Necazuri domestice

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Bătălia de la Aegina jpeg

Doamna S. tresări speriată, mai să scape farfuria cu clătite pe pardoseala curată lună a bucătăriei sale. Un bubuit adînc, susținut, întrerupt de zgomotul spart al unor cinele lovite cu furie. Bubuitul scădea și creștea în intensitate, se întețea și se domolea pentru ca apoi să crească iar, înfiorător, ca un muget din adîncuri.

Clătitele fine de pe farfuria doamnei S. tremurau în vibrația aia adîncă, la fel și mîna ei rămasă într-un gest început și neterminat – portretul gospodinei înfricoșate într-un muzeu de ceară. Noul ei vecin de alături încerca un solo adevărat de tobe. Destul de netalentat, dacă vă întrebați, dar asta era ultima problemă a doamnei S.

Podeaua apartamentului vibra, cîteva păhărele micuțe păreau că joacă pe una dintre etajere, la naiba, simțea că plombele din măsele i se dislocă încet, iar un pahar cu apă aflat pe masă vibra și el fin, ca în scena cu T-Rex din primul Jurassic Park al lui Spielberg.

După momentul de perplexitate, doamna S. simțea cum furia începe să urce în valuri, cum îi prinde pieptul, gîtul și mai apoi tîmplele într-o încleștare cumplită. Tobe, serios, tobe? Avusese vecini care cîntau la chitară, se mai îmbăta cîte unul la vreo petrecere și dădea apoi tot repertoriul tînguit de la Cenaclul „Flacăra“, avusese microbiști care scoteau capetele pe geam la cîte un meci de care ea habar nu avea și slobozeau răgușit cîte un „Luptă, Steaua!!“ de i se muiau picioarele în casă, avusese bormașiniști și flexomani ca oricare dintre noi, ciocănitori, tîrșîitori de mobile în toiul nopții, capsomani, mitomani, bețivani și melancolici.

A avut printre vecini și elevi de școală obligați să repete la nesfîrșit la cîte o vioară, sărmanii. Arpegii și game chinuite i-au scîrțîit la urechi pînă ajunseseră cumva un zgomot de fond căruia a început să-i simtă lipsa în momentul în care copilul ăla nu s-a mai chinuit cu ele. Se întreba chiar ce se întîmplase. Învinsese lipsa de talent, se mutaseră oamenii, refuzase copilul să se mai chinuie și‑și lua-se lumea în cap aruncînd cît colo biata vioară? Ea însăși avea o pianină dezacordată în casă, nu-i mai încercase clapele cu anii, de ajunsese s-o șteargă doar de praf și să-și pună pe ea cărți și colecția de busturi mici, de piatră. O Venus, un Schiller, un Bach și o Nefertiti cam kitsch-oasă. Avea înțelegere pentru orice fel de muzicieni, cum ar veni, dar la tobe nu se gîndise niciodată.

Ca orice orășean cumsecade, văzuse și, mai ales, auzise în viața ei de colocatară cam tot ce se poate vedea și auzi. Schelălăieli de cățel mic și amărît lăsat cu orele singur prin casă, certuri de familie și gemete de cupluri înfocate, manele și Manowar, Grieg, Ceaikovski, Nicu Alifantis și Jurnalul de la Antena 3 dat la maximum. Reparații, țevi bolborosind și gunoaie prăvălindu-se năprasnic pe toboganele de tablă de hăt de sus și pînă jos în trosnet de sticle sparte. Putea ghici, după sunetele din apartamentele alăturate, activitatea zilnică a vecinilor săi. Ziua în care fac șnițele, orele în care un copil e singur și bate mingea prin sufrageria încărcată cu mobile, bătrîna care se mișcă încet prin casă din fotoliul ei pînă în bucătărie – toc-toc-toc cu bastonul ei din lemn auriu, lucios la mîner.

