Moştenirea Regelui Mihai I

Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Moştenirea Regelui Mihai I jpeg

Mai întîi, un rîu de lacrimi pornite din suflete. Prin preajmă, oftaturi din rărunchi și discursuri înflăcărate despre „repere și modele“. Nu poți purta o discuție „selectă“ în România de azi fără să menționezi cuvintele astea. Apoi, un șir de constatări doldora de fatalism, în urma cărora nu mai e nimic de făcut, nu mai are nici un sens să încercăm ceva, „a murit și ultima speranță“. Un torent de lacrimi și suspine curge și dinspre cei care, deunăzi, erau vajnicii detractori ai „ex-regelui“. Că așa-i ziceau, „ex-regele“. Asta dacă nu foloseau, hlizindu-se cu gura pînă la urechi, celebra poreclă pe care n-am s-o reproduc aici. Cei mai vigilenți compatrioți, care ne explicau ieri ce nașpa și anacronică e monarhia, sînt, azi, cei mai hotărîți monarhiști, udînd cu lacrimile lor asfaltul de sub roțile afetului de tun pe care stă sicriul Regelui. Te ia cu amețeală și nu-ți vine să-ți crezi ochilor.

Dar acest fapt nu e doar un triumf al mărețelor ipocrizii și ticăloșii cu care ne am obișnuit de veacuri. Într-o măsură mult mai mare, e o uriașă victorie pe care Regele a repurtat-o asupra propriului său popor. Vreme de cîteva zile, un anumit fel de simplitate aproape neverosimilă, o încredere în idei clare, o umbră de demnitate și o mirare profundă că așa ceva încă se mai poate întîmpla, toate astea au fost senzații pe care le-am simțind dîndu-ne tîrcoale. Cel pe care unii îl miștocăreau și-l numeau în toate felurile a devenit „Majestatea Sa“, „Regele nostru“. Prima dată îți vine să faci gesturi rudimentare – n am să le numesc nici pe astea – față de cei pe care îi știai cît se poate de bine că, ieri, erau furibunzi denunțători ai „acestui individ“. Apoi îți iei seama și te luminezi cumva, înțelegînd măreața victorie pe care Regele a repurtat o asupra alor lui. Ne-a învins, fie și pentru cîteva zile. Ne-a făcut să-l ascultăm. Să ne mai ținem gurile. Să ne gîndim la lucruri importante pentru toți și să fim, fără să ne dăm seama, împreună. Doar că a trebuit să moară pentru a reuși așa ceva.

În acest sens, e infinit mai importantă victoria Regelui decît orice vînătoare de vrăjitoare. Pentru că a reușit să ne facă să păstrăm cîteva momente de liniște. Pentru că ne-a învins fără să folosească altă forță decît cea a ființei sale. Și pentru că i a făcut, într-un mod miraculos, să se simtă supuși ai lui chiar și pe cei care-l înjurau. E o senzație colosală. Și e un privilegiu autentic să trăiești așa ceva. Cînd am văzut o rînduială pe care credeam c-o uitaserăm, imediat ne-am așezat în ordine și disciplină, de parcă făceam așa de veacuri. Puterea unui simbol, legitimitatea sa reală, plasarea sa deasupra concreteților de la jurnalele de seară, felul său de a-și asuma propriul statut, dar și greutatea istoriilor pe care le duce cu sine, toate astea și încă multe altele l-au făcut să emane un soi de lumină despre care mulți erau în stare să jure că nu există. Iar puterea ritualului a dat lovitura de grație, transformînd totul într-un spectacol pe care l-am trăit participînd, fiecare în felul său, pentru că simțeam că facem parte din el. E felul acela de apartenență care te sperie cumva. Te temi să nu ratezi asemenea momente. Chiar și prin ceea ce gîndești. Și asta te face atent și activ. Te face să participi la ritual și la ceea ce e în jurul lui, indiferent de cețurile pe care le-ai avut în minte adineaori. E ca o doză mare de firesc, la care nici măcar nu ai crezut că o să ai acces vreodată.

Apoi vin cei cu discursurile. Nu poți evita așa ceva. Important e să fie spectacolul ritualului atît de puternic, încît majoritatea discursurilor să facă parte din fundalul sonor. Iar aici, în fundal, auzi de cele mai multe ori niște tînguieli care plîng stingerea „ultimei speranțe“. Cînd o spune cineva cu dragoste, e expresia unui fel de suferință a cuiva care a pierdut ceva de mare importanță. Dar, deseori, asta e vocea celui care vorbește din inima confortului de a fi supusul real al „sistemului“. E metoda cea mai la îndemînă pentru a-ți justifica pasivitatea și lașitatea. Păi, dac a murit și ultima speranță, putem să ne așezăm liniștiți la televizor, să facem galerie pentru taberele favorite, să trăim în mizeria unor spitale și în bezna unor școli rudimentare, să admirăm hoții care fură la scară epică, să-l invidiem pe cocalarul analfabet care face ordine cu pumnul, să parcăm mașinile ca niște boi, să ne jucăm în picioare copiii, să scurgem canalizarea în rîul satului, să dărîmăm clădirile alea „vechi“ și să facem ceva „frumos“, „deosebit“, cum am văzut în niște filme coreene, turcești și indiene. A murit ultima speranță? Aaa… Păi, de ce nu zici așa, nene? Gata, putem să ne vedem liniștiți de treabă, ca pînă acum, dar și fără grija că mai e ceva în suflet, și s-ar putea să ne mustre un pic, seara, cînd punem capul pe pernă. Dacă a murit și ultima speranță, putem să dormim, în sfîrșit, complet liniștiți.

Moștenirea Regelui e grea. E o povară pe care trebuie să o ducem în spinare. Mersul în cortegiu, lacrimile, momentele înălțătoare, discursurile avîntate sînt minunate. Ești parte din spectacol. Simți fiorul solidarității, al participării împreună cu alții la ceva înălțător. Discerni, ca prin ceață, că există niște idealuri, o rînduială a lucrurilor, ceva la care te poți raporta și cu care te poți identifica. Simți că aparții unei lumi, prețuind niște valori pe care parcă le simți mai vii. Și, cu toate că e un moment trist, adie un soi de euforie a așezării în spatele unor simboluri care te reprezintă. Abia pe urmă e mai greu. Cînd trebuie să duci speranța mai departe. Cînd trebuie să participi și tu la flacăra aia care ține vii idealurile în preajma cărora te-ai simțit bine să te învîrtești, vreme de cîteva zile, cît a fost doliu național. Moștenirea Regelui trăiește doar dacă e alimentată cu fapte pe măsura ei. În fiecare zi, nu doar la ocazii.

Foto: E. Enea

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.