Meditații estetice

Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
Meditații estetice jpeg

Se pune frecvent întrebarea – cu precădere, în spațiul intelectual – dacă/în ce măsură cineva are sau nu operă? Dar – s-ar cuveni să ne autointerogăm mai întîi – ce este, de fapt, opera? Aș vrea să răspund, parafrazînd celebra formulă a naturalistului Georges Louis Leclerc, din discursul lui de acceptare la Academia Franceză (Discours sur le style / Alocuțiune despre stil: „Le style c’est l’homme même“ / „Stilul e omul însuși“): Opera e omul. Totuși, am dubii serioase asupra valabilității unei asemenea remarci. Într-una dintre serile FILIT (din 2014), Mircea Cărtărescu observa, justificat, că toată lumea și-ar dori/și-ar fi dorit să scrie/să fi scris poeziile lui Eminescu, însă nimeni nu ar accepta/nu ar fi acceptat vreodată să-i trăiască și viața. Cum atunci să ne amăgim că opera ar fi omul? Că, adică, tot ceea ce creezi s-ar mula perfect, aidoma unei mănuși, pe ceea ce ai trăit și trăiești? Butade frumoase, potrivite pentru manualele de literatură română din clasele gimnaziale!

Fie și la o privire rapidă, putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor. Rețin și acum o interesantă confesiune făcută de Paul Verlaine (și citită de mine cu o mulțime de ani în urmă), în care subtilul simbolist francez denunța incompatibilitatea extremă între ceea ce experimenta psihic, pe plan creator-oniric, și ceea ce reușea să exprime concret, prin scris, în realitatea imediată. Mărturisea, cît se poate de franc, poetul că el plutea, imaginar, pe un cer plin de stele, de unde doar „găinațul“ cădea, parcimonios și în răstimpuri, pe „bietele“ sale „caiete“ de compoziție literară. Artistul dezvoltă așadar tentația de a-și percepe opera drept „nedemnă“ de intensitatea trăirilor veritabil-creatoare, adînc internalizate și, de aceea, imposibil de transmis umanității în autenticitatea lor primară. Exact invers, după cum se vede, decît în optica posterității unui scriitor, care-i supralicitează „strălucirea“ operei în dauna biografiei „nenorocite“!

Să recunoaștem că există, în relația dintre individ și creația lui, o nesuprapunere structurală. Nici dintr-o perspectivă, nici din cealaltă, „entitățile“ în discuție nu par dispuse să fuzioneze ori măcar să reacționeze „chimic“. Dacă, pentru unii, „opera“ contează, „existența“ celui care o creează rămînînd irelevantă (în nimicnicia sa), pentru alții (pentru scriitorii înșiși adesea), ipoteza fix opusă oferă semnificație – „viața“ creatoare trece (în ermetismul său) înaintea „creației“ propriu-zise. Acestea nu sînt simple filozofii estetice, ci au devenit, de-a lungul vremii, ideologii critice serioase. Formaliștii ruși, bunăoară, vorbesc primii despre „eliminarea“ integrală a autorului din „ecuația“ operei și despre transformarea istoriei literare într-o „istorie a formelor stilistice“, a mecanismelor artistice, cum s-ar spune, în stare pură, o „stare“ eliberată de presiunea biografică a unui exemplar uman anume, chiar și înzestrat cu geniu. Opera ar avea deci nevoie de „ruperea“ (ombilicală?) de „ființa“ autorului.

Discipolii lui Boris Eichenbaum credeau, cu tărie, că literatura trăiește sui generis, stabilindu-și singură, prin „materialitatea“, prin corporalitatea“ ei stilistică, punți de comunicare cu noi și noi generații de cititori/consumatori, tot mai îndepărtate și mai ignorante de/în raport cu „făptura“ istorică a scriitorului. Conștiința estetică individuală, a „auctorelui“ însuși, disimulată gingaș în spatele creației ca atare, nu ar mai reprezenta astfel o necesitate hermeneutică. Odată „creat“, textul capătă autonomie și, în chip evident, viață de sine stătătoare. Structuraliștii, prin Roland Barthes în special, au dus mai departe ideea, menționînd o așa-numită „moarte a autorului“. Creatorul, intuiește teoreticianul, este întotdeauna trecutul operei. Prezentul îl constituie, invariabil, opera însăși. Ea își „înghite“ autorul, acoperindu-i și neutralizîndu-i identitatea. Supraviețuiește independent. În concluzie, creația își extrage seva vitală din existența creatorului pe care, iată, îl „exsanguinează“ de-a dreptul.

„Contratimpul“ dintre operă și autor derivă din tensiunea intrinsecă ivită între cei doi. Nu sugerează oare G. Călinescu, într-o analiză asupra baladei meșterului Manole, că opera perfectă e apocrifă, preluînd de la făuritorul său doar capacitatea de a exista? Sacrificiul autorului ilustrează regula și nu excepția actului creator. După principiul vaselor comunicante, viața unuia (în speță, a autorului) o condiționează pe a celuilalt (a produsului creației). Transferul dinspre primul către al doilea va fi ireversibil. Prin urmare, m-aș aventura să afirm că, dacă vrem să descoperim măsura în care cineva are operă, trebuie să stabilim, în prealabil, măsura în care acel cineva are viață. Nu degeaba declamă -Goethe, în Iphigenie auf Tauris / Ifigenia în Taurida, că „infinită este opera (creația, n.m.) pe care sufletul (viața, n.m.) ne zorește s-o îndeplinim“. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.