Sigur că și ea era parte din țesătura asta sonoră și chiar devenise la un moment dat sursă a mirării neostoite a bătrînului domn D., care-și făcuse obiceiul să-i sune la ușă pe la 9 seara ca s-o întrebe dacă nu cumva are un motoraș prin casă, motoraș din cauza căruia domnul D. nu putea să se odihnească. Nu, nu avea nici un motoraș, toată lumea știa că, de fapt, motorașele sînt în capul bătrînului domn D., dar îl accepta așa, îl primea la ușă și-i răspundea invariabil cît se putea de politicos.

Avusese un vecin francez care-și tăia unghiile în balcon, țac-țac-țac, un vecin cu douăsprezece pisici, o doamnă care făcea continuu tocăniță și plutea oriunde într-un halou de miros de ceapă prăjită, un contrabasist, un dadaist și un polițist. Dar un toboșar, niciodată. Brusc, i se făcu dor de copilul cu vioara. Își încleștă maxilarele și-și îndreptă spatele. Lasă, o trece și asta!

Selma Iusuf este jurnalistă, re-dac-tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

70250000 1004 webp
Mesaj de ultimă oră al premierului desemnat înainte de votul din Parlament: „Vom lucra cu parlamentari din opoziţie”
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a transmis, marţi seară, un mesaj înaintea votului de miercuri din Parlament, afirmând că fiecare parlamentar va decide prin votul său dacă România va intra într-o perioadă de stabilitate sau dacă se continuă instabilitatea.
scoala jpg
Zi liberă pentru elevi, pe 5 octombrie. Ce sărbătorim de Ziua Educației
5 octombrie zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din învățământ. La începutul lunii octombrie, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ din România cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.
Melek în China  jpg
„Niciodată n-am vazut așa ceva în România”. Ce a impresionat-o pe Melek într-un mall din China
Melek se află în China și a vrut să descopere cum arată centrele comerciale de acolo. Vedeta a mers la mall pentru a lua masa și a încerca preparate de sushi, dar și-a făcut timp pentru cumpărături.
banner simona trasca jpg
Simona Trașcă, despre rugăciunea care i-a fost ascultată: „Era o zi specială”
Simona Trașcă vorbește despre una dintre rugăciunile sale care, spune ea, a fost ascultată. Vedeta, care s-a căsătorit de curând cu Marian Buzilă, bărbatul alături de care trăiește o poveste de dragoste, a povestit pe rețelele de socializare despre un moment special din viața sa.
casa alba intalnire AI jpg
Trump i-a chemat la Casa Albă pe liderii marilor companii de tehnologie pentru discuții despre inteligenţa artificială
Directori ai unora dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume s-au reunit marţi la Casa Albă pentru un prânz dedicat inteligenţei artificiale, găzduit de preşedintele american Donald Trump şi de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.
Consultări cu AUR la Cotroceni - George Simion
AUR rămâne alături de Călin Georgescu după arestarea preventivă: „Poziția noastră rămâne neschimbată”
AUR reacționează după decizia Curții de Apel București de a dispune arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu. Formațiunea anunță că își menține sprijinul pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale și invocă prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil.
gerogescu arestat
AUR vede în arestarea lui Călin Georgescu o presiune pentru a vota Guvernul Mureșan: „Nu vom ceda"
Dan Tănasă, senator și vicepreședinte AUR, a oferit un interviu pentru Adevărul, în urma arestării preventive a lui Călin Georgescu și a complicelui său, Călin Rusen, pentru 30 de zile. Refuză și posibilitatea unei coaliții cu PSD
Profesorul de antropologie Jesse Tune examinează o replică a unui vârf de suliță Cumberland
Ce ne spun vârfurile de suliță despre primii locuitori ai Americii?
La sfârșitul ultimei ere glaciare, oamenii care trăiau pe teritoriul Americilor se deplasau în funcție de anotimpuri, urmând cursurile râurilor și migrația animalelor de vânat, adesea cu o suliță în mână.
Afiș Festivalul Național de Teatru 2026
Festivalul Național de Teatru 2026 anunță programul spectacolelor: zece zile de teatru la București, sub semnul [...]perfect uman
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 16 și 25 octombrie 2026.