Nisipuri mișcătoare

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Iconofobie jpeg

Vorbeam deunăzi cu o prietenă despre ușurința cu care se trece, la noi, dintr-o stare în alta. Ne refeream, desigur, la spațiul public, unde aroganța și smerenia mimată, agresivitatea și aparenta civilitate, rîsul grosier și discursul plîngăreț coexistă pînă la saturație. Televiziunile demonstrează ipoteza cu asupra de măsură. Comportamentul contradictoriu șochează, cu atît mai mult cu cît el apare la una și aceeași persoană. Am dezvoltat, se pare, din rațiuni misterioase, impulsuri schizoide. Trăim acute crize identitare la nivel de indivizi. Nu mai știm cine sîntem cu adevărat, probabil din cauza unui interminabil exercițiu ipocrit. În sfîrșit, plîngem și rîdem, fără ezitări, aproape simultan, trecem, triumfal, de la bășcălia suculentă la grimasa lacrimogenă. Nu am o interpretare a acestui paradox, dar pot observa că problema nu e nouă și nici măcar legată exclusiv de spațiul public. Ea reprezintă o obișnuință a omului mioritic, extrem de flexibil, s-ar zice, în conduita zilnică. De aici, pesemne, și o anumită neîncredere pe care nu ne sfiim să o arătăm unii față de ceilalți. Sînt suspicios în raport cu alteritatea, întrucît, cunoscîndu-mă pe mine însumi, cu întregul meu spectru de defecte ireversibile, am, implicit, și certitudinea lipsei ei de onestitate. Mă rog, eufemistic spus, de „statornicie“. „Identitară“, se înțelege.

Conversația mi-a amintit un episod de acum aproape două decenii. Andrei, băiatul meu, avea pe atunci aproximativ un an și jumătate, doi ani. Începuse să facă primele propoziții, eliptice încă, însă articulate suficient pentru a transmite mesaje neechivoce. Învățase un mic truc. Sesizase, cu destoinică percepție infantilă, că, de cîte ori răcea, îngrijorarea celor din jur căpăta aspect de alintătură fără margini, pasibilă de satisfacerea tuturor dorințelor lui, oricît de năstrușnice. Prin urmare, uneori, se dădea „lovit“ de viruși, fără să aibă, în realitate, ceva. Rostea scurt: „Tata (sau mama, după caz), buba!“ și indica ferm, cu degetul arătător, gîtul. După instalarea oficială a „suferinței“, se succedau, metodic, solicitările diverselor favoruri și privilegii. În plus, înțelesese și că bunicii erau mult mai toleranți în întîmpinarea fanteziilor sale ludice, în asemenea clipe, așa încît, treptat, în propoziția buclucașă, s-a mai strecurat un termen: „Tata, buba, mome!“ Din motive pe care nu le voi putea explica niciodată, cuvîntul mome îi desemna pe bunicii paterni (locuitori în Iași), constituind semnalul clar că dorește să-și oblojească „viroza“ la ei acasă. Cum, la vremea respectivă, îmi scriam teza de doctorat, acceptam, cuminte, „tîrgul“ și îl plasam pe micul personaj „gripat“ alor mei.

Într-o dumincă dimineață, aud placa și, fără să-l mai „studiez“ în gît, pentru eventuala roșeață ori, Doamne ferește,  pentru „punctele albe“, îl iau și cobor, uitîndu-mă după un taxi (cu salariul de asistent universitar, de la jumătatea anilor ’90, mașina proprie îmi părea echivalentul unei călătorii interstelare). Noroc chior. În pofida week-end-ului și a momentului matinal, un vecin de scară – taximetrist – aștepta plictisit clienți insomniaci. S-a bucurat enorm cînd am urcat în mașina sa. „Dom’ profesor, ce onoare! Mă bucur să vă revăd. Ce faceți? Vă citesc la ziar în fiecare miercuri (aveam un editorial săptămînal în cotidianul ieșean Monitorul, n.m.). Și eu, și soția. Academic, dom’ profesor, ce mai! Sîntem foarte mîndri să fim vecini.“ Stingherit, am dat‑o pe timpul ploios de afară. Nici o șansă. Discuția „intelectuală“ se declanșase și nimic nu o mai putea opri. M-a întrebat de Eco (citise nu știu unde că sosise la Constanța – „Cum, dom’ profesor, chiar a venit?“). S-a declarat optimist că, finalmente, a ajuns un universitar președinte (era după alegerile din 1996). „Poate se mai civilizează și neamul ăsta țopîrlan al nostru, dom’ profesor! Numai mîrlani peste tot! Unde e educația? Cum naiba să ne primească ăștia în NATO? Sîntem primitivi, domnule!“

Șoselele erau absolut pustii. Deodată, la o intersecție, un Ford rablagit a ieșit în fața Tico-ului nostru, fără să acorde prioritate. Infracțiunea nu a fost deosebit de gravă, avînd în vedere distanțele dintre automobile (rezonabile) și vitezele mici de circulație. Totuși, vecinul meu și-a pierdut subit mințile. A luat urma „agresorului“. A deschis geamul și, fluturînd în aer pumnul, s-a apucat să înjure înfiorător, cu urlete disperate și scuipături încrîncenate în ploaie. Destin necruțător: cele două mașini prind roșu la un semafor și n-au încotro, trebuie să oprească. Ce face șoferul nostru? Înhață o bîtă de baseball de sub banchetă și iese, îndreptîndu‑se amenințător către Ford. Inspirat, conducătorul auto „infractor“ a stat înăuntru, pitit lîngă volan ca un pui de rîndunică. Asta l-a temperat cumva pe taximetrist, care s-a limitat doar la ridicarea spasmodică a bîtei, de cîteva ori, deasupra parbrizului „advers“, fără să lovească. A suduit însă pentru cîteva generații întregi de scandalagii. Apoi, a revenit relaxat în Tico și, privindu-l cu simpatie pe Andrei, i-a spus: „Așa să fii și tu, puiu’, cînd ești mare! Viteaz. Să le spargi moacele la toți!“ Întorcîndu-se ulterior la dialogul cu mine, a comentat: „Cum vă ziceam, dom’ profesor, absența educației și a civilizației – asta ne omoară cu zile pe noi, românii!“

Am coborît în fața blocului alor mei cu picioarele înmuiate de intensă trăire psihică. L-am ridicat în brațe pe Andrei, care a surîs și a silabisit ghiduș, ducîndu-și arătătorul la cap: „Tata, nenea, buba!“ Am tresărit, pentru că tocmai realizasem intrarea unui nou lexem în vocabularul lui – nenea. Astăzi, rememorînd scena, tresar la gîndul diagnosticului atît de precis pe care i l-a pus vecinului taximetrist. Lucru, în fond, firesc pentru un viitor medicinist.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.