Meserii romantice
Pe fondul unui Atlantic care pare domol, abia ieșit din pensula udă a vreunui școlar care nu știe deocamdată a folosi nuanțe, ci numai culori tari, primare, o coloană subțirică de un alb orbitor se împotrivește – singură – peisajului culcat la care mă uit. Toată orizontalitatea cărții ăsteia poștale e contrazisă doar într-un punct de o dîră de lumină albă verticală care aproape că nu știu ce face: iese din colinele ondulate sau curge din cer? În metatextul meu, curgerea din cer ar suna mult prea dulceag, vag romanțios, a scriere de fete, cum zic unii, așa că renunț.
Coloana albă e înfiptă temeinic în pămînt, pe un picior mai lat la bază, care se îngustează pe măsură ce urcă. E un far.
În viziunea mea romantic-timpurie aș fi făcut meseria asta cu voluptate. Mă vedeam un soi de Prometeu, cu bucata de foc furată din șarjele lui Hefaistos ținută în viață cu migală, noapte de noapte, acolo sus, la mine în far, spre binele tuturor navigatorilor care s-ar fi încumetat să se apropie de promontoriul vertiginos pe care mi-aș fi făcut veacul. Desigur, în visul meu roz, singurătatea n-ar fi fost o fiară care urlă la întrecere cu vînturile grozave care ar fi bătut din larg, singurătatea ar fi fost prietena și potențatoarea mea de creativitate. Vai, cît timp pentru citit și pentru reflectat aș fi avut! Cît de tare mi-aș fi îndeplinit dorința mistuitoare de a sta cu orele, cu zilele, cu anii, pur și simplu privind în largul acestui ocean indiferent și crud, prietenos, înșelător! Mă vedeam în fustele mele foșnitoare bătute de vînt, femeie și bărbat în același timp, un androgin autosuficient, ba întinzînd rufe strălucitoare cu poalele atinse de vegetația mlădioasă și blondă, de iarba deasă și rezistentă care crește pe malurile nordice ale Europei, ba curățînd de ulei și funingine niște minunate lentile Fresnel așezate într-o rețea de prisme atît de puternice, că lumina unei biete lămpi cu grăsime de cașalot s-ar fi întețit de sute, de mii și milioane de ori și ar fi măturat apoi cutezătoare orizontul negru și amenințător al Atlanticului, noaptea.
Aș fi lăsat deoparte, de dragul visului meu perfect, munca obositoare, repetitivă, de zi cu zi, de a repara ce se strică, de a nota minuțios în jurnalul farului vitezele vîntului, frecvența și înălțimea valurilor, consumul de ulei, aprovizionările și frecvența lor, suflatul fizic în cornul de ceață sau bătutul clopotului ore și nopți în șir. La fel și îndemînarea necesară – pe care n-o am – de a mînui cu exactitate instrumentele aproape neomenesc de frumoase făcute din alamă galbenă și acționate de nemaivăzute mecanisme – nefometre, sextanți de pămînt, astrolabi (astrolaburi?). La fel aș fi lăsat deoparte și frica ultimă de furtuni devastatoare care ar fi putut să-mi pună farul la pămînt sau să-l desprindă odată cu o bucată de sol și să mă trezesc eu însămi ui-tîndu-mă după țărm, în mijlocul oceanului învolburat, mai știi?
Nimic din corvoada și frica asta nu-mi înnegurează visul. Ca probabil mulți alții care simt din ce în ce mai acut că au aterizat greșit în meseriile lor, ba, și mai larg, în realitățile lor, știu că am tînjit după asemenea ocupațiuni romantice încă de la început. Așa cum gîndeam eu în copilărie că ar trebui să fie meseria unui medic veterinar. Căci ăsta a fost primul meu vis. Mă vedeam îngrijind și salvînd cîini și pisici moi, iepuri pufoși și neputincioși pe care i-aș fi pus pe picioare, biete păsări cu aripi frînte, tot soiul de animale drăgălașe și suferinde, aș fi fost eroul perfect. Nu mă gîndeam, desigur, că pe lumea asta există cai de o tonă (care, deși animalele mele preferate, nu apăreau în visarea mea de medic) cu copita ca un capac mare de cazan care trebuie ridicată, curățată și tratată. Și nici vaci imense în curul cărora trebuie să-ți bagi tot brațul și care, cu siguranță, m-ar fi înghițit cu totul, la un metru șaizeci ai mei, într-un soi de naștere inversă.
Nu m-am retras nici acum, la maturitatea mare, din visările de copil și mai apoi de adolescent. Nu știu cum se face că acum, mai ales acum, îmi vine grozav să trag bacovian podul de la mal.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
