Moderatorii lipsei de moderaţie

Moderatorii de talk-show-uri: oameni şi ei, poartă orgolii, ambiţii şi marote. Nu toţi sînt muşcaţi de maladia grandorii. Unii îşi păstrează capul pe umeri şi picioarele pe scoarţă. Pe cei care-s jurnalişti la bază îi vezi de departe: calmi şi avizaţi, ştiu că vestea-fulger de azi va fi poimîine vagă amintire. Cei care-s universitari (scriitori, artişti ş.cl.) iarăşi sînt recognoscibili: ei înşişi pradă dilemei oare noi ne folosim de televiziune sau ea se foloseşte de noi?, aceştia sînt, prin pregătirea sau prin sensibilitatea lor, în mod egal deferenţi faţă de oameni şi de idei. Dar mai există un soi: unii care nu-s nici jurnalişti adevăraţi şi nici intelectuali veritabili. Probabil că există un prag pe care, trecîndu-l, respectivii ajung să creadă că spectacolul sînt ei; nu invitaţii, nu discuţia, nu subiectul - ci ei. Oameni obosiţi şi cu nervii supraexcitaţi, oricînd în pragul unei crize de nervi din cele mai mărunte motive, aceşti animatori TV plutesc peste real şi, la fruntea lor, aerul e mai rarefiat - drept care migrena e mereu aproape. Eu însumi o bună bucată de vreme lipit de ecrane (pe dinăuntru), le-am găsit circumstanţe atenuante. Mai nou, înspăimîntat de viteza cu care multe dintre talk-show-uri ating schizofrenia mondenizării, m-am decis să fiu niţel indiscret şi să spun că mulţi dintre împăraţii sticlei sînt cam goi - şi nu tocmai la trup. Să vedeţi cum am păţit-o cu Teo T., ex-moderatoarea unui popular program de amiază. Acum cîţiva ani, mă invită producătoarea ei la o emisiune; şi am apucat să spun că, în funcţie de subiect şi de invitaţi, voi veni. După cîteva încercări eşuate de a găsi un topic în măsură să ne satisfacă pe toţi, în toamna lui 2003 era cît pe-aci să ne întîlnim. Urma să mai vină trupa Holograf. În ziua emisiunii, pe la ora 12, mă sună iar producătoarea şi-mi spune că nu mai vin Holograf-ii, dar vor veni fetele de la Tops (sau Pops sau Bops sau cam aşa ceva). Am încercat să explic că nu am nimic împotriva fetelor respective, dar nici nu cred că am avea un subiect comun etc. - şi că, astea fiind condiţiile, nu vin. Peste cinci ore a început emisiunea, în direct, iar Teo T. mi-a livrat un perdaf pe cinste - reieşea că i-am tras clapa, că eram un intelectual arogant care nu înţelege valoarea socială a muncii ei ş.a.m.d. Un alt caz: Doru B. este un domn grizonat, cu voce de stentor şi cu ochii ficşi care, de o vreme, struneşte un talk-şoc - variantă intermediară între dialog şi electrocutare în doi. Cu ani în urmă l-am cunoscut pe om şi am avut impresia că e OK - chiar dacă am fost puţin surprins că la prima întîlnire domnul în speţă mi-a propus să scriu o carte despre el! Trecut-au anii, şi fostul burete îmbibat cu democraţie - cum se autorecomanda prin ’90 - a ajuns, spuneam, moderator TV. Cu aerul că-mi face un favor, m-a invitat în emisiunea sa prin noiembrie ’05; cu aerul că-i întorc favorul, i-am spus că nu am timp (nici măcar nu minţeam). L-am jignit. De atunci, nu trece săptămînă să nu aud, prin interpuşi, amabilităţi din parte-i. Cei care se bagă în seamă pe seama altora Doamna Miruna M. este un alt caz. Un fel de ziaristă, doamna s-a arătat (în scris) afectată că nu am spus la TV ceva ce dînsa dorea să audă. De fapt, eu am avut "curajul" să spun că nu cred că Ion Antonescu e un model pentru România de azi, dar dînsa n-a avut curajul (deşi tot dădea tîrcoale ideii) să scrie că e înamorată de ex-mareşal. Dacă ar fi fost atentă măcar la ce apare în ziarul la care lucrează, ar fi văzut că de ani de zile eu am spus, inclusiv acolo, acelaşi lucru despre subiect. Într-un articol pe care ni-l dedica recent (mie şi mareşalului), eu eram făcut cu ou şi cu oţet, iar mareşalul era căinat. Evident, e pură întîmplare că mai prin primăvară doamna Miruna - care şi dînsa avea talk-show! - m-a tot ademenit o vreme cu invitaţii la emisiunea dumneaei de sîmbătă după-amiază (parcă), iar eu n-am onorat-o. Ultimul, dar nu cel din urmă, dl Andrei Gh.: talk-showman şi el, om cu pulsiuni anti-intelectuale ceva de speriat, miştocar ce trăieşte de pe urma politicienilor pe care-i invită în emisiune chipurile ca să rîdă de ei, dînsul, într-un recent text, spune că l-aş fi ameninţat etc. Minte. Adevărul e mai banal: după o emisiune la care am fost invitaţi amîndoi şi în care nu fusese tocmai politicos, la final a venit la mine cu mîna întinsă (adică gata, a trecut live-ul, batem palma, frate), iar eu i-am spus că nu dau mîna cu orice creatură. Asta se întîmpla - coincidenţă! - la capătul cîtorva luni în care producătorul său m-a tot invitat în programul TV în care rebelul fraternizează cu politica. N-am putut să mă duc (şi nici n-am vrut, ca să fiu sincer). E ceva de speriat cu aceşti moderatori. Nu concep că cineva nu vrea să-i frecventeze - şi că asta nu are de-a face cu ei ca persoane, ci cu rolul pe care şi-l asumă. Învăluiţi în propria legendă ca într-un cocon, ei se substituie show-ului şi-l parazitează pe deplin. A le spune că nu-ţi place ce fac pe sticlă înseamnă pentru ei a-i înjura de mamă. Drogaţi cu imagini, desprinşi de real, ei se cred oameni cu o misiune pe acest pămînt. E parţial adevărat: da, au o misiune - dar cu un e minuscul în faţă.