Necazuri domestice

Doamna S. tresări speriată, mai să scape farfuria cu clătite pe pardoseala curată lună a bucătăriei sale. Un bubuit adînc, susținut, întrerupt de zgomotul spart al unor cinele lovite cu furie. Bubuitul scădea și creștea în intensitate, se întețea și se domolea pentru ca apoi să crească iar, înfiorător, ca un muget din adîncuri.

Clătitele fine de pe farfuria doamnei S. tremurau în vibrația aia adîncă, la fel și mîna ei rămasă într-un gest început și neterminat – portretul gospodinei înfricoșate într-un muzeu de ceară. Noul ei vecin de alături încerca un solo adevărat de tobe. Destul de netalentat, dacă vă întrebați, dar asta era ultima problemă a doamnei S.

Podeaua apartamentului vibra, cîteva păhărele micuțe păreau că joacă pe una dintre etajere, la naiba, simțea că plombele din măsele i se dislocă încet, iar un pahar cu apă aflat pe masă vibra și el fin, ca în scena cu T-Rex din primul Jurassic Park al lui Spielberg.

După momentul de perplexitate, doamna S. simțea cum furia începe să urce în valuri, cum îi prinde pieptul, gîtul și mai apoi tîmplele într-o încleștare cumplită. Tobe, serios, tobe? Avusese vecini care cîntau la chitară, se mai îmbăta cîte unul la vreo petrecere și dădea apoi tot repertoriul tînguit de la Cenaclul „Flacăra“, avusese microbiști care scoteau capetele pe geam la cîte un meci de care ea habar nu avea și slobozeau răgușit cîte un „Luptă, Steaua!!“ de i se muiau picioarele în casă, avusese bormașiniști și flexomani ca oricare dintre noi, ciocănitori, tîrșîitori de mobile în toiul nopții, capsomani, mitomani, bețivani și melancolici.

A avut printre vecini și elevi de școală obligați să repete la nesfîrșit la cîte o vioară, sărmanii. Arpegii și game chinuite i-au scîrțîit la urechi pînă ajunseseră cumva un zgomot de fond căruia a început să-i simtă lipsa în momentul în care copilul ăla nu s-a mai chinuit cu ele. Se întreba chiar ce se întîmplase. Învinsese lipsa de talent, se mutaseră oamenii, refuzase copilul să se mai chinuie și‑și lua-se lumea în cap aruncînd cît colo biata vioară? Ea însăși avea o pianină dezacordată în casă, nu-i mai încercase clapele cu anii, de ajunsese s-o șteargă doar de praf și să-și pună pe ea cărți și colecția de busturi mici, de piatră. O Venus, un Schiller, un Bach și o Nefertiti cam kitsch-oasă. Avea înțelegere pentru orice fel de muzicieni, cum ar veni, dar la tobe nu se gîndise niciodată.

Ca orice orășean cumsecade, văzuse și, mai ales, auzise în viața ei de colocatară cam tot ce se poate vedea și auzi. Schelălăieli de cățel mic și amărît lăsat cu orele singur prin casă, certuri de familie și gemete de cupluri înfocate, manele și Manowar, Grieg, Ceaikovski, Nicu Alifantis și Jurnalul de la Antena 3 dat la maximum. Reparații, țevi bolborosind și gunoaie prăvălindu-se năprasnic pe toboganele de tablă de hăt de sus și pînă jos în trosnet de sticle sparte. Putea ghici, după sunetele din apartamentele alăturate, activitatea zilnică a vecinilor săi. Ziua în care fac șnițele, orele în care un copil e singur și bate mingea prin sufrageria încărcată cu mobile, bătrîna care se mișcă încet prin casă din fotoliul ei pînă în bucătărie – toc-toc-toc cu bastonul ei din lemn auriu, lucios la mîner.

Sigur că și ea era parte din țesătura asta sonoră și chiar devenise la un moment dat sursă a mirării neostoite a bătrînului domn D., care-și făcuse obiceiul să-i sune la ușă pe la 9 seara ca s-o întrebe dacă nu cumva are un motoraș prin casă, motoraș din cauza căruia domnul D. nu putea să se odihnească. Nu, nu avea nici un motoraș, toată lumea știa că, de fapt, motorașele sînt în capul bătrînului domn D., dar îl accepta așa, îl primea la ușă și-i răspundea invariabil cît se putea de politicos.

Avusese un vecin francez care-și tăia unghiile în balcon, țac-țac-țac, un vecin cu douăsprezece pisici, o doamnă care făcea continuu tocăniță și plutea oriunde într-un halou de miros de ceapă prăjită, un contrabasist, un dadaist și un polițist. Dar un toboșar, niciodată. Brusc, i se făcu dor de copilul cu vioara. Își încleștă maxilarele și-și îndreptă spatele. Lasă, o trece și asta!

Selma Iusuf este jurnalistă, re-dac-tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.