Marean

Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Drumurile noastre  Toate  jpeg

E modelul absolut al adaptabilităţii. E altoiul cel mai complex. E culmea alchimiilor interioare la care a putut ajunge plămada noastră veşnic schimbătoare. Marean e numele unui soi, perfect copt, de inşi care, ajunşi la puterea maximă de polenizare, inundă spaţiul public. Mişcarea de umplere a oricărui loc gol are o erotică a lăţirii, un entuziasm al ocupării şi o beţie a sărbătoririi zilnice a victoriei. Iar muzica acestei chermeze gigantice e ca o inimă comună care palpită între şoldurile frenetice şi mîinile ridicate, în extaz, spre cer. Marean se înmulţeşte cu o viteză ameţitoare şi mănîncă… mă rog… haleşte orice. Blocuri, cartiere, străzi, instituţii, mijloace de transport în comun, pieţe, plaje, munţi şi văi. Dintr-o casă bătrînească, albă, cu ferestre vopsite în verde pal, Marean face o vilă roz, cu lei din bronz la intrare şi cu trei terase, sprijinite pe colonuţe bondoace. Dintr-un foişor, face un turnuleţ, jumătate indian, jumătate turcesc. Cînd pune mîna pe o clădire de patrimoniu, o face mult mai frumoasă decît era, şi-i pune geamuri termopan, din plastic alb. Marean iubeşte pătimaş culoarea. Şi ciucurii. Şi fîşul. Şi şlapii peste şosete. Şi grătarul ticsit cu mici, pe balcon. Dar poate fi şi „domn“. E drept, de-ăsta mai nou, dar tot „domn“ se cheamă. Cu ceas de aur, cu funcţie publică în administraţie, cu palat de vacanţă la ţară, cu biserica pe care a ctitorit-o la el în sat, cu copiii trimişi la şcoli în Europa sau în America. Sigur că prosperitatea lui Marean nu e o problemă, după cum, în mod normal, prosperitatea oricui nu trebuie să fie motiv de îngrijorare. Altceva ar trebui să atragă atenţia, dincolo de obişnuinţa multora dintre noi, de a-l ironiza. Instinctul de cuceritor al lui Marean. Fabuloasa lui ambiţie şi incredibila putere de a învinge. 

Dar, a te uita la el ca la o curiozitate, ca la o vietate bizară, e o greşeală mare. Despre Marean se scrie în fel şi chip, chiar dacă numele lui nu e prezent, explicit, în tot locul. Nu de puţine ori, scriiturile sînt bune, iar portretul împricinatului se conturează, din mii de cuvinte, în toată dimensiunea lui dezolantă. Ei?! Şi ce-i cu asta? De fapt, cu cît se scrie mai mult, cu cît trăsăturile lui Marean sînt surprinse cu mai mare acurateţe şi cu spirit de observaţie mai consistent, cu atît mai mult prinde viaţă şi dimensiune personajul din realitate. Relatarea ironică, subtilă, a faptelor care au dus la lăţirea lui Marean se transformă, în fiecare clipă, în vitamina care-l face şi mai mare. Şi mai puternic. Şi mai ubicuu. Pentru că, da, Marean iese miştocărit şi privit de sus în tot procesul ăsta de arătare cu degetul. Eseiştii îl denunţă, comentatorii şi analiştii îl înfierează, iar grupurile de umor, artiştii de stand-up comedy şi trupele de muzici deştepte îl fac, vorba lui, „varză cu carne“. Dar instinctele sale de supravieţuire, puterea de ocupaţie, reflexele perfecte, de vietate urbană dusă la desăvîrşire, cîştigă în fiecare clipă. Pentru că Marean a ieşit dintr-o vină colectivă nemărturisită, despre care, de douăzeci de ani, nu vrem să vorbim, dintr-un uriaş capital de frică, la fel de colectivă, la fel de puţin mărturisită, şi din iluzia că justiţia divină o va înlocui, vizibil, pe cea omenească. Toate fricile şi complexele, toată igrasia acestui subsol inundat, al stinselor noastre energii colective, s-au dovedit a fi, în modul cel mai fericit pentru el, perfect… abrazive. Au fost sculele ideale la care s-au şlefuit detaliile lui Marean. Absenţa noastră comunitară e unitatea lui perfectă, de clan. Oboseala noastră identitară e vioiciunea lui miserupistă. Obsesiile şi îndoielile noastre hermeneutice sînt certitudinile diamantine ale pragmatismului său. Marean nu trăieşte într-un stat de drept. Vieţuieşte la el pe stradă şi la el în oraş. Trăim cu impresia că, în fiecare zi, mai cîştigă un centimetru din spaţiul nostru. Dar nu vrem să vedem, nici în ruptul capului, cît de mult loc îi cedăm, în mod inconştient. Cît de bine credem că îl ştim, şi cît de puţin îl cunoaştem, de fapt. 

O altă mare greşeală – poate cea mai mare – e să formulăm şi să înţelegem subiectul Marean, în termeni de „noi şi el“. Ştiu că arată ca şi cînd mi-aş contrazice cîteva afirmaţii de mai sus. Dar contradicţia e doar aparentă. Pentru că, deşi ne place să-l vedem în opoziţie cu noi, Marean face parte din substanţa noastră. Pe el proiectăm tot ce nu ne iese, în cîrca lui punem invazia derizoriului, pe seama lui plasăm insurecţia universală a imposturii. Dar esenţa lui Marean e tocmai degradarea noastră. Nu Marean e vinovat pentru faptul că urîciunea străzii ne invadează spaţiul intim al familiei. Noi sîntem profund culpabili pentru că nu propulsăm nimic din clamatele valori ale spaţiului nostru privat, spre cel public. Însă vina majoră e că ne oprim la a-l miştocări pe Marean, neacordîndu-i nici o atenţie culturală. Rîdem de el, ne enervează, ne revoltă sau ne înduioşează, dar nu-l cunoaştem. E a nu ştiu cîta dovadă care ne arată, ne strigă că habar n-avem de ce ni se-ntîmplă. Studierea şi înţelegerea lui Marean trebuie să înceapă cu noi. O să-l găsim şi pe el, foarte repede, pitit strategic, ingenios, printre faldurile felului nostru sofisticat de a vedea lumea. Pentru că trăim o continuă maladie şi un delir al felului exclusiv „intelectual“ de a vedea cultura, nu acceptăm, cu nici un chip, că Marean e o problemă culturală. Şi-n loc s-o cercetăm temeinic, preferăm, ca-n cazul de faţă, căldura eseului.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.    

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.