Maşina e bicicleta săracului

Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Maşina e bicicleta săracului jpeg

Cînd am început să merg pe bicicletă, în Bucureşti, tot ce avea motor era întotdeauna mai rapid ca mine. Din Pantelimon şi pînă în Rahova, unde stătea bunica, aveam nevoie de o oră. Tramvaiul făcea cam 45 de minute. Un taxi îţi lua cam jumătate de oră. Probabil că şoferii mai descurcăreţi ajungeau şi-n 20 de minute. Cu Minsk-ul meu pliabil şi cu roţi mici, trebuia să rămîn pe trotuare şi să ocolesc centrul, unde n-aveai voie cu bicicleta. Mi-era frică pe şosea, pentru că o bicicletă pe şosea în vremurile acelea era o îndrăzneală, dacă nu chiar o bizarerie. Cam ca un cetăţean îmbrăcat în roz la o şedinţă de partid.

Anul era 1980. ABBA încă nu se despărţiseră, ba chiar lansau „Happy New Year“. Iar versurile sunau cam aşa „Oare ce ne aşteaptă, la capătul drumului, la sfîrşitul lui 1989?“.

Drumul a fost mai lung de-atît, chiar şi pentru biciclişti. În 1980, cei care foloseau bicicleta pentru a merge la serviciu erau de regulă navetiştii din comunele suburbane. Era un mijloc de transport rural şi, orice marcă ar fi avut (de obicei Tohan), brandul cu care erai asociat era de regulă „ţăran necalificat care a băut prea mult în ajun şi-acum se chinuie să ajungă la serviciu să se culce“. Orăşenii aveau, fireşte, biciclete, însă astea erau pentru parcuri şi pentru sfîrşitul de săptămînă. Sigur, erau şi excepţii: orăşeni pasionaţi de bicicletă, de obicei intelectuali, care mergeau la slujbă zilnic cu bicicleta. Însă nici unul nu avansa dincolo de condiţia de şef de birou: bicicleta era ca o pată pe CV, o ciudăţenie care îl punea pe om în categoria „revoltaţi de catifea“. „Ce-i cu asta, el de ce nu se chinuie să-şi ia maşină?“ – se întrebau colegii, la cafele interminabile, pe hol…


În aceşti 30 de ani, nu ştiu cum, bicicleta a făcut încet-încet un drum fără întoarcere. Nu mai e maşina săracului. Nici calul mecanic al ţăranului care ezită între oraş şi sat. Nu mai e neapărat ieftină – o bicicletă top-of-the-line, semicursiera rusească te ducea acum trei decenii la 1950 de lei (n-am să uit niciodată preţul ăsta). Asta era atunci cam cît un salariu modest. Astăzi am prieteni care pedalează pe vreo 10-15 de salarii medii pe economie în fiecare zi… În fine, bicicleta nu mai e un lucru cu care să te simţi bizar într-o parcare, la serviciu, în faţa blocului, într-o luni de dimineaţă.

Dar ce e bicicleta azi?

Nu ştiu decît pentru mine. Tocmai pentru că nu mai sîntem o societate de masă, ci una de indivizi, tocmai pentru că să fii tu însuţi nu mai înseamnă de mult să imiţi un model sau altul venit pe şest din Occident. Bicicleta mea e libertatea. Aceea de a mă strecura printre maşini, de a ajunge oriunde în oraş mai repede decît orice campion la liniuţe, dar şi de a putea s-o iau pe scurtătură prin parcuri, unde ai vreme, în fiecare săptămînă, să vezi ce progrese au mai făcut iarba şi florile, lacul şi căţeii vagabonzi care sar la tine…

Sigur, e un instrument de a rămîne în formă pentru generaţia mea, care n-a fost niciodată cu adevărat în formă, pentru c-a avut de muncă imediat ce s-a dat jos din pat, în 1989. Dar mai e şi altceva: un fel de a spune că nu-ţi pasă de standarde.

Ştiţi şi voi: succesul se măsoară încă după diametrul roţii de la maşină. Poziţia socială se determină după valoarea ceasului de la mînă. Respectul se cîştigă după îndemînarea de a o lua pe contrasens, tîrît nu de bun-simţ, ci măcar de vreo 300 de cai-putere. În lumea asta, bicicleta nu poate opune nici un fel de rezistenţă. Nu poate spune despre tine nimic mitocănesc, nu-ţi poate împinge în faţă muşchii (aţi văzut culturist pe bicicletă? E patetic!) şi nu-ţi poate rezerva automat loc în faţă la coada vieţii. În plus, nu există parcare pentru biciclete la Bamboo. Încă.

Sigur, nu mai avem mult pînă la fitza de vedetă pe două roţi (din care textul de mai sus sper că mă scoate…!). Însă, pînă atunci, bicicletele noastre mai au cîţiva ani de libertate. Aceea de a spune despre noi un lucru simplu: că avem ceva forţă în muşchii de la picioare, şi încă şi mai multă în cei din cap. Că avem puterea de a nu da explicaţii despre lucrul pe care îl iubim. Pentru c-aşa e în dragoste. Ştii de ce-ţi iubeşti bicicleta. Dar e foarte greu să explici celor care se iubesc mai mult pe sine…

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.