Metroul parizian
Metroul parizian e ca Arca lui Noe, versiunea dublu CD: conține „Cei Rămași Pe Mal“.
Sînt, mai întîi, parizienii grăbiți – foarte grăbiți! – care se-mping în tine fără scuze la orele de vîrf. Cadres spilcuiți, privind undeva pe deasupra vînzolelii comune și cu o moue de abia-mascat dispreț – i-aș trimite în România să se-mpingă zilnic în autobuzul 311. Femei fără vîrstă, cu veste & tunsori stricte, gesturi ferme, priviri de oțel, „feminine“ dintr-un atavism inexplicabil – le-aș muta în Militari, să crească doi-trei copii de la un plutonier-major și să facă piața. Tinerii branchés cu look-uri cool și țoale din zona șic-altermondialist, un pic de Gap, un pic de Che, pe-acolo – i-aș arunca între blocuri, în Rahova sau Ferentari, să-nvețe viața. Apoi, evident, Turiștii: americani (vara-n short & sandale, iarna n Parka & Reebok), care vorbesc tare, italieni care vorbesc și mai tare, & spanioli, care vorbesc cel mai tare. Apoi englezii (care nu vorbesc decît dacă sînt beți, și ferească Dumnezeu să dai de un englez beat!) și nemții (care vorbesc puțin și numai cu consoartele cu permanent). Apoi, desigur, Turistul Japonez – o fatalitate contemporană, la fel ca McDonald’s-ul și cărțile de credit –, niciodată de unul singur (probabil solitudinea nu este o valoare în „Țara-Soarelui-Răsare“), vorbind repede, onomatopeic și ininteligibil, privind speriat, ca dl Frodo în Stăpînul Inelelor, neînțelegînd nimic, scîncind pe la colțuri, sughițînd cu ochii-n ghiduri, așteptînd să fie asistat – da, dar numai de un conațional! În fine, amărăștenii – românii cu acordeoanele, negrii cu negresele XL, arabii cu înfulăratele, est-europenii cu familiile…
Ce caută toți aceștia la Paris? Și de ce iau – toți! – metroul în același timp cu mine? Dumnezeul RATP-ului e băgăcios, capricios și puturos – altfel nu s-ar explica prea-desele greve. Dar eu aș iniția o grevă a pasagerilor: vrei să mergi cu metroul? Il faut le prouver! Numai cei care au, cu adevărat, mutre de pasageri de metrou sînt admiși, restul (ăia care arată de parcă Noe i-a chemat primii pe Arcă și le-a întins și covorul roșu) să meargă cu mașina, cu motocicleta – sau cu trotineta, că e la modă.
(apărut în Dilema veche, nr. 6, 20 februarie 2004)
