Mica evadare

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Marea de altădată jpeg

Era toamnă, frunzele începeau să se îngălbenească şi noi aveam în faţă iarna şi cele nouă luni de armată, o pedeapsă lungă cît o sarcină şi fără vreo speranţă de reducere, pentru simpla vină de a ne fi născut băieţi într-o lume care a inventat războaiele. În prima lună, pînă la depunerea jurămîntului, ne aflam într-un fel de limb. Aveam statut incert. Nu eram încă soldaţi, dar nici civili nu ne mai puteam numi. Aflaserăm şi că, dacă ne dădea cumva prin cap să fugim în acea perioadă, gestul ar fi iscat o serie de complicate probleme juridice, dat fiind că nu puteam fi declaraţi dezertori. În consecinţă, regimul era cît se poate de sever şi nu ni se dădeau nici un fel de învoiri sau permisii. Eram puşi la tot felul de munci.

Duminica, puteam totuşi să primim vizite ale membrilor familiei care, de cele mai multe ori, se lăsau cu lacrimi şi suspine. Cred că era prima duminică, aceea în care făceam parte dintr-un lung şir de recruţi cu coşuri pline de frunze uscate pe cap, cîntînd asemeni negrilor de pe plantaţii, cînd mi-am auzit strigat numele. Mi s-a spus să las coşul jos şi să merg la poartă. Acolo, mă aşteptau tata şi un prieten de familie care, intuind cît eram de amărît, mi-a recomandat să nu mă dau în lături de la muncă şi de la orice fel de sport, pentru a nu cădea în depresie. Eu abia îmi stăpîneam lacrimile. Duminica următoare a venit mama care, la sfîrşitul vizitei, a făcut imprudenţa să-mi spună că în seara aceea urma să meargă la Operă. Nu mă omoram după operă, dar în acel moment am asociat-o cu toată libertatea şi civilizaţia de care eram privat. Îmi închipuiam deja muzica diafană, luminile scenei şi domni distinşi alături de cucoane parfumate. 

În vremea aceea, nu puţini dintre noi plîngeau, la propriu, de dor de casă. Pentru următoarele săptămîni şi chiar luni, nu se întrevedea nimic bun. Nu aveam ce aştepta şi orizontul ne părea pur şi simplu închis. Atunci,  împreună cu un prieten, am pus la cale cea dintîi fugă. După cîteva tatonări, văzînd că gîndim la fel, am prins curaj. Ne-am făcut un plan. Trebuia să „evadăm“, fie şi preţ de-o jumătate de zi, cît să ne demonstrăm nouă înşine că nu sîntem total dependenţi de o soartă pregătită de alţii. 

După-amiaza, în unitate rămînea doar un ofiţer de serviciu, care de obicei nu-şi prea făcea simţită prezenţa. Urma deci ca într-o zi, după plecarea ofiţerilor, pe la ora patru, să sărim gardul printr-un loc unde ştiam că-s mai puţine şanse să fim văzuţi de santinela din colţ. Pentru orice eventualitate, eram pregătiţi şi cu un pachet de ţigări, cu care am fi putut să-l mituim pe soldatul în termen care făcea de pază. Momentul critic rămînea totuşi apelul de seară. La o numărătoare strictă ni se putea descoperi lipsa. I-am rugat pe nişte colegi de încredere ca, dacă cineva ar fi întrebat de noi, să găsească vreo scuză. Ne era frică şi de potenţialii turnători, dar n-aveam de gînd să stăm în loc din cauza lor. Urma să străbatem cu o ocazie cele cîteva zeci de kilometri pînă în Bucureşti şi să ne întoarcem la unitate a doua zi, cu un tren foarte devreme, aşa încît să fim prezenţi la apelul de dimineaţă. Ne păstraserăm hainele civile în fişetul din dormitor, aşa că, odată ieşiţi din unitate, era puţin probabil să mai fim întrebaţi ceva. 

A fost să fie chiar în mijlocul săptămînii, într-o miercuri, zi pe care am aşteptat-o cu emoţii (fiecăruia îi era teamă că celălalt s-ar putea răzgîndi). Era o după-amiază luminoasă de octombrie. Cînd ne-am văzut îmbrăcaţi în hainele noastre de acasă, ne-au cuprins nişte sentimente amestecate. Ne simţeam deodată iarăşi liberi, aşa cum fuseserăm nu de mult, dar totodată era momentul de la care nu mai puteam da înapoi. Hainele civile ne marcau culpa, eram deja fugari. Trăiam totuşi într-un regim totalitar şi, uneori, riscurile erau imprevizibile. 

N-am putut trece de santinelă aşa cum ne imaginaserăm. Am nimerit nas în nas cu soldatul plasat chiar în locul pe unde voiam noi să trecem. Temători, i-am explicat că nu vrem decît să dăm o fugă pînă acasă. I-am strecurat în palmă pachetul de Mărăşeşti, ceea ce l-a surprins. L-a primit totuşi. Ne-a ţinut apoi chiar de şase, uitîndu-se în stînga şi în dreapta gardului de beton şi ne-a urat succes. Am coborît în fugă povîrnişul pînă la şosea cu o senzaţia că zburăm. Ne-am îndepărtat de unitate şi am făcut semn unei basculante. Şoferul ne-a poftit în cabina lui plină de cîrpe. Nu mai ştiu ce i-am zis despre noi. Am mers cu geamul deschis, trăgînd tare în piept aerul de afară. Mirosea a fum. Oamenii dădeau foc la frunze în faţa curţilor. Ajunşi în Bucureşti, forfota şi culorile oraşului aproape că ne-au ameţit. M-am urcat într-un autobuz şi nu-mi venea să cred că mă aflu printre oameni îmbrăcaţi diferit. Dincolo de toate însă, mă simţeam mîndru. Învinsesem una dintre laturile dure ale sistemului de atunci. Aveam cîteva ore de libertate în care nu mă aflam acolo unde voiau ei şi puteam să fac ce voiam eu. Chiar dacă asta însemna doar să mănînc bine, să fac o baie caldă, să stau pe canapea şi să ascult ceva muzică, apoi să dorm în patul meu.

Nu mai ştiu ce-am spus acasă. A doua zi ne-am întors la unitate fără probleme. Superiorii nu ne remarcaseră absenţa, iar printre colegi eram deja nişte eroi. Unii chiar ne-au cerut sfaturi, dorind să ne calce pe urme. Cu timpul, pentru cei mai mulţi, săritul gardului a devenit un adevărat obicei, mai ales sîmbăta şi duminica. Turnătorii au început însă să-şi exercite şi ei „datoria“, iar unii fugari au fost prinşi şi raşi în cap. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ce substanțe toxice i-au ucis pe angajații fabricii de cașcaval de la Ibănești. Sunt deosebit de periculoase și utilizate pe scară largă
Angajații fabricii de cașcaval de la Ibănești au fost uciși de două substanțe extrem de toxice. În concentrații mari acestea pot provoca decesul foarte rapid, provocând pagube fizice imcopatibile cu viața.
image
De ce nu este bine să ținem niciodată pâinea la frigider: „Acest lucru grăbește practic uscarea sau mucegăirea”
Specialiștii nu recomandă să ținem pâinea la frigider, deoarece temperatura scăzută face ca amidonul să se recristalizeze, iar asta duce, de fapt, la uscarea pâinii.
image
Lup singuratic, filmat cum face o scurtă baie de nămol: „Te scapă de paraziți și te mai răcorește” VIDEO
Imagini cu un lup care face o mică baie de nămol în Pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea au fost publicate de angajații Romsilva.

HIstoria.ro

image
DACICC-1 - Primul calculator electronic de fabricație românească
Pe strada Republicii din Cluj-Napoca se află vila care a aparținut celebrului arhitect al Clujului, Lajos Pákey.
image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.