Nevroza gesticii publice

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Caznele bunului samaritean jpeg

„Dragul meu“ – îmi spuse, la un moment dat, amicul meu Tăică, profesor la Asistenţă Socială – „mă ştii, am fost toată viaţa mea un om evlavios, de aceea am şi ales Teologia (chiar dacă nu am mers pe calea pastorală!)... Familia mea m-a crescut cu frica lui Dumnezeu, ţin posturile, respect canoanele, pot fi numit – zic eu –, fără mari ezitări, un bun practicant.“ „Şi totuşi“, continuă, cu o undă de disperare în glas, Tăică, „în urmă cu vreo şase luni, în Postul Paştelui, duhovnicul meu, Părintele N., la spovedania regulată, m-a găsit într-o imensă culpă faţă de cele sfinte. M-a întrebat, destul de abrupt, dacă eu îl salut cum se cuvine, în fiecare zi, pe Domnul. «Nu înţeleg prea bine, părinte», am răspuns. «Ce vreţi să spuneţi?» «Păi», m-a lămurit venerabilul preot, «te închini adecvat atunci cînd treci pe lîngă o biserică?» A trebuit să recunosc că nu făceam acest gest. Nu jena, nu reaua-credinţă şi nici măcar aroganţa nu erau de vină, ci graba şi neatenţia, vicii structurale de care nu am reuşit niciodată să mă dezbăr. «Ei, vezi, dragule», a spus duhovnicul solemn, «asta este o mare greşeală. Nesalutînd biserica, prin gestul sfintei cruci, tu, de fapt, îl ignori pe însuşi Dumnezeu, care devine, astfel, în viaţa ta, o realitate ipotetică şi nu o prezenţă vie, consistentă, aşa cum ar fi normal.»“

„Cuvintele lui mi-au sfredelit creierul“, adăugă profesorul după o scurtă pauză. „Mi-am dat seama imediat cîtă dreptate avea. Trăiam într-o nesimţitoare indiferenţă faţă de ideea credinţei adevărate. Mă raportam la sacralitate ca la o abstracţiune, neacordîndu-i atenţia cuvenită. În acest context, nici un dubiu, dumnezeirea era pentru mine un concept gol, pur ritualic, mai neînsemnat chiar decît gustarea de dimineaţă, căreia – nu-i aşa? – îi acord un respect protocolar, vecin cu agitaţia obsesională. Am hotărît să-mi schimb conduita şi, din acea zi, la vederea bisericilor, am practicat închinăciunea metodică. Am început să-mi fac cruci mari şi lente în faţa lăcaşelor de cult care îmi ieşeau în cale. Dacă timpul îmi permitea, mă opream şi exersam şi trei mătănii scurte. Azi aşa, mîine aşa, gestul mi-a intrat în reflex şi, în puţină vreme, am ajuns foarte mulţumit de mine însumi. Nu mai eram apăsat de sentimentul culpabilităţii, simţeam că investisem conceptul dumnezeirii cu mai multă semnificaţie în viaţa mea. Conştiinţa se uşurase, dinamica activităţilor diurne crescuse, iar eu îi mulţumeam în gînd părintelui duhovnic pentru buna lui călăuzire. Totul pînă într-o după-amiază însorită, cînd un lucru straniu mi s-a întîmplat, pe nepusă masă...“

„Ce?“ am întrebat instinctiv, observînd că amicul meu intrase în pasă melancolică. „Omule“, zise el suficient de jenat, „traversam strada la Universitate şi, cînd s-a făcut verde, fără să-mi dau seama, m-am închinat, plin de cucernicie şi cu adînci plecăciuni, la semafor, stîrnind chicotelile unor studente care veneau din sens opus şi tresărirea vizibilă a unei bătrîne ce se pregătea să păşească pe stradă alături de mine. Am avut o senzaţie halucinatorie, nu mi-am putut explica violenţa automatismului care sfida, iată, orice barieră raţională. Povestea nu s-a oprit aici, din păcate. Uşor-uşor, am izbutit să-mi fac cruci la intrarea în Universitate, înspre orologiul vechi din holul principal al corpului A, cînd am trecut pe lîngă farmacia Catena (cu firmă luminoasă!) din cartier, către o gogoşerie de la colţul străzii unde locuiesc, la întîlnirea cu portarul de la Arheologie, care avea uniformă şi bănuiesc că subconştientul l-a preluat, din reflex, ca pe un exponent preoţesc (nu-ţi ascund că, în panica generată de nebunia gestului meu, am făcut-o şi mai lată, repezindu-mă, ca un hultan, să-i pup mîna, de parcă m-aş fi aflat în faţa Preaînaltului!), la trecerea ambulanţei cu semnalele sonore pornite şi aşa mai departe...“

