Maria

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Maria jpeg

Fiecăruia dintre noi i s-a întîmplat așa ceva. E inevitabil. Nu cred că a scăpat cineva de experiența de a călători în propria noastră țară. Nu a ratat nimeni amestecul aiuritor pe care îl respirăm zilnic: pe de o parte extazul, plăcerea irezistibilă a găsirii unor locuri de o frumusețe rară, pe de altă parte agonia de a constata indiferența ori sadismul cu care ne subminăm instantaneu orice șansă de a ne bucura real de ceea ce vedem. Pentru că, pur și simplu, n-ai cum să nu vezi coșmarul unei latrine necurățate de zeci de ani, chiar dacă ea se află la intrarea într-un parc natural. Un „templu al naturii“, în care se află una dintre cele mai frumoase peșteri de pe acest continent. O „catedrală“ în care intri abia după ce ai trecut prin iadul unui closet horror, o ruină sinistră, duhnind de te ia cu leșin, expusă obscen tuturor privirilor care se împăienjenesc și se dau peste cap, lăsînd la vedere doar albul îngrozit al ochilor. E peisajul tipic în care începem să filozofăm despre lipsa de șansă, despre ticăloșia, despre naivitatea, despre nevinovăția, despre ce merită și ce nu merită poporul din care facem parte. Și mereu folosim cuvinte mari. Noțiuni cuprinzătoare, concepte largi, trimiteri la universalitate, intertexte dintre cele mai inteligente și surprinzătoare. În cîteva minute, am putea fi la primăria sau la instituția în subordinea ori în grija căreia se află oroarea de la care ni s-a făcut rău. În cîteva minute am putea să cerem socoteală, să facem poze, să punem pe Facebook, să facem orice ar atrage atenția și ar porni șansa unei rezolvări. Nu facem asta. Ținem un discurs, să ne răcorim.

Faptul că nu facem ceva direct, imediat – că nu intervenim, că nu cerem socoteală, că nu scăpăm de un soi de promiscuitate care se ține de noi ca rîia –, ne doare profund pe dinăuntru. Știm că doar acțiunea ne-ar putea repara starea, dar ne șoptim imediat că „n-are nici un sens, aici nu se rezolvă nimic, e degeaba, orice-am face“. Nu contează că putem fi noi înșine, oricînd, niște eroi, făcînd, pur și simplu, ceva în ajutorul nostru. Nu contează deloc. „Ăilalți“ sînt niște ticăloși și totul e sortit eșecului și prăbușirii în mizerie. Și, ca să n-o luăm razna, ne consolăm cu marile victorii ale unor români care au reușit să o rupă, măcar temporar, cu fatalitatea. Ei sînt singurele noastre șanse.

Dacă nu putem fi patrioți noi înșine, făcînd cîte ceva, mai bine aruncăm pe geam o sticlă de Cola, din goana mașinii, și ne liniștim gîndurile cu faptul că sîntem compatrioți cu Hagi și cu Nadia. Ei, toți sportivii medaliați, oamenii de știință plecați aiurea și ajunși mari, scriitorii fugiți, olimpicii de la concursurile școlare internaționale, orice român care obține un succes internațional, ei sînt… „reprezentanții noștri“. Ei ne salvează reputația pe care noi înșine ne-o călcăm în picioare. Dar despre așa ceva nu se vorbește. Dacă n-am mai salvat nimic, aici, acasă, măcar aparențele să le salvăm. Prin urmare, instituim o mare tăcere despre tot ce ne chinuie profund, adînc, în rărunchii rărunchilor. Frica de Securitatea lui Ceaușescu, colaborările, bătăile de-acasă și de la școală, umilințele, frustrările, lacrimile de neputință, disperarea de a nu avea niciodată lucrurile la care credem că avem tot dreptul. Despre așa ceva se tace. O lume de vorbăreți – care găsesc orice prilej de a da din gură – tace mîlc la temele astea. Și-l pedepsește aspru pe cel care rupe tăcerea.

Iar filmele cu care am crescut au fost și sînt unele dintre locurile în care ne ascundem să plîngem cel mai bine, cu iluzia că ne bucurăm. Mai bine-l vedem pe Mihai Viteazul culcînd la pămînt cinci ­turci dintr-o lovitură decît să urmărim povestea unui român contemporan, un om ca noi toți, alunecînd pe cărările care duc spre esența ideii de corupție. Mai bine-l vedem pe comisarul care împușcă legionari decît să ne uităm la cum moare o tînără, victimă a unei colosale rătăciri. Așa cum mai bine vedem momentele de aur din istoria excepțională a sportului de la noi decît spectacolele omagiale la care participam direct sau care ne asasinau simțurile în cele două ore de program la televizor. Alegem ce-a fost mai frumos, mai înălțător, din tot ce-am trăit. E omenesc să facem asta. Dar nu ne oprim aici. I-am da în cap oricui ar încerca să rupă tăcerea, în orice fel.

Cum îndrăznește o gimnastă cu rezultate internaționale excepționale să povestească într-o carte că a fost umilită? Cum îndrăznește să deschidă gura? Are rentă viageră! Din banii noștri! Din bani publici! Din bucuria de a ne simți mîndri că sîntem români, pe care ne-o cumpărăm plătind taxe la stat. Cum îndrăznește fata asta dintr-un tată sinucigaș și-o mamă bețivă să deschidă gura? Ea trebuie să îndure, să ia medalii și să ne hrănească mîndria pentru care cotizăm la stat. Cum să pună la îndoială metodele celor care au făcut-o om? E ca și cum ne-ar pune la îndoială pe noi toți. Noi, cei care ne batem și ne umilim copiii, pentru a ajunge mari, ca ea, nerecunoscătoarea.

Maria ne spune ceva ce știm cu toții, de fapt. Cartea ei* e o mărturisire pe care o face pentru a fi liberă de propriile umbre. E un cuvînt al unei demnități care s-a copt și a explodat. Cu cît ne identificăm mai mult cu ea, cu atît o urîm mai tare și-o condamnăm. Cine mărturisește și se salvează n-are ce căuta printre noi!

* Maria Olaru, Prețul aurului. Sinceritate incomodă, Editura Vremea, Bu­cu­rești, 2016

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

volan2 png
VIDEO Poziția mâinilor pe volan. Cum este greșit, cum este corect. „Airbagul îți sparge fața cu propria mână”
Un jurnalist auto arată, într-un clip video, cum se țin mâinile corect pe volan. El explică de ce poziția „10 și 14”, pe care am învățat-o la școala de șoferi, și poziția „ora 12” nu sunt corecte.
Lizz Truss FOTO Getty Images jpg
Marea Britanie angajează 275.000 de străini. Care sunt domeniile cu deficit de forță de muncă
Premierul britanic, Liz Truss, vrea să extindă cotele de imigranţi pentru a atenua lipsa de muncitori străini, potrivit ziarelor britanice The Times şi Financial Times.
Război Ucraina - Rusia  ziua 171 FOTO EPA-EFE
Atacuri cu rachete și bombardamente în sudul și estul Ucrainei
Kievul și Moscova se acuză reciproc de atacuri cu rachete și bombardamente în diferite părți din sudul și estul Ucrainei, relatează Reuters.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?