Miss Psychology
Colegul meu de la Psihologie, Ameliu Termopil, a primit recent premiul internațional „Filozofie și viață“. Motivul? Un insolit experiment psihologic pe care Ameliu l-a derulat în Universitate și pe care ulterior l-a prezentat, cu lux de amănunte, într-un prestigios jurnal academic european (ISI). Pe scurt, el s-a folosit de trei femei asemănătoare fizic, dar cu vîrste diferite (o tînără de aproximativ douăzeci de ani, o doamnă matură, aflată undeva între 45 și 50 de ani, și o senioară de 70-75 de ani). Le-a introdus într-o încăpere fără mobilier, prevăzută doar cu o oglindă încastrată într-unul dintre pereți. Le-a aliniat în fața oglinzii respective și le-a rugat să arboreze un aer cît mai natural. Dincolo de oglindă, în camera alăturată, se afla un juriu nevăzut de cele trei, capabil însă să le observe și să le analizeze pe ele. Se crease contextul perfect al unui police lineup din filmele americane, necesar acolo identificării infractorilor, folosit aici în scopuri pur științifice. Ameliu a apelat la trei comisii de jurizare, independente una de cealaltă, construite totuși echilibrat. Fiecare avea zece membri (cinci bărbați și cinci femei), cu proveniențe sociale, intelectuale și profiluri emoționale variate (aceleași totuși pentru toate trei juriile). A prevenit orice contact între ele. Le-a adus succesiv în încăperea de observație și le-a comunicat componenților informația că ei ar fi singurii evaluatori ai subiecților feminini. Ce urmărea profesorul Termopil? Ceva foarte simplu: dorea o evaluare din categoria celor executate de jurii în interiorul concursurilor de frumusețe. Aștepta carevasăzică, de la evaluatori, să stabilească, prin vot, cîștigătoarea titlului de miss dintre amintitele protagoniste, nota bene, fără a putea comunica, în vreun fel, cu ele, făra a le intervieva, fără a le asculta vorbind, dar – iar acest dar constituia cheia experimentului! – avînd acces la o fișă psihologică a concurentelor, „creionată“ de Ameliu în prealabil și înmînată solemn observatorilor din comisiile menționate.
Sînteți, probabil, curioși care a fost rezultatul. Înainte să ne referim la el, trebuie să mai adaugăm un detaliu. Psihologul nostru a săvîrșit o mică diversiune în „operațiunea fișelor psihologice“. A întocmit, de fapt, trei seturi, altul pentru fiecare dintre cele trei jurii. În primul set, femeile erau prezentate drept persoane extrem de competitive, cu o compulsie aproape patologică pentru victoria de orice tip. Toate aveau triumfuri în diverse zone sociale concurențiale. Comisia jurizatoare intrată mai întîi la analiză a decis, în unanimitate, pe baza vizualizării și a informațiilor psihologice furnizate de Termopil, că titlul de miss îl merita tînăra. Au judecat pesemne că, prin vîrstă, ea nu se dovedea superioară celorlalte numai la nivelul calităților fizice, ci și la numărul izbînzilor prezumtive pe care le va repurta într-un viitor extins. Ameliu s-a bucurat ca un copil. A completat rapid o diplomă cu numele Miss Performanță, de oferit ulterior fetei cîștigătoare. Juriului al doilea i s-a dat o altă fișă, unde protagonistele apăreau ca niște personaje cu realizări intelectuale excepționale și grade de educație mult peste medie. Evaluatorii le-au privit atent și au hotărît – tot unanim – că doamna matură merita titlul de miss. Au considerat, indubitabil, dincolo de trăsăturile fizice, că un intelect aflat la vîrsta deplinei maturități poate realiza lucruri deosebite. Termopil a tresăltat de fericire și a scris a doua diplomă – pentru doamna în cauză – intitulată Miss Intelectualitate. În fine, a treia echipă de analiză a primit o fișă psihologică neașteptată. Femeile dețineau acolo statutul de prădătoare sexuale. Tulburător, într-o unanimitate entuziastă, a fost declarată acum miss bătrîna. S-a presupus că, tot dincolo de aspectul fizic, a-ți păstra postura de prădător fizic după 70 de ani reprezenta un triumf în sine, ce nu trebuia trecut cu vederea. Țopăind de bucurie, acoperindu-și chiar gura să nu chiuie, profesorul a completat iute și ultima diplomă, cu numele Miss Sexualitate, pentru Buni.
Și? Nici un și! Ameliu Termopil a scos, pe baza originalului experiment, un studiu revoluționar despre „subiectivitatea ireconciliabil-distructivă a proceselor de evaluare“. A demonstrat științific utopia preluării obiective, de către conștiința noastră, a imaginilor din realitatea imediată (preluare coruptă prin informațiile intermediare ale aceleiași realități). L am felicitat și eu pe Termopil pentru premiu. „Maestre“, a replicat, „asta e nimic pe lîngă premiul de acasă! Ție pot să-ți spun adevărul. Cele trei femei erau fiică-mea, nevastă-mea și soacră-mea. Au crezut sincer că le chemasem la un concurs de frumusețe unde juriul le va evalua pentru ce transmiteau ele subliminal, prin simpla prezență fizică. De cînd le-am dat diplomele, toate mă tratează ca pe un erou. Despre soacră-mea ce să mai zic? Îmi gătește zilnic delicatesuri și mă strigă puișor.“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.
