Maria

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Maria jpeg

Fiecăruia dintre noi i s-a întîmplat așa ceva. E inevitabil. Nu cred că a scăpat cineva de experiența de a călători în propria noastră țară. Nu a ratat nimeni amestecul aiuritor pe care îl respirăm zilnic: pe de o parte extazul, plăcerea irezistibilă a găsirii unor locuri de o frumusețe rară, pe de altă parte agonia de a constata indiferența ori sadismul cu care ne subminăm instantaneu orice șansă de a ne bucura real de ceea ce vedem. Pentru că, pur și simplu, n-ai cum să nu vezi coșmarul unei latrine necurățate de zeci de ani, chiar dacă ea se află la intrarea într-un parc natural. Un „templu al naturii“, în care se află una dintre cele mai frumoase peșteri de pe acest continent. O „catedrală“ în care intri abia după ce ai trecut prin iadul unui closet horror, o ruină sinistră, duhnind de te ia cu leșin, expusă obscen tuturor privirilor care se împăienjenesc și se dau peste cap, lăsînd la vedere doar albul îngrozit al ochilor. E peisajul tipic în care începem să filozofăm despre lipsa de șansă, despre ticăloșia, despre naivitatea, despre nevinovăția, despre ce merită și ce nu merită poporul din care facem parte. Și mereu folosim cuvinte mari. Noțiuni cuprinzătoare, concepte largi, trimiteri la universalitate, intertexte dintre cele mai inteligente și surprinzătoare. În cîteva minute, am putea fi la primăria sau la instituția în subordinea ori în grija căreia se află oroarea de la care ni s-a făcut rău. În cîteva minute am putea să cerem socoteală, să facem poze, să punem pe Facebook, să facem orice ar atrage atenția și ar porni șansa unei rezolvări. Nu facem asta. Ținem un discurs, să ne răcorim.

Faptul că nu facem ceva direct, imediat – că nu intervenim, că nu cerem socoteală, că nu scăpăm de un soi de promiscuitate care se ține de noi ca rîia –, ne doare profund pe dinăuntru. Știm că doar acțiunea ne-ar putea repara starea, dar ne șoptim imediat că „n-are nici un sens, aici nu se rezolvă nimic, e degeaba, orice-am face“. Nu contează că putem fi noi înșine, oricînd, niște eroi, făcînd, pur și simplu, ceva în ajutorul nostru. Nu contează deloc. „Ăilalți“ sînt niște ticăloși și totul e sortit eșecului și prăbușirii în mizerie. Și, ca să n-o luăm razna, ne consolăm cu marile victorii ale unor români care au reușit să o rupă, măcar temporar, cu fatalitatea. Ei sînt singurele noastre șanse.

Dacă nu putem fi patrioți noi înșine, făcînd cîte ceva, mai bine aruncăm pe geam o sticlă de Cola, din goana mașinii, și ne liniștim gîndurile cu faptul că sîntem compatrioți cu Hagi și cu Nadia. Ei, toți sportivii medaliați, oamenii de știință plecați aiurea și ajunși mari, scriitorii fugiți, olimpicii de la concursurile școlare internaționale, orice român care obține un succes internațional, ei sînt… „reprezentanții noștri“. Ei ne salvează reputația pe care noi înșine ne-o călcăm în picioare. Dar despre așa ceva nu se vorbește. Dacă n-am mai salvat nimic, aici, acasă, măcar aparențele să le salvăm. Prin urmare, instituim o mare tăcere despre tot ce ne chinuie profund, adînc, în rărunchii rărunchilor. Frica de Securitatea lui Ceaușescu, colaborările, bătăile de-acasă și de la școală, umilințele, frustrările, lacrimile de neputință, disperarea de a nu avea niciodată lucrurile la care credem că avem tot dreptul. Despre așa ceva se tace. O lume de vorbăreți – care găsesc orice prilej de a da din gură – tace mîlc la temele astea. Și-l pedepsește aspru pe cel care rupe tăcerea.

Iar filmele cu care am crescut au fost și sînt unele dintre locurile în care ne ascundem să plîngem cel mai bine, cu iluzia că ne bucurăm. Mai bine-l vedem pe Mihai Viteazul culcînd la pămînt cinci ­turci dintr-o lovitură decît să urmărim povestea unui român contemporan, un om ca noi toți, alunecînd pe cărările care duc spre esența ideii de corupție. Mai bine-l vedem pe comisarul care împușcă legionari decît să ne uităm la cum moare o tînără, victimă a unei colosale rătăciri. Așa cum mai bine vedem momentele de aur din istoria excepțională a sportului de la noi decît spectacolele omagiale la care participam direct sau care ne asasinau simțurile în cele două ore de program la televizor. Alegem ce-a fost mai frumos, mai înălțător, din tot ce-am trăit. E omenesc să facem asta. Dar nu ne oprim aici. I-am da în cap oricui ar încerca să rupă tăcerea, în orice fel.

Cum îndrăznește o gimnastă cu rezultate internaționale excepționale să povestească într-o carte că a fost umilită? Cum îndrăznește să deschidă gura? Are rentă viageră! Din banii noștri! Din bani publici! Din bucuria de a ne simți mîndri că sîntem români, pe care ne-o cumpărăm plătind taxe la stat. Cum îndrăznește fata asta dintr-un tată sinucigaș și-o mamă bețivă să deschidă gura? Ea trebuie să îndure, să ia medalii și să ne hrănească mîndria pentru care cotizăm la stat. Cum să pună la îndoială metodele celor care au făcut-o om? E ca și cum ne-ar pune la îndoială pe noi toți. Noi, cei care ne batem și ne umilim copiii, pentru a ajunge mari, ca ea, nerecunoscătoarea.

Maria ne spune ceva ce știm cu toții, de fapt. Cartea ei* e o mărturisire pe care o face pentru a fi liberă de propriile umbre. E un cuvînt al unei demnități care s-a copt și a explodat. Cu cît ne identificăm mai mult cu ea, cu atît o urîm mai tare și-o condamnăm. Cine mărturisește și se salvează n-are ce căuta printre noi!

* Maria Olaru, Prețul aurului. Sinceritate incomodă, Editura Vremea, Bu­cu­rești, 2016

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.