Neputința e românească?

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Nu știm. Nimeni n-a demonstrat pînă acum faptul că prin părțile astea ar sălășlui, în mințile noastre, o dihanie pe care alte neamuri să n-o mai fi întîlnit altundeva. E drept, păreri se găsesc la tot pasul. De la compatrioți porniți pe drumul identificării unui ceva exclusiv românesc pînă la călători străini ajunși pe-aici de-a lungul timpului sau la cărturari interesați de alcătuirea lumii noastre. Oricît ar zice unii că „N-am mai văzut așa ceva decît în România!“, mereu se găsesc alții care spun că, totuși, s-a mai văzut și prin alte locuri. Iar în ceea ce privește discuția care dezbate existența sau nonexistența psihologiilor popoarelor, probabil că o să continue încă mult și bine. Oricît ar vrea cineva, în anumite momente, să găsească o explicație pentru cît de altfel sîntem, dincolo de speculații, comentarii sub imperiul emoțiilor, proiecții și teorii mai mult sau mai puțin spectaculoase, nu există nici o demonstrație științifică a faptului că neputința s-ar fi născut la sat, pe-aici, pe la noi.

Însă e foarte sigur că există compatrioți, nu puțini, care cred cu tărie că neputința e marcă înregistrată a acestui popor. Atunci cînd exasperarea ieșită din orice formă de neîmplinire atinge cote critice, în momentele în care nu mai funcționează nici o explicație din zona fatalismelor mioritice sau din galeria nesfîrșită a teoriilor conspirației, ultima stație la care se oprește expresul raționamentelor zbuciumate e neputința. Obligatoriu românească. Capătul de linie al acestui parcurs presărat uneori cu asocieri intelectuale cît se poate de ingenioase, alteori cu lucruri învățate după ureche, cu deliruri vaste și cu caterincă, punctul terminus al acestei călătorii de-a lungul căreia facem zgomot, bem, rîdem și plîngem e marea gară a neputinței. Pentru unii, un adevărat monument național. Un spațiu cît se poate de larg și supraîncărcat cu toate ornamentele de care sîntem în stare pe subiectul ăsta.

N-o să acceptăm niciodată că, asemenea oricăror altor oameni de pe lumea asta, și noi putem fi uneori bîntuiți de lașitate, prostie, impostură, microbul trădării, slăbiciune, lipsă de inspirație, hoție, lene. Cînd dăm peste ele, oriunde le-am prinde, le confiscăm pe toate și le naționalizăm. Le facem specific românești. Le-ngrămădim pe toate la un loc și le depozităm în spațiul vast al neputinței, dincolo de care urmează doar neantul. La fel și cu cealaltă dimensiune a bipolarității noastre. Delirul „pozitiv“. Adică dacii, ca primă și unică sursă reală a civilizației, cu toată linia de excepționalisme care fac din noi cel mai vechi, inventiv, talentat și viteaz popor. Dar n-am avut noroc, iar alții ne-au luat mingea. Iar finalul e tot trist, în bocet și în marasmul aceleiași senzații de neputință. O „filozofie“ cristalizată în timp, după o puzderie de întîmplări care au lăsat urme, ne face să credem că, dacă nu putem fi recunoscuți, cumva, nici ca nația cea mai bună din lume, dar nici ca poporul cel mai năpăstuit de soartă, singura soluție e refugiul într-o explicație unică. Neputința românească.

Și ni se pare că, dacă se vorbește despre modele, tipare, matrice culturale, despre categorii în care am putea încăpea și noi, așa cum încap toți ceilalți oameni de pe lumea asta, atunci înseamnă că cineva ne ascunde în mulțime. În umanitate. E clar că ne vrea răul. Are intenția de a ne lipsi de identitate. Și nu ne convine. În cele din urmă, dacă nu avem autostrăzi, sistemul de educație e vai de el, stăm prost cu igiena, e jale prin spitale, zicem că toate astea nu sînt din cauza corupției, a birocrației aberante, a rămînerii în urmă. Ci a neputinței românești. Iar cele mai spectaculoase comentarii de felul ăsta apar în jurul evenimentelor sportive. Acolo se declanșează discursurile filozofului național, care fixează în istorie, pentru eternitate, ideea de neputință românească abisală. Cică ai noștri „cad mereu psihic“. „Nu se bat pînă la capăt.“ „Abandonează lupta.“ Nu sînt la „masa bogaților“, în „ligile mari“. „Nu cîștigă, dom’le! Pentru că sînt români.“ Adică au legată de picioare, cu lanțuri grele, ghiuleaua care ne însoțește întreaga istorie. „Neputința asta românească.“

Sportivii de performanță sînt cele mai la îndemînă victime ale acestor descărcări nervoase. Cîte și-a auzit Simona Halep în anii din urmă, numai ea știe. Handbalistele, la fel. Plus că sînt femei. Foamea și cruzimea de a le acuza și minimaliza sînt duble. Toată rîca obsesiei acestei neputințe generale se așază gospodărește pe umerii lor. Iar cantitatea de zoaie care li se aruncă în cap e greu de cuprins. Nu contează că Simona Halep conduce clasamentul WTA. A cîștigat și un turneu de Grand Slam. Ni se pare prea puțin. Nu e suficient. De ce nu cîștigă absolut toate meciurile? Nu contează că handbalistele ocupă locul patru în Europa, în fața unor echipe redutabile. De ce nu sînt campioane? De ce au pierdut la unguroaice și la rusoaice? „De-aia! Pentru că aici se vede neputința asta românească!“

În zațul acestei suferințe, că nu sîntem pe locul pe care îl merităm, mocnesc toate zbuciumările cărora le dăm drumul cînd apare spectacolul sportiv, pe care îl substituim tuturor cîmpurilor de bătălie ale istoriei. Am vrea ca fetele noastre să muște din adversare. Să rupă tot. Să ne aducă victoriile pe care nu le-am obținut, ca bărbați, în alte locuri. Dar nici măcar asta nu ni se întîmplă numai nouă. Trag și alții de suferințe asemănătoare. Au și alții neputințele lor. Iar în ceea ce-i privește pe unii de-ai noștri, dacă se dovedește că pînă și sarmaua sau mititelul nu sînt pur românești, există compatrioți care cred că au dat lovitura definitivă. Dacă nu există chiar nimic românesc, atunci să luăm și noi ce-a mai rămas din nimicul ăsta. Să luăm neputința. S-o facem pur românească. Și ce bine le prinde unora chestia asta! Mai ales unora dintre noi.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.