Ne scot din sărite, dar nu putem fără ele

Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Marea de altădată jpeg

Ne enervează adesea televiziunile noastre. Evident, nu mă refer la Animal Planet, PRO CINEMA sau Eurosport, ci la posturile româneşti considerate de ştiri. Există deosebiri destul de importante între aceste posturi de ştiri, dar asemănările sînt şi mai importante, aşa că prefer să vorbesc de ele la pachet. Neprofesionalismul lor sare frecvent chiar şi în ochii oamenilor simpli. Probabil că mai toţi telespectatorii au constatat de mult că relatările şi dezbaterile acestora abundă în exagerări şi interpretări duse pînă la absurd. Tonurile agresive, catastrofiste sau lacrimogene sînt dominante. Simţul măsurii pare să lipsească şi în general ai impresia că, oricînd, te poţi aştepta la orice. Nu se întrevede prezenţa unor editori sau şefi care să ştie, să respecte şi să impună limite şi reguli profesionale. Părerile total neavizate, lipsa de informaţie sau chiar prostia crasă a unor invitaţi şi colaboratori sînt la ordinea zilei. Chiar dacă unii moderatori încearcă să ţină lucrurile sub control, invitaţii se dovedesc adesea de nestăpînit iar după ce calcă grav în străchini sau bat cîmpii (fără graţie), se consideră de cuviinţă că pot fi invitaţi din nou şi în ziua următoare. Şi deşi sînt aşa de pline de defecte, televiziunile astea se laudă întruna. Sînt lucrurile deja ştiute şi au fost spuse de nenumărate ori.

Ei bine, în ciuda acestor carenţe deontologice şi profesionale cît se poate de vizibile, mult hulitele televiziuni sînt în aceeaşi măsură şi mult privite. Ne raportăm mereu la ele, de la ultimul locuitor de la ţară şi pînă la preşedinte. Pentru unii au devenit un fel de drog. Ideea poate fi că: „Or fi ele proaste, dar sînt ale noastre. Vorbesc despre noi şi seamănă cu noi. Fără ele nu putem“.

De fiecare dată cînd ruperea unui copac la o furtună de vară devenea o calamitate de gravitate naţională, mă întrebam ce vor face aceste televiziuni în cazul unei catastrofe adevărate. Cu ce fel de relatări şi adjective mai pot acoperi nişte evenimente cu adevărat grave? După recentele geruri şi înzăpeziri care au produs deja aproape o sută de morţi, am primit un răspuns. Şi recunosc că au fost momente cînd am ajuns chiar să mă întreb ce ne-am fi făcut fără aceste televiziuni. Realitatea nu mai avea nevoie de sprijinul adjectivelor şi, în mare, televiziunile au părut să fi înţeles asta. Mobilizarea lor a fost uimitoare, au atras atenţia asupra gravităţii situaţiei, au responsabilizat şi chiar au dirijat autorităţile spre zonele sinistrate, au trimis reporteri peste tot, au creat punţi de informaţie între cei înzăpeziţi şi rudele lor, au contribuit la strîngerea de ajutoare. Pe scurt, au jucat un rol esenţial. Ce să mai zici? Dar cum în România toate sînt cu dus şi întors, ticăloşia difuzării imaginilor cu Emil Boc în pielea goală a avut darul de a mă readuce la sentimente anterioare. Deşi calificată de un oficial CNA drept cel mai grav caz de încălcare a legislaţiei audiovizuale, povestea asta nu a fost decît o încununare a unor rele practici de mult înrădăcinate, mai ales că, în mod evident, difuzarea a fost făcută cu bună ştiinţă şi în scop comercial.

Dincolo de ticăloşiile „comerciale“, de desele greşeli ale unor jurnalişti de rînd sau ale şefilor lor, rămîne întrebarea legată de atracţia pe care aceste televiziuni o exercită chiar şi asupra unora care le detestă. Cred că unul dintre răspunsuri în ce priveşte Antena 3, Realitatea sau România TV ar putea fi legat de ceva aflat mai presus de ele şi care nu li se datorează în mod direct. Privind lucrurile la scară mare, aceste televiziuni joacă rolul (mai mult sau mai puţin voit şi conştient) unei opoziţii faţă de putere. Pare că funcţionează automat principiul potrivit căruia presa independentă (sau liberă – aici este o altă discuţie) are rol de a patra putere în stat, de cîine de pază al democraţiei. În ciuda discutabilei calităţi a jurnalismului, amintitele televiziuni au de la sine un rol în reglarea unor raporturi democratice. Nu sînt obiective. Ba, uneori sînt extrem de partizane, dacă nu chiar şi incorecte. Adeseori dezinformează şi manipulează din prostie sau chiar cu rea-credinţă. Dar creează o presiune asupra puterii, suplinind opoziţia parlamentară cu toate slăbiciunile ei. În condiţiile în care nimeni nu mai pare interesat de ceea ce se întîmplă într-un parlament invizibil şi fără putere, talk-show-urile acestor televiziuni ţin locul dezbaterilor parlamentare. Invitaţii sînt asemeni avocaţilor, nu slujesc neapărat adevărul, nu sînt neapărat corecţi, dar asigură echilibrarea unei balanţe a dreptăţii, fiindcă se aşază pe talerul opus puterii. Exagerările lor sînt asemeni exagerărilor retorice întîlnite în orice parlament. Carevasăzică, televiziunile cu pricina ajută administraţia să facă faţă calamităţilor şi ajută opoziţia să facă faţă puterii. E un motiv pentru care pot să pară indispensabile. Problema e că şi ele, asemeni administraţiei şi asemeni opoziţiei, au nevoie de profesionalism.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Arnold Schwarzenegger va îmbrăca costumul lui Moș Crăciun
Arnold Schwarzenegger va îmbrăca costumul lui Moș Crăciun într-un nou film de sărbători. Când va avea lansarea
Arnold Schwarzenegger revine în cinema într-un rol neașteptat: Moș Crăciun. Prime Video a lansat trailerul pentru The Man with the Bag, o comedie de sărbători cu elemente de acțiune.
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română
Joi, 1 octombrie 2026, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La jocul-vedetă, Loteria Română a anunțat un report care depășește 2,11 milioane de euro. La Joker, reportul a ajuns la peste 1,56 milioane de euro.
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (17) jpg
Au plecat din China pentru a lupta în Ucraina. Ce îi motivează pe voluntarii chinezi
În ciuda riscurilor, mai mulți cetățeni chinezi s-au alăturat forțelor ucrainene, într-un moment în care Beijingul este considerat principalul partener al Moscovei.
inflatie in crestere foto shutterstock
Lactatele și mezelurile, mai scumpe din octombrie. „O parte din scumpire a fost doar amânată”
Prețurile alimentelor urmează să crească din nou în această toamnă, după mai multe luni în care scumpirile au continuat să apese asupra bugetelor gospodăriilor, iar noile majorări vin într-un moment în care consumul este deja în scădere de mai bine de un an.
Monica Tatoiu, foto captura video YouTube jpg
Monica Tatoiu, despre valul de femicide din România: „Pe cine să se descarce? Pe nevastă”
Ultimele crime care au avut loc în România au îngrozit o țară întreagă, iar faptul că numărul cazurilor de femicid a ajuns la 30 creează o stare de alertă, în special în rândul femeilor. Valentina Tănăsie ar fi fost ucisă de iubitul ei, iar trupul său a fost ascuns într-un troler și aruncat în râul
Prințul Harry  foto   profimedia 1091114760 jpg
Prinţul Harry spune că după ce a părăsit armata a simţit că şi-a pierdut rostul în viaţă şi identitatea
Prinţul Harry al Marii Britanii a povestit că a simţit că şi-a pierdut o parte din „rostul în viaţă şi din identitate" când şi-a atârnat uniforma militară în cui, după ce a părăsit Armata Britanică.
Recuperarea lemnului mezolitic de către cercetătorii de la Oficiul de Stat pentru Managementul Patrimoniului și Arheologie din Saxonia-Anhalt
Construcții vechi de 10.500 de ani, ascunse într-un lac din Germania?
Arheologii au descoperit bucăți de lemn în apele lacului Arendsee, din Germania, care ar putea proveni din construcții realizate în urmă cu aproximativ 10.500 de ani.
Ben Affleck Getty Images (1) jpg
Ben Affleck a fost jefuit și amenințat cu un cuțit în adolescență! Actorul a reușit să identifice atacatorii
Ben Affleck a povestit într-un podcast un episod tensionat din adolescență, când a fost prins într-o tentativă de jaf la cuțit în timp ce se întorcea de la liceu, în Cambridge, Massachusetts.
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Putin, mesaj pentru pro-rușii din Europa: „Nu trebuie să dezmembrăm UE, se va destrăma singură”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis un mesaj extremiștilor și forțelor pro-ruse din Europa. În timpul unui discurs, el a spus că rușii nu trebuie să dezmembreze UE deoarece ea se va destrăma singură. În plus, Putin a declarat că ar putea relua relațiile diplomatice și economice cu țările e