Natură vie cu figuri

● Doi părinţi cu rotile în picioare împing un cărucior albastru prin parc. Bebeluşul dinăuntru, de vreo şapte-opt luni, stă în fund, nici deranjat, nici încîntat de viteza mare cu care îi e împins vehiculul. Are însă o figură mai mult decît blazată, îndoindu-se parcă total de utilitatea entuziastului galop al părinţilor săi. Mi-am zis că ăsta e

Viitorul? 

● În acelaşi parc, o doamnă în vîrstă şade cît se poate de demn într-un cărucior cu rotile, împinsă de o fată cu ciorapi trei-sferturi. Doamna poartă o rochie de vară în culori pale, mărgele mari la gît, o pălărie roz, de pai, pe cap, iar în mînă ţine o umbrelă gălbuie închisă, ca pe un steag.

încă rezistă, cu umbrela sus.

 Pe lîngă chioşcul pe care scrie Gogoşica, la o masă din acelea cu pătrate pentru şah încrustate, stă de obicei un pensionar slăbuţ, cu ochelari şi pălărie de pînză. Descifrează cuvinte încrucişate, avînd alături un mic radio cu antenă. Aş zice:

● O fată bruneţică, uşor creaţă, slabă şi încruntată, aleargă aproape zilnic în jurul lacului. Cu un tricou fără mîneci şi pantaloni mulaţi, negri, de jogging, pînă deasupra genunchilor, e întotdeauna înconjurată de o mulţime de fire de la căşti, telefon şi alte aparate minuscule fixate la brîu, la spate şi pe braţ. În timpul alergării (mai degrabă alergătură) vorbeşte fără întrerupere la telefonul mobil, pe care-l ţine dinaintea gurii, de parcă pe el l-ar urmări, asemeni ogarilor care, la curse, fug după „iepurele“ fluturat prin faţa lor. Uneori, fata explică la telefon ceva în ritm sacadat, alteori vorbeşte aprins sau se lamentează enervată. Sînt şi momente cînd ridică tonul. Pare că în timp ce aleargă rezolvă o mulţime de probleme de serviciu şi treburi familiale. Vorbeşte fără să gîfîie, dar figura i se contorsionează de efort. Imaginii ăsteia i-aş zice:

● Un chelner de la o terasă din parc, cu burta înainte şi carneţelul gata pregătit pentru comandă, ne întîmpină întrebător. Cînd aude că vrem doar o îngheţată se pleoşteşte. „Păi, are la chioşcul nostru de alături“, zice. „Bine“, răspundem, „atunci o să mergem la chioşc“ şi facem stînga-mprejur. „Ăăă, vă putem aduce noi, de la chioşc, la masă“, îşi ia el seama. Prea tîrziu. Indivizilor acestora le scapă mereu reacţii greşite. Nu pot fi drăguţi la momentul oportun pentru că lenea şi nesufereala le ies mai repede la suprafaţă. Chelnerul nostru întruchipează

● O tînără frizeriţă, pe care o ştiu mai de demult, mă tutuieşte mereu cu întrebări încuietoare. „Ce fel de filme îţi plac? Telenovelele, cumva?“ „Nu.“ „Cele cu bătăi?“ „Nici.“ „Te pomeneşti că alea erotice?“ „Nţ.“ „Atunci, mi se pare că nu-ţi plac filmele, în general. Ştii, e foarte curios, n-am mai întîlnit pe cineva căruia să nu-i placă filmele.“

Încep să înţeleg profunzimea zicalei de odinioară:

Probabil că astăzi coafezele nu mai citesc nici măcar Sandra Brown. Păi, acuma au Internet şi Facebook, fatăăă!

Altădată, aceeaşi frizeriţă mă întreabă ce am în sticla din sacoşă. „Vin.“ „De care?“ „Côtes du Rhône. Franţuzesc.“ „E bun?“ „Da.“ Scoate un carneţel şi-şi notează conştiincios numele de pe etichetă. „Vinurile franţuzeşti sînt mai bune ca ale noastre, nu-i aşa?“ „De obicei, cam da.“ „De ce?“

Aş spune că aşa arată

Nostimă şi nevinovată. Spre deosebire de cea întîlnită adesea la taximetriştii care, în ciuda multelor informaţii ce le trec pe la urechi, rămîn tributari clişeelor tembele. Aia e

● Părăsind Bucureştiul, constat că pe recent asfaltatul drum ce urcă la Babele şi Peştera se asfaltează din nou. E închis în fiecare zi, de dimineaţă pînă seara la cinci şi jumătate, cu excepţia unei jumătăţi de oră la prînz. Pesemne că atunci e pauza de prînz a muncitorilor. În week-end e deschis toată ziua, căci nici atunci muncitorii nu lucrează. Dar e fix luna august şi plin sezon. Iar la intersecţia acelui drum cu şoseaua Sinaia-Tîrgovişte se fac cozi interminabile de maşini. Lumea stă şi aşteaptă, cu orele, mica fereastră de timp în care se poate circula. Odată ce, în sfîrşit, ai intrat pe drum, te-ai aştepta să vezi lucrări grandioase care să justifice oprirea circulaţiei, lucrări care să ducă la bun sfîrşit ce s-a început în urmă cu cîţiva ani, construirea parapetelor de siguranţă, terminarea asfaltării, aşa cum ar fi normal, pînă la cabana Babele şi pînă la hotelul Peştera… Cînd colo, descoperi că se astupă nişte gropi şi se reface stratul de asfalt, pe ici, pe colo, prin părţile pe unde a mai fost asfaltat în urmă cu doar cîţiva ani. Reparaţiile astea s-ar putea face şi noaptea, cînd nu circulă nimeni, sau măcar într-o lună cu mai puţini turişti. Situaţia se poate înscrie în mai vasta panoramă intitulată

● În week-end nu mai e coadă pentru urcat Bucegii, dar e coadă de autoturisme pe Valea Prahovei. Dacă vrei să treci în august cu maşina pe acolo, e recomandabil să ai la tine un termos cu cafea sau ceai şi neapărat ceva de citit. Tipărit, că pentru Internet nu e semnal peste tot. Sînt destule momente în care se stă aşa de bine, că motorul poate fi oprit, ca la barieră. Deasupra şoselei atîrnă bannere care anunţă că la palatul Cantacuzino din Buşteni e o expoziţie Salvador Dalí. Te-ai aştepta să vezi ceasuri moi şi oprite prin copacii de pe marginea şoselei. Oamenii ies afară din maşini să-şi dezdoaie spinările şi să-şi întindă braţele. Copiii sînt duşi prin tufişuri, să facă una-alta. Se împrietenesc. Unde v-aţi cunoscut? La coadă, pe şosea. Ei, odată părinţii se cunoşteau la coadă la pîine, ca simpli pietoni.