Mase niţel cam scunde

Un jogging, o bicicletă, ceva? (Cum mai stăm, adică, dacă tot s-a încălzit vremea şi sînt mai multe posibilităţi, la capitolul sport de mase?)

„Starea precară de sănătate a românilor determină ca ţara să piardă anual 15% din PIB“, constată un recent studiu realizat de Institutul de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române. Asta înseamnă cam 40% din toate cheltuielile statului! Să finanţezi 40% din buget dintr-o sursă pe care acum n-o ai la dispoziţie, dar pe care ai putea-o avea, nu e mult, este enorm! Sigur că starea de sănătate despre care vorbeşte studiul Academiei este una ideală şi evident că ea nu se obţine doar făcînd sport, dar e limpede că suportăm costuri mari în lipsa oricărei viziuni în domeniul mişcării şi al sportului. Poate că n-o să fim în stare să procedăm precum Spania, care în urma unei investiţii naţionale de decenii în sport a ajuns să-şi modifice nu doar starea de sănătate, ci pînă şi media naţională de înălţime!, dar măcar să ne gîndim la sport, să evaluăm corect şi să socotim ce putem face.

Acum o săptămînă s-a retras, la 44 de ani şi după 37 de ani de sport, cel mai longeviv hocheist român. Gălăţeanul Nuţu Andrei şi-a disputat ultimul meci în faţa a sub 100 de spectatori, pe un patinoar construit în anul 1970 şi acoperit în 1978. Cînd s-a apropiat de mantinela roasă, Nuţu a pus ultima sa frînă ca hocheist activ şi s-a trezit luat în braţe de o femeie cu un fîş bleumarin. Ea i-a aşternut mîna caldă la frunte, iar el a plîns. A apucat să spună „Mulţumesc, mamă, că mi-ai pus patinele în picioare!“, lăsîndu-ne miraţi şi scunzi, ameţiţi cu toţii de ceea ce s-a găsit să spună ditamai bărbatul mamei sale, ca o revelaţie tîrzie a adevărului că sportul de masă face oameni, nu mase.