Migrena, anxietatea şi nevroza de sărbătoare
De cînd Moșul de la Coca-Cola – deși, după echipament, poate fi și de la Dinamo sau de la Liverpool – conduce festivitățile de la final de decembrie, sunetul de clopoței se așterne, o dată pe an, peste toată planeta. La noi, lucrurile stau un pic altfel în ultimii ani. Pentru că ideea de clopoțel face parte dintr-un trecut tehnologic spre care nu mai putem privi în urmă, marcăm venirea sărbătorilor cu ce avem la dispoziție acum, cu lucrurile care nu lipsesc nici unuia dintre noi. Elementele care ne unesc și ne fac mîndri de comunitatea în care trăim. Ele sînt, pe rînd, în ordinea puterilor de convingere: gura, bormașina, claxonul. Nu continuitatea pe aceste meleaguri, tradițiile venite de la părinții noștri, Decebal și Traian, și nu legendarele toponime ale dăinuirii noastre ne unesc la finalul fiecărui an, ci puterea de a face zgomot și capacitatea de a rezista la cele mai teribile tensiuni arteriale generate de participarea nervoasă la bucuria sărbătorilor.
Dacă nu urlăm ca din gură de șarpe înseamnă că nu e sărbătoare. Cum să se bucure omul dacă nu strigă? Cum să te simți bine dacă nu te poți raporta la ceva cu care să te compari? E vecinul mai zgomotos? Înseamnă că e și mai fericit. Păi, așa ceva nu se poate. Noi trebuie să arătăm că fericirea noastră e mai mare decît a lui, deci trebuie să și urlăm pe măsură. Dacă nu se știe că ești fericit de venirea sărbătorilor, cum să simți tu însuți fericirea asta? Așa că mergi la hipermarket, incubatorul absolut al fericirii, ca să iei muniție pentru stările de grație. Aici, trebuie să urli cît te țin plămînii, să te înghesui, să pufnești, să bagi capul în piept și să umbli ca hipopotamul speriat de elicopterul cu turiști. Umpli bine coșurile alea gigantice, pentru că ai văzut la alții că se poate și mai mult. La coadă la casă începi să te enervezi, pentru că nu e sărbătoare dacă nu urăști pe toată lumea din jur, care s-a trezit și ea să vină la cumpărături, tocmai cînd tu te grăbești. Odată ieșit de-aici, iei mașina pe care ai parcat-o pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități și te avînți entuziast în singura manifestare umană care te face să te simți bine: traficul. Aici lucrezi pe două voci, cîntînd la instrumentele muzicale pe care le-am studiat cu toții, de mici: gura și claxonul. Cu gura intonezi cîntece de slavă pentru Divinitate și pentru semenii pe care ți i-a dat cu atîta generozitate, iar cu claxonul te acompaniezi. Ajuns acasă – pentru că ți-ai cumpărat și a opta bormașină, că era la reducere și nu puteai s-o lași acolo –, dacă tot e sărbătoare, dai niște găuri în pereți și-n mobilă. Să fie, nu se știe cînd e nevoie de ele. Nu contează că lumea doarme. Ești la tine, faci ce vrei. Și e sărbătoare! Tre’ să fie activitate, zgomot, că doar nu e zi de lucru.
Pe urmă, trebuie să faci o faptă bună, să ajuți cumva niște nenorociți, chiar dacă ți-e scîrbă de ei și zici mereu cu năduf, în timpul anului, că ăștia ar trebui exterminați. Cobori și tu la boschetarii ăia și le dai ce-a rămas din salata „de“ boeuf de-aseară. Trebuie să fii bun zilele astea și de Paște, pentru că asta se contabilizează undeva, sus de tot. Și dacă ești drăguț în perioadele astea, ai noroc în chestiile pe care le faci dup-aia. Așaaa! Buuun! Pentru că ai răgușit la cumpărături, în trafic, și vorbind la telefon cu niște prieteni în timp ce dădeai găurile alea, îți pui o bere rece și dai drumul la computer să vezi ce mai e pe Facebook. Hopaaa! A crăpat ăla… George Michael. Normal c-a crăpat, dacă era homosexual. Și te-apuci să scrii niște „comenturi“, să se vadă c-ai mai și citit ceva la viața ta. De preferință începi cu un citat, fără nici o legătură, din Iorga. Să înțeleagă toți că noi, românii iubitori de tradiție și de istorie adevărată, nu punem botu’ la toate mizeriile astea cu „politicalcorecnes“. Și să-și ia „gheii“ lor, să și-i ducă la Soros sau unde vor ei, dar nu aici, unde să emită pretenții că ei vor să fie familie și cutare. Așa ceva trebuie interzis, să nu ajungă la școală să ne racoleze copiii, să-i facă de-ai lor. Că asta urmăresc. Nu respecți legea, domnule? Pac, pluton de execuție! Nu stăm la discuții!
În „comenturile“ astea, ai grijă să fii și cît mai porcos cu putință. Faci cele mai scabroase asociații de cuvinte și demonizezi cu toată puterea ființei tale. Doar e sărbătoare, nu?! Trebuie să te simți bine în zilele astea. Îți iei un pseudonim măreț, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Decebal, ceva care să te reprezinte și sub formă de statuie prin centrele orașelor. Încărcat cu muniția asta identitară, dai iama în cetele de hipsteri. Te distrezi pînă și tu de ce poate să-ți iasă din tastatură. Ăsta-i aerul de sărbătoare! Deși, dacă stai bine să te gîndești, zilele astea parcă n-a mai fost ca-n anii trecuți. Te-a durut capul mai tot timpul, ți-a fost rău de la ce-ai mîncat, parcă nu te mai bucuri de nimic și aștepți cumva, fără să-ți mărturisești nici măcar ție, să treacă zilele astea mai repede. Nu mai e atmosfera aia de sărbătoare. S-a stricat tot. Și-n primul rînd, oamenii. S-au înrăit sau așa ceva. Asta e. S-a făcut ora unu noaptea. Și n-ai somn, de la durerea de cap, de la senzația asta că nimic nu mai merge. Iei bormașina și, slavă Domnului că ai prins un pic de timp liber, te apuci să mai dai niște găuri. Poate o să fie odată nevoie de ele. Și cînd mai prinzi tu un pic de timp liber pentru așa ceva?
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