Profesorul părea profund marcat de situaţie, iar eu mă descopeream complet neputincios dinaintea neobişnuitei drame prin care trecea. Prin urmare, m-am trezit consolîndu-l prosteşte: „Bătrîne, e mai curînd un simptom de oboseală, sînt convins că, după o perioadă de relaxare, vei izbuti şi tu să-ţi duci la îndeplinire – ceva mai echilibrat – programul de mătănii...“ „Nu, prietene“, strigă el îngrozit, „mă aflu în dezastru total. Imaginează-ţi, ieri a venit la noi, din Rîmnicu Sărat, mama-soacră. Ea m-a considerat mereu mai tîmpiţel (are convingerea nestrămutată că Asistenţa Socială nu e o slujbă pentru bărbaţi – socru-meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost pilot de încercare în aviaţia militară!), nepotrivit pentru fiica ei. Am ajuns mai tîrziu acasă şi, cînd am văzut-o în sufragerie, de emoţie, m-am fîstîcit şi am trecut la cruci, însoţite de plecăciuni, către dumneaei. Scandal monstru! A zis că, uite, ea, soţie de pilot mort pe MIG prăbuşit în cîmp deschis, a ajuns bătaia de joc a unui asistent social! Aşa ceva nu putea tolera! A precizat că, prin gestica mea de clovn habotnic-universitar, încerc să sugerez că ar fi nebună de legat şi că doar sanatoriul o mai poate salva. A plusat, spunînd că am aer de troglodit şi că sînt un neruşinat fără pereche. Şi-a făcut bagajele, iar nevastă-mea a luat copiii şi a plecat cu ea (la blestematul de Rîmnic Sărat!) pentru a ameliora conflictul...“

Am regretat enorm situaţia lui Tăică, dar nu l-am putut ajuta! Ultima oară, l-am văzut în Aula Magna, la o festivitate de doctor honoris causa. Era în prezidiu, îmbrăcat în togă academică, şi avea o expresie nevrotică, pigmentată cu grimase stridente. Cînd corul a început să intoneze „Gaudeamus igitur“, bietul asistent social şi-a făcut o cruce largă, iar apoi s-a aplecat pînă la pămînt. 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Tragedia de la Cluj. Cine sunt cele trei persoane care s-au electrocutat în piscină. Cum s-a petrecut incidentul
Un fost director de bancă se numără printre cei trei clujeni găsiți electrocutați lângă piscină. Ovidiu Mureșan avea 46 de ani și este descris de prieteni drept un „om extraordinar”. Alături de el au murit și părinții lui.
image
Adevăratul al 12-lea jucător al României la Euro 2024: povestea fanului admirat de o lume întreagă EXCLUSIV
Mulți politicieni s-au grăbit să-și asocieze imaginea cu victoria României în fața Ucrainei. În realitate, susținătorii admirabili ai tricolorilor sunt cei care s-au chinuit să ajungă în Germania. Iar acolo au plâns de bucurie. Printre ei, Cezar Micheten, cu o poveste superbă.
image
Trei lucruri surprinzătoare despre moarte. Dezvăluirile unei asistente medicale: „Știau oarecum ce se întâmplă”
O asistentă medicală a dezvăluit trei lucruri pe care le-a sesizat în legătură cu moartea: de la faptul că oamenii pot auzi chiar și atunci când sunt inconștienți până la faptul că deshidratarea face ca procesul să fie mai puțin dureros, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.