Melcii români

Publicat în Dilema Veche nr. 954 din 21 – 27 iulie 2022
AFumurescu prel jpg

…pentru că, mărturisesc spăsit, pînă de curînd n-am avut idee de numărul melcilor români aciuiați prin universitățile occidentale. Și, după cum voi explica mai jos, nu sînt singurul care a suferit ceea ce s-ar putea denumi „șocul melcilor”. Vedeam profesori universitari și cercetători, oameni inteligenți cu care era o plăcere să conversezi cîte-n lună și-n stele. Vedeam oameni care trăiau prin și pentru idei, intelectuali revoltați de prostie și de nedreptate, indiferent dacă o vedeau la Washington D.C., la Paris sau la București, la primarul din Dăbulenii din Deal sau la anarhistul care dă foc la mașini și sparge magazine în numele unor nobile idealuri la Vancouver. Vedeam doar oameni cu principii, nu melci.

Rapid, mi-am găsit și o scuză pentru această cecitate față de clasa Gastropode, încrengătura Mollusca, în variantă românească. Zice-se că Părintele Cleopa ar fi spus: „Domnii mei, cînd eşti la oraş, diavolul vine sub diferite chipuri: un prieten, o carte, o femeie, un duşman; cînd eşti în singurătate, vine personal”. Avînd în vedere cîți ani a petrecut în singurătate, eu zic că-l putem crede pe cuvînt. Extrapolînd, într-o societate liberă, melcii sînt mai greu de depistat, iar într-o societate totalitară, cum a fost comunismul, nu existau melci, doar limacși – tot o moluscă gastropodă, dar una fără cochilie. Cu rare excepții, pe vremea aceea, ne tîram cu toții printr-o imensă cochilie. Nu avea nimeni nevoie de-o cochilie personală, la purtător.

Decembrie ’89 a însemnat pentru apariția melcilor cam ce-a reprezentat presupusul meteorit din Golful Mexic pentru extincția dinozaurilor și succesul mamiferelor. Limacșii au dispărut, fiind înlocuiți, peste noapte, de către melci. În absența aparatului represiv, frica și-a pierdut concretețea, dar nu și influența asupra comportamentelor. „Lasă, că știm noi!” Ce? „Mai bine nu te bagi, că nu se știe!” Ce? „Fii atent ce vorbești în public! Crezi că nu se află?” Ce? Nu contează! E o frică difuză, pe care e greu să pui degetul. Impersonală de-acum, pentru că nu Securitatea, turnătorul X sau tovarășul Y mai sînt astăzi amenințarea, ci niște nenumiți „ei”, „sistemul”, „nu se știe pe cine deranjezi”, „pleac-ai noștri, vin ai noștri” ș.a.m.d. O cochilie invizibilă, dar nu mai puțin apăsătoare. Ceea ce melcii români cară în spinare nu e o casă, ci o temniță. Fiecare își cară propria închisoare a fricii, fiecare își este deopotrivă temnicer și victimă.

Dar, cînd mă refer la „șocul melcilor”, nu mă refer la cei care și-au trăit majoritatea vieții sub comunism. Acolo, cochilia e întrucîtva scuzabilă. Decenii la rînd, le-a tot crescut și s-a consolidat pe dinlăuntru. Era cochilia de afară, împărtășită cu toată lumea, și mai era cochilia dinlăuntru, a fiecăruia. Oamenii aceștia ajunseseră să-și cenzureze singuri propriile gînduri, că vorbele și le cenzurau de multișor. După căderea comunismului, rămași fără cochilia exterioară, au înlocuit-o, aproape automat, cu cea dinlăuntru. S-au întors, cum s-ar zice, pe dos. Fără o cochilie se simțeau – și încă se mai simt – expuși pericolelor. Cunosc oameni care mă avertizează cu toată seriozitatea pînă-n ziua de azi să am grijă ce vorbesc la telefon, chit că ofurile pe care le împărtășesc mi-au fost deja publicate prin mass-media sau urmează să-mi fie.

Bunăoară oful acesta, cu numărul șocant de melci românești aciuiați prin universitățile occidentale, despre care scriu chiar acum. Nu i-aș fi recunoscut ca atare în veacul vecilor, dacă n-ar fi fost episodul cu semnarea scrisorii deschise adresată universităților românești și Ministerului Educației referitoare la protecția atît tacită, cît și fățișă a plagiatului în România. (Scrisoarea poate fi citită și în ediția online a Dilemei vechi, și pe pagina de Facebook a revistei. Acolo găsiți și un link unde puteți semna, declarîndu-vă susținerea. Orice semnătură în plus înseamnă un melc în minus.) Ideea unui protest „din străinătate” a început în țară, în urma discuțiilor unui grup de universitari români corecți, exasperați de creșterea subită a numărului de respingeri venite de la revistele academice și de la editurile științifice de reputație internațională. Scopul scrisorii este, pe de o parte, să tragă un semnal de alarmă, pe de alta, să facă niște propuneri concrete și să trezească nițel din amorțire opinia publică românească. Simplu, s-ar crede.

Cu o mînă de amici, români și străini, am purces așadar plini de entuziasm la strîngerea de semnături, fiecare dintre noi invitîndu-și mai întîi cunoscuții. (Ca universitar român în străinătate e practic imposibil să nu ajungi să cunoști direct măcar o duzină de alți universitari români, din toate domeniile.) Entuziasmul inițial ni s-a transformat rapid într-un adevărat șoc, cînd am constatat cu groază (sic!) diferența dintre reacțiile colegilor străini la care am apelat și ale celor români. Dacă la primii rata de acceptare a invitației de susținere a demersului a fost de 9 din 10, la românii „din diaspora” a pendulat între 1 din 6 și 1 din 10! Fără nici o exagerare. Am făcut schimb de informații, pentru că nu ne venea să credem, și-am constatat că-n toate cazurile refuzurile au fost motivate cam în același fel: 1) „E un demers inutil. Vremea scrisorilor de protest a trecut. Nu se mai poate face nimic”. Și-atunci, ca universitari români, vă puneți cearceafu-n cap și vă îndreptați în liniște spre cimitir, pentru a nu stîrni panică, vorba bancului de pe vremea limacșilor; 2) „Eu aș semna, dar nu sînt de acord cu formulările x, y și z” (niciodată aceleași); „Mi-aș călca pe conștiință (sic!) dac-aș face-o”; 3) „Nu ți se pare că ne umflăm în pene cam mult? Haide să ne vedem lungul nasului!”.

Personal, am avut parte de un singur refuz justificat sec prin „Nu mă bag, că nu vreau să-mi bat cuie-n talpă”, dar am înțeles că ar mai fost cîteva la fel de sincere. Oamenii ăia merită oareșcare simpatie – măcar știu că sînt melci. Își asumă statutul și nu încearcă să-și găsească justificări sofisticate precum autocenzura din universitățile americane. Ceea ce mă îngrijorează la această largă categorie nu e ipocrizia – în fond, un păcat omenesc. Ceea ce mă îngrijorează e autoiluzionarea. Oamenii ăștia refuză să-și vadă cochilia. Refuză să-și recunoască statutul de melci. Or, recunoașterea păcatului e începutul a toată eliberarea. Știe el diavolul ce știe.

În faimoasa carte Partea diavolului (tradusă și-n românește), Denis de Rougemont scrie așa: „Dacă țineți cu tot dinadinsul să-l prindeți [pe diavol – n.m.], am să vă spun unde-l veți găsi cu cea mai mare siguranță: în fotoliul în care sînteți așezat dumneavoastră”.

Orice semnătură în plus e un melc mai puțin.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.