Masca pe stradă și bocancii lustruiți
Am văzut comentarii despre impunerea purtării măștii pe stradă în anumite regiuni din țară, inclusiv în București. Un politician dîmbovițean susținea că ar fi ceva greșit, că de ce, adică, să poarte el mască seara, cînd e singur pe stradă. Măsura adoptată de Guvern în zonele în care pandemia a atins cote periculoase i se părea absurdă. Sigur, critici se pot face oricînd, dar știm că orice asemenea regulă are întotdeauna și părți care par stupide sau inutile. Cine a făcut armata poate înțelege mai bine ce spun. Acolo ți se cerea ca în fiecare dimineață să-ți faci patul perfect, iar cearceaful trebuia să fie atît de întins încît „să sară moneda” aruncată pe el. Cerința asta putea părea la fel de inutilă ca și purtarea măștii de unul singur seara pe stradă, întrucît un eventual război nu e un concurs de făcut paturile, nu se cîștigă cu perna, tot așa cum o boală contagioasă nu se poate combate purtînd masca atunci cînd ești singur. Și totuși, chiar dacă nu cred că a făcut cineva vreodată o asemenea statistică, aș fi gata să pariez că, în decursul istoriei, armatele în care soldații din cazărmi își făceau patul foarte bine au ieșit mai mereu învingătoare în fața celor ai căror combatanți abia dacă știau ce-i acela un cearceaf.
Aici, problema nu e atît cearceaful, cît disciplina, organizarea și conștientizarea unor reguli. Fiindcă ziua care începe cu ordinea în așternuturile de peste noapte are toate șansele să continue așa, cu rigoare, disciplină, igienă și respectarea unor reguli. E același spirit al ordinii în care armele pe care pui mîna, pentru instrucție sau pentru război, sînt și ele aranjate ordonat în rastel, iar rîndurile armatei se desfășoară mai precis, iar la o adică sînt și mai eficiente în luptă. În același timp e și o chestiune de civilizație și de exemplu pentru alții.
Soldații din garda regală de la Buckingham, cei cu tunici roșii și căciuli de urs, fac între ei concursuri de lustruire.a bocancilor pe care-i poartă. Uneori freacă la ei cu orele, pînă-i fac „oglindă”. Ai putea obiecta că dacă au bocanci strălucitori nu înseamnă că își apără mai bine suverana. Poate că nu, dar oricum o reprezintă mai bine. Bocancii aceia sînt cu adevărat impresionanți, iar soldații din regimentul de gardă sînt oricum oameni care, dincolo de gardă și paradă, merg în misiuni pe front, în așa-numitele teatre de operațiuni. Acolo se tîrăsc prin nisipuri și noroaie, se murdăresc și chiar își mînjesc fețele intenționat ca să nu lucească și să-i vadă inamicul. Sînt o unitate de elită. Cu cît își lustruiesc mai bine bocancii pentru paradă în zonele de pace, cu atît mai bine știu să lupte și să se murdărească în teatrele de război.
S-ar putea obiecta că noi sîntem civili și nu trăim astăzi un război. Totuși, trăim în vremea unei molime care face victime la fel ca un război. Condițiile astea fac inevitabilă respectarea unor minime reguli de igienă și disciplină care uneori pot fi asemănătoare celor cazone. Atunci cînd toată lumea e obligată să poarte mască în spațiile deschise, chiar și cînd pe stradă nu mai e nimeni și treaba asta pare exagerată, statistic vorbind, în spațiile aglomerate și cu adevărat periculoase, regula va fi cu atît mai mult respectată. Dacă te duci la piață fără mască, există mai multe șanse să uiți să ți-o pui cînd ajungi acolo decît atunci cînd ești obligat să o porți chiar de cînd ai ieșit afară din casă. Evident, e o regulă care se impune doar de la un anumit nivel de infectare în sus, așa cum s-a și procedat.
S-a vorbit și despre eventuale restricții de circulație pe timp de noapte. Unii nu înțeleg măsura asta. Admit că, într-o logică individuală, chiar e greu de înțeles. Dar, într-o logică militară, așa cum a fost în timpul stării de urgență din primăvară, lucrurile stau altfel. Controlul și restrîngerea circulației persoanelor, măcar pe timpul nopții, induce o stare generală de ordine și disciplină. Și s-a văzut că măsurile din primăvară chiar au avut efect. Desigur, toate astea sînt lucruri neplăcute și de nedorit. Nu e de apelat la ele decît în situații cu adevărat excepționale. Nu mai sîntem obișnuiți cu așa ceva și nici nu e bine să ne obișnuim. Dar, din păcate, apar și asemenea momente în care solidaritatea și ordinea socială sînt mai importante decît „istețimea” individuală. Nu putem ignora faptul că în fiecare zi, din cauza acestei boli, mor zeci de oameni. Exact ca în timp de război.
Iar mie, cel puțin, mi se pare că oamenii înțeleg și se conformează tot mai bine acestor reguli.
