Meserie!

Aşa se cheamă un roman de David Lodge, cel care încheie savuroasa trilogie despre viaţa universitară din zilele noastre: Changing Places: A Tale of Two Campuses, 1975 (Schimb de dame), Small World: An Academic Romance, 1984 (Ce mică-i lumea) şi Nice Work, 1988.

Mi-a revenit recent în minte din trei motive:

1) Pentru că mi-a părut rău că nu l-am putut asculta pe Lodge la începutul lui octombrie, cînd a fost unul dintre invitaţii de onoare ai Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi. Am citit o parte dintre excelentele lui scrieri de critică şi teorie literară, în studenţie, apoi am savurat, în anii ’90, ironia copioasă dedicată „înnoirilor“ din mediul academic, de care am aflat că s-a despărţit, dedicîndu-se scrisului beletristic. „Era momentul să plec“ – ar fi declarat Lodge. „În viaţa universitară s-a instalat o dezamăgire tristă şi e păcat, pentru că, atunci cînd eram acolo, era palpitantă, plină de joie de vivre. Acum a devenit ca o maşină, în serviciul unui număr mare de studenţi, mult mai puţin atractivă şi interesantă.“

2) Pentru că, inevitabil, întîmplări curente din ceea ce trăiesc în momentul de faţă în universitate îmi readuc în gînd, periodic, situaţii hilare din trilogia lui Lodge

şi

3) Pentru că se leagă de ce vreau să spun în continuare.

În Meserie! e vorba despre un experiment menit să pună comunitatea academică, considerată de mulţi a fi zăbovit într-un soi de recluziune suspectă, în contact cu „viaţa adevărată“. O profesoară de literatură engleză este detaşată pentru o vreme pe post de asistentă a unui şef de corporaţie. Ce se întîmplă de aici încolo, vă îndemn cu căldură să aflaţi de la Lodge însuşi, în caz că nu aţi făcut-o deja.

Aud şi la noi, de o vreme, mereu şi mereu, că educaţia ar trebui să se apropie de nevoile vieţii, de pregătirea profesională nemijlocită, de piaţa muncii etc. – m-am mai referit la chestiunea asta. Ba mai mult, am şi un proiect personal, pe care încerc să îl promovez de ani buni. Ca educatori, sîntem întrebaţi ce se poate face ca să-i îndreptăm pe tineri către gustul lecturii. Păi, răspund, de regulă cam încurcat, asta chiar e o meserie, şi nu una dintre cele mai simple.

Mă uit în Clasificarea ocupaţiilor din România (COR 2014) la „Consilier“ şi găsesc nu mai puţin de 72 profesiuni înregistrate (fără cele cu titulatură mixtă, de tipul „Consilier/expert/inspector/referent/economist“), în ordine alfabetică, de la „consilier actuar“ pînă la „consilier zoologic“. Trecînd prin „consilier al ministrului“, „consilier bacteriolog“, „consilier mediator“, „consilier dezvoltare personală“, „consilier teritorial şef inspectoratul pentru cultură“, „consilier vînzări bijuterii şi ceasuri“, „consilier vocaţional“ şi multe altele.

Şi mă întreb atunci de ce nu am omologa, pe poziţia nr. 73, încă o profesiune, aceea de „consilier de lectură“?

În fişa de calificare pentru o astfel de meserie (vezi Cadrul Naţional al Calificărilor) aş trece, pe lîngă indispensabila bună cunoaştere a cărţilor, discernămînt, intuiţie psihologică, răbdare, tact, chiar şi – neapărat! – un strop de imaginaţie. În plus, dedicaţie profesională. Cred că pot schiţa şi cîteva strategii procedurale pentru exercitarea acestei nobile meserii. De pildă:

Strategia „Pas cu pas“. Este cea mai recomandabilă ca strategie de tatonare. Recomandările se fac din aproape în aproape, lărgind teritoriul cititului centimetru cu centimetru. „Te-ai dus să vezi Stăpînul inelelor şi ţi-a plăcut? Ce-ar fi să încerci să citeşti Hobbitul lui J.R.R. Tolkien?“ (Partea cu „J.R.R.“ poate fi discret omisă, conţinînd prea multă informaţie condensată. Sau se face apel la traducerea mai veche, în caz că e disponibilă, Povestea unui hobbit. Cuvîntul „poveste“ poate avea efect încurajator.)

Strategia „Easy come, easy go“. Lectura este, chiar şi pentru les gourmets, un bun remediu contra plictiselii. „Dacă tot mai ai o săptămînă pînă să pleci în tabără, ia-ţi, pînă atunci, o vacanţă suplimentară. Uite, o călătorie palpitantă: Michael Ende, Poveste fără sfîrşit. S-a făcut şi film după ea, dar parcă tot cartea e mai captivantă.“

Strategia „Ştiai că...?“ se aplică, de regulă, firilor curioase. „Ştiai că există şi romane scurte, care se citesc ca pe apă? Uite, de pildă, Bătrînul şi marea de Hemingway. Şi, nu în ultimul rînd, e un roman cu un singur personaj. Mă rog, pot fi două, dacă punem la socoteală şi peştele, sau chiar mai multe, luînd în calcul şi rechinii. Rămîne să vezi tu ce şi cum.“ Şi, dacă a funcţionat: „O chestie şi mai tare: un roman de vreo trei pagini, Pîlnia şi Stamate, de Urmuz. Chiar aşa scrie în subtitlu: «Roman în patru părţi». O scriere trăsnită, nu-i vorbă.“

Strategia „Check & balance“. Are efect pentru lărgirea sferei de interes – teme, genuri etc. „Coehlio e o.k. Uneori dă peste subiecte interesante, cum e chestia cu Principiul Amar, de care îmi zici. Cam previzibil, însă. Uite, să vezi ce face Süskind în Parfumul, dintr-o mare banalitate: un ins cu un foarte ascuţit simţ al mirosului. Nu mai vorbesc de Kafka, cu Metamorfoza.“

Strategia „Bastonul de mareşal“. Fiecare dintre noi îl purtăm în raniţă. Însă nu toţi sîntem dispuşi să băgăm mîna după el. „Mie mi-a luat ceva cînd am încercat să citesc Faulkner prima oară. Cred că era Zgomotul şi furia. Am început-o de vreo trei-patru ori. Dar la un moment dat n-am mai putut s-o las din mînă.“

Strategia „Terapie de şoc“. A se folosi cu maximă precauţie. „La Medeleni e pentru fetele de pension. Dacă chiar vrei să zici că citeşti, ia, de pildă, un Dostoievski, Fraţii Karamazov sau Demonii.“ A nu se uita: „Să-mi spui şi mie cum ţi s-a părut.“

Lista poate fi continuată. Consilierul de lectură profesionist îşi elaborează, de regulă, propriile strategii.

Am aflat, dintr-o carte despre psihoterapie, un lucru şocant. Anume că diversele metode, deşi diferite nu numai tehnic, ci prin însuşi modul în care se consideră că funcţionează psihicul, dau, în final, cam acelaşi randament, cu o rată de vindecare declarată în jur de 80%. Poate avem noroc şi se întîmplă ceva asemănător şi în consilierea pentru lectură. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.