Măruntaiele hotelurilor

E sezonul vacanţelor. Cu hotelurile din România ne-am obişnuit sau poate deja ne-am dezobişnuit. Cei care au călătorit mult ştiu că nu doar în hotelurile din ţară poţi avea surprize. Jacob Tomsky e pseudonimul unui tip care a lucrat mult în industria hotelieră din Statele Unite şi cică încă mai lucrează. A scris o carte despre lumea hotelurilor, tradusă şi la noi în colecţia „Narator“ a editurii Publica. În română, titlul e sintetic, dar sugestiv:

În engleză era explicit:

„Capete în paturi“ e un termen specific, care se referă la binecunoscutul grad de ocupare al hotelurilor. De fapt, ăsta e singurul lucru care contează în industria hotelieră. Fiindcă e o industrie şi nu neapărat un sistem de găzduire ospitalieră. Probabil că nimeni nu mai are naivitatea să creadă că un hotel, fie el şi de mare de lux, are drept scop fundamental buna găzduire a clienţilor. Satisfacerea oaspetelui e doar un mijloc pentru a obţine profit şi un grad de ocupare cît mai mare. Dincolo de ideea asta, cu care ne putem împăca, intrînd în burta marilor hoteluri, în măruntaiele acestei colosale afaceri, cu un ghid ca Jacob Tomsky, ajungi să descoperi o lume crudă şi extrem de cinică. 

Măruntaie pot însemna şi infernul de la baza toboganului de rufe murdare înfundat, din marele hotel din New Orleans, descris cu mult talent de autor, dar pot însemna şi relaţiile dintre angajaţi şi manageri sau tertipurile de obţinere a bacşişurilor. Bacşişul e un element primordial în lumea hotelierilor. Şi, cică, un

care nu şi-a primit bacşişul cuvenit pentru că a cărat bagajele în cameră va face tot posibilul să intre în camera respectivă cînd clientul e plecat, pentru a-i „împrumuta“ periuţa de dinţi, într-un scop pe care vi-l puteţi imagina. Între portari,

-i şi recepţioneri, relaţiile de concurenţă se transformă mai devreme sau mai tîrziu într-o abilă cooperare, cu scopul de a cîştiga fiecare bacşişuri cît mai multe şi mai mari. Bacşişurile deschid calea către camere mai bune şi o atenţie mai mare din partea personalului. Unul din sfaturile lui Tomsky este: „Nu vă resemnaţi cu o cameră inferioară din cauza laşităţii. Daţi-i un bacşiş pe loc. Arătaţi-le recepţionerilor că sînteţi un om serios.“ Totdeauna – spune el – există camere mai bune, chiar dacă printre cele cîteva „minciuni comune din bagajul unui recepţioner“ figurează şi aceea conform căreia „toate camerele au cam aceleaşi dimensiuni“. O altă minciună tipică a unui recepţioner poate suna aşa: „Nu pot face nimic pentru dumneavoastră“ sau „îmi pare rău că

-ul v-a pus într-o situaţie delicată. Desigur că voi anunţa managementul.“ 

Indiferent de ceea ce se întîmplă între angajaţi, spune Tomsky, regula nescrisă, „veche şi sfîntă“ din industrie, rareori încălcată, este: „Sîntem

împotriva lor.

Asta nu exclude scenele jucate de recepţioneri care se pot mira în faţa clientului că o cameră nu e încă gata, sugerînd că e vorba de o nepermisă încetineală a cameristelor. 

Autorul face şi avertismente de genul: „...Data viitoare cînd beţi apă dintr-un pahar de la minibar şi vi se pare că are o aromă plăcută de lămîie, veţi şti că tocmai aţi luat o gură de spray de mobilă. Serios, s-ar putea să fie mai igienic decît să le spele cu apă şi să le usuce cu un prosop (curat, să sperăm) de la cei care au eliberat camera.“

De la Tomsky aflăm de asemenea şi că, uneori, valeţii care preiau maşinile din faţa hotelului nu se sfiesc să facă curse cu ele, pe palierele şi prin spiralele parcărilor supraetajate, atunci cînd proprietarii nu-i mai pot vedea. Chiar dacă aud motoare turate şi scrîşnet de frîne, aceştia nu au decît bănuiala, nu şi dovada că e vorba de maşina lor. Nici cînd apare vreo dovadă sub formă de zgîrietură, de obicei nu se poate demonstra că ea s-a produs după ce maşina a fost încredinţată valetului. 

Dincolo de toate, clienţii unui hotel pot fi mereu observaţi, ca să nu spunem spionaţi, iar personalul află destul de repede multe despre oaspeţi. Hotelierii par a şti totul despre natura umană. Cu toate astea, mereu apar tipuri de oameni şi de comportări care-i surprind chiar şi pe ei. E, cum spuneam, o lume cinică şi crudă, dar în acelaşi timp meschină, aşa cum reiese din cartea lui Tomsky. O lume de servitori, de fapt, care trăiesc, suferă şi se distrează pe seama celor care, de voie, de nevoie, apelează la serviciile lor. 

Acum, îmi pare rău dacă recunoaşteţi cîte ceva din toate astea, tocmai cînd aţi ajuns la hotel, în vacanţa mult aşteptată.