Naţionalismul - o poveste în călduri

visul altei nopţi de iarnă Vîjjj...! Vîîîj...! Voajjj...! Vruuaajj! Uite-aşa făcea, dle Văcăroiu, vîntul pe lîngă maşina - doar este a Senatului! - care ne ducea luni, 23 ianuarie a.c., puţin după ora cinci dimineaţa, spre Otopeni. Pe şosea, de la Băneasa spre Grădina Zoo, automobile rare - aşa că s-ar fi circulat binişor; dar, poate ştiţi, partea dreaptă a şoselei s-a despădurit, un mîndru cartier de vile se va ridica pentru oameni cu dare de mînă (sau cu repezeală de mînă), aşa că, în lipsa pomilor, ţin'-te vîj-vîjjjj! Să ridice maşina din loc, nu alta! Şi frig - frig cît să-ţi îngheţe lacrima-n ochi! Pe bordul maşinii noastre, cu cifre parcă ele însele chircite, scria că afară-s liniuţă 15 grade. Şi-atunci, în acea clipă somnoroasă a dimineţii mele, pe cînd dvs. dormeaţi liniştit, pe cînd colegul A. Năstase se perpelea insomniac, cu spinarea năduşită de gînduri, în timp ce dna Dana, deranjată, îi spunea Nu te mai foi atîta, dragă, şi mai lasă-i dracu' pe toţi!, în timp ce omniscientul domn Miluţ, fostă speranţă bleagă a Acţiunii Populare şi actualmente comiliton în vorbe al celui mai politic oier din Europa, tocmai sfîrşise, dintr-un studio din Piaţa Romană, de oferit naţiei episodul paişpe (cu anumite faze în reluare) din soluţiile sale nocturne instant as seen on TV. de salvare a naţiei, în timp ce, într-alt colţ de Bucureşti, dl Iliescu Ion zîmbea mulţumit în somn la visu-i ce visa, cum că rupe gîtul la o sumedenie de galinacee (dintr-o curte din Cornu) care, în teorie, ar fi trebuit să facă în ultimii cinci ani doar ouă de aur, ca să-i ofere patronului un alibi mai de bun-simţ decît vechea poantă cu rudele de gradul trei, în fine, în timp ce Monica Bîrlădeanu visa că Gorzo cel dur va scrie despre ea că este totuşi actriţă - ei bine, în acel moment (să fi fost cam ora cinci şi zece minute a.m.) doar ce-am avut, dle Văcăroiu, o revelaţie, facilitată poate şi de frigul ăsta de care vă spusei. Bref, am înţeles dintr-o dată de ce cea mai bună şi mai la grande armée a începutului de secol XIX (a lui Napoleon) şi cea mai bună Wehrmacht a primei jumătăţi a secolului XX (armata lui Hitler) şi-au rupt dinţii - unde? - în frigul rusesc. Ca să fiu mai clar: priveam, aşa, pe geamul maşinii care tot sălta pe şosea, în vîntul îngheţat, spre aeroport, . şi mă gîndeam: nu la minus 15 grade Celsius (cîte erau atunci afară), dar la minus 30, adică de două ori mai frig, cum este iarna în stepa rusă, cum Dumnezeu să mai ţii calde, în carnea ta îngheţată, în fiecare tremur necontrolat al fibrei, în fiecare gînd ars de inconfortul ascuţit al simţurilor primare, în fiecare deget al talpei îngheţate, cum să mai păstrezi intacte şi mobilizatoare, la minus 20 sau 30 de grade, ideile de patrie, patriotism, datorie, ordin, Empereur, Führer, Drang nach Osten, Allons, enfants de la patrie şi alte asemenea teribil- de- aiurea- pe- timp- de- ger- fraze de care oricine s-ar debarasa în schimbul unei pături de lînă ceva mai groase? Voi recurge la clişee, dle Văcăroiu, ca să vă fie clar: cum să faci un popor băutor de vin la temperatura camerei - precum francezii - sau un neam băutor de bere - precum nemţii - să reziste, pe frig, în faţa unor zgubilitici cărora Statul lor Major le dădea două sute de vodcă (de-aia nefiltrată) înainte de fiecare asalt? Şi cum mergeam, aşa, spre cursa de Bruxelles care ne-aştepta să se ridice la 6h15 ora Europei Orientale - merci, TAROM, că dai ocazia la 35 de români să ajungă înaintea femeilor de serviciu la Parlamentul European! -, deodată am înţeles că naţionalismul este o chestie de călduri! Nu vreau să spun că fuziunea PUNR-ului cu Partidul Conservator ar fi o chestie de semnat pe plajă, la Miami. Vreau doar să sugerez - folosindu-vă ca mediator, dle Văcăroiu - că toţi cei ce vorbesc în exces despre patrie, sacrificii, sînge etc. ar avea nevoie de o plimbare matinală, la minus 15 grade, cu ceva vînt. Să vorbească nu dintr-un studio TV, ci dintr-o tranşee în care urina atîrnă îngheţată pe pereţii de pămînt (cum spunea E.-M. Remarque despre primul război mondial). Altfel, totul e vorbărie. Veţi spune, poate, că ceea ce vă predic e pur determinism geografic. Dar, recunoaşteţi, există o diferenţă între popoarele nordului şi locuitorii Siciliei; oare de ce, în genere, ceea ce se face după model sicilian nu străluceşte prin echilibru? (vezi diferenţa, în al doilea război mondial, dintre debarcarea în sudul Italiei şi cea de pe plajele mai ceţoase ale Franţei Occidentale). Dle Văcăroiu, ca să n-o mai lungesc: era un frig, la ora de care vă spun, cît să dai în bîlbîială! (ceea ce, în va urma, nu vă doresc!).