşi, prin îmbulzeala care clocoteşte de patriotism local. 

Pentru că nu am fost niciodată parteneri ai statului, ci supuşi, avem o eternă mentalitate de chiriaşi. Batem din gură, zi lumină, despre instinctul de proprietate, despre omul care sfinţeşte locul, jonglăm cu o mulţime de cimilituri despre continuitatea noastră pe aceste meleaguri, dar ne comportăm ca şi cînd am fi într-o scurtă incursiune de jaf prin propriul nostru spaţiu. În fapt, noi locuim o ficţiune pe care ne-o alimentăm zilnic, nu oraşul real în care respirăm. Aici s-au adunat prea multe lucruri de rezolvat, istoria amînărilor şi veşnicul provizorat au transformat totul într-un labirint dezarmant, în aşa fel, încît mutarea în legendă, în iluzie, în delir, e singura soluţie la îndemînă. Nu comunismul ne-a mutilat oraşele, demolînd biserici şi sugrumînd case vechi, cu lanţuri de blocuri sinistre. Natura noastră, gata oricînd să se refugieze în fabulaţie, patima noastră pentru provizoriu şi oroarea faţă de ordine au făcut mult mai multe ravagii decît secera şi ciocanul. Plîngerea pentru cum erau odată oraşele noastre e un soi de lacrimă de crocodil. Vînturăm poze vechi ale spaţiului urban românesc, dar uităm, cu talent de mari meseriaşi în ale discursului, că micile împliniri sau victoriile temporare ale configurărilor urbane de la noi sînt izbînzi pe care unii le-au obţinut, cu greu, asupra noastră. 

E drept, oraşul e în criză, acum, mai peste tot. Viteza de construcţie, funcţionalitatea templelor economicului şi valurile de migraţie răpun, în bună măsură, vechile estetici şi structurări ale urbanului. Dar fenomenul, oricît ar fi de agresiv, de evident, de lăţit se suprapune unei forme de consecvenţă istorică, aptă să mai înghită încă multe prefaceri de aici încolo. Cu alte cuvinte, trupurile oraşelor sînt suficient de robuste pentru a mai încasa nişte lovituri. Însă aici, asediul vine în principal din partea noastră. Prin absenţa oricăror forme de coagulare comunitară, de parteneriat între cetăţeni şi autoritate, dar în prezenţa mentalităţii de supus al statului, oraşul devine scena răzbunării noastre pe noi înşine.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești