Ne cred proști
O fată care s-a recomandat „promoter“ pentru firma X m-a abordat într-un mall: „Nu vreţi să participaţi la un concurs la care puteţi să cîştigaţi ceva?“. „Şi dacă o să cîştig ceva de care nu am nevoie sau nu-mi place?“ „Cred că merită să vă încercaţi şansa, nu veţi fi dezamăgit. Trebuie doar să completaţi tabelul acesta.“ „Nu, mersi.“ M-am mai învîrtit puţin prin acel mall şi, cînd am trecut din nou pe lîngă fata „promoter“, m-a abordat cu acelaşi text şi aceeaşi nonşalanţă, uitînd că stătuse de vorbă cu mine cu doar cinci minute în urmă.
Am intrat apoi într-un magazin de pantofi (o firmă care se doreşte cu pretenţii) şi am cerut să probez o pereche. Vînzătoarea mi-a spus că nu au numărul 43. Am cerut atunci un alt model. „Nici din acela nu avem măsura 43. De fapt, ca să ştiţi, nu avem numărul ăsta la nici un model.“
Mi-am adus aminte cum, tot în vara asta, la un magazin de articole sportive din Neptun, o vînzătoare binevoitoare mi-a spus că nu au costume de baie pentru că la mare nu se cere aşa ceva. „Oamenii vin totdeauna cu ele de acasă“ – mi-a explicat. Atunci mi-a venit s-o întreb de ce nu au sănii.
La autoservirea amintitului mall bucureştean am ascultat de cîteva ori un anunţ potrivit căruia, dacă faci cumpărături în valoare de nu ştiu cît, vei primi un tichet de parcare (în parcarea mall-ului) pentru cinci ore. Adică, de ce-ai vrea să mai stai cinci ore? Poate că ar vrea ei, dar asta e altă chestiune.
Hipermarket-urile au inventat şi titulatura „consilier de vînzări“. E vorba de cei care te trimit de la unul la altul cu formula „la colegii de pe raion“. Cînd, în cele din urmă, reuşeşti să stai de vorbă cu unul, aproape de fiecare dată constaţi că nu eşti cu absolut nimic mai lămurit sau mai cîştigat. „Consilierul de vînzări“ e un individ cu care nu ai nici un interes comun. El te consiliază în interesul magazinului şi asta se vede imediat din formule de genul: „Mă interesează hanoracul acela bej, aveţi numărul meu?“ „Nu avem numărul dvs., dar cred că v-ar sta foarte bine şi culoarea mov.“
Mai nou, la benzinării există obiceiul ca, după ce iei benzină, şi eventual şi o ciocolată sau un suc, vînzătorul să te întrebe dacă nu vrei şi o napolitană, o bomboană, nişte gumă... Eu răspund de fiecare dată că nu vreau, pentru că dacă voiam îmi luam singur. Pe deasupra, nici nu-mi plac napolitanele şi îmi propun mereu să nu mai iau benzină de la vînzătorii enervanţi.
În fine, tot la o reţea de benzinării am descoperit şi „promoţia“ prin care ţi se oferă, în funcţie de cantitatea de benzină cumpărată, timbre de pus pe o cartolină. Cînd aduni un anumit număr de timbre, după multe plinuri şi foarte mulţi kilometri parcurşi, primeşti un discount la cîteva produse. E vorba de nişte căni de cafea şi un mic automat de ness care te face dependent de nişte capsule. Ce vreau să demonstrez e că prea mulţi dintre negustorii noştri încearcă (şi după mai bine de 20 de ani de comerţ liber) să ne bage pe gît mărfurile pe care ei singuri şi le închipuie bune, necesare şi vandabile. Şi că ne jignesc permanent inteligenţa. Ei continuă să creadă că un bun negustor e acela care vinde gheaţă eschimoşilor şi nisip beduinilor. Dar cel ce face asta e, de fapt, un bun păcălitor (ca să nu zic escroc).
