Marea artă a seducţiei
- poveste strict autentică; primul episod -
Vară. Cald. Frumos. Arşiţe care, ziua, pleoştesc oraşele şi le cufundă-n abulie, pînă cînd, seara, obosite, adorm, lăsînd lumea să mai răsufle. E vreme de vacanţe şi de dat în stambă, din dosul clinchetului de pahare, despre locurile umblate şi chestiile văzute. După fierbinţeala unei zile scăldate în torente de sudoare, şi după respiratul care pare în zadar, ca peştele pe mal, seara vine ca o eliberare, ca o iertare de păcate. Şi-n armistiţiul ăsta scurt, în vremea în care Divinitatea moţăie şi uită de lume, la adăpostul nopţii, abia acoperite cu cîte-o umbră de ţesătură fină, cele mai frumoase trupuri de femei plutesc spre lumina difuză a teraselor. Îndărătul ceţii fine a hainelor, se citesc cele mai aiuritoare forme, cele mai năucitoare arome, cele mai vinovate gînduri scăpate la zburdat sub apărarea nopţii. E vară, dom’le, ce s-o mai lungim… Ştie toată lumea. Serile pe la terase sînt un chin pentru bărbaţi şi un prilej nebun pentru femei să răzbune tot. Absolut tot. De la facerea lumii – mă rog, pentru evoluţionişti, de la Big Bang – pînă în secunda asta. Serile tîrzii de vară devin teatrele de război ale celor mai cumplite zvîrcoliri erotice, ascunse, înghesuite, îndesate sub cele mai ridicole şi neizbutite măşti ale nepăsării. Ştiţi foarte bine. E ca şi cînd ai face prin aer un gest vag, care arată că eşti imun la de-alde astea. Imun pe dracu’. Hai să fim serioşi. Toată lumea arde pe dinăuntru, iar ochii, supremul paravan al aparenţei, abia aşteaptă să fure o imagine pe care s-o trimită degrabă imaginaţiei hămesite, celui mai productiv sector al minţii de la ora aia. Mai toţi, indiferent de sex, sîntem nişte nepoţi de Superman pentru cîteva secunde, atunci cînd, luaţi de val, avem senzaţia că vedem dincolo de ţoale. Pe scurt, ca să nu transformăm toată povestea într-un lac de transpiraţie rece – o seară de vară, la o terasă izbutită, cu lume multă şi diversă, e unul dintre cele mai dulci chinuri de pe lumea asta.
Astă-vară, la Cluj, în condiţiile descrise mai la deal, la cea mai bună terasă din oraş, cîteva dintre doamnele frumoase ale locului se răcoreau la o bere cu ghimbir şi se răsfăţau în discuţii despre propria coacere, care oftează în aşteptarea culesului. Vreo şase-şapte să fi fost aste minuni ale esteticii, exemple ale bunei educaţii, adunări de calităţi care, de’mpreună, fac din posesoarele lor adevărate arhetipuri ale eligibilităţii. Netrebnice adieri de vînt mişcau colţuri rebele de hăinuţe fine, lăsînd la vedere fragmente de peisaje ce contorsionează direcţii de privire şi dau febră musculară gîturilor şi nervilor optici. Scufundate în norişori nevăzuţi de parfumuri fine şi expunînd lumii păcătoase definiţia absolută a femeii aflate la apogeul puterii de seducţie, doamnele şuşoteau poveşti nevinovate şi se scăldau în plăcerea de a fi văzute şi admirate de spectatori cu bărbii tremurînde, fixate în palme sau ascunse în dosul halbelor. Era, pur şi simplu, bine. De-aici încolo însă, liniştea poveştii se rupe, parfumurile fine se pierd în aer, stilul descriptiv nu se mai potriveşte, în fine, toată arhitectura de simţuri îmbătate şi urcate la volanul imaginaţiei se prăbuşeşte. Pentru că sună telefonul uneia dintre doamne.
De partea cealaltă e un prieten din Anglia. Londonez sadea. Patruzeci şi ceva de ani, cică arătos, posesor de afacere prosperă, jovial, cu simţul umorului şi – evident că toată lumea aşteaptă marea precizare, deci să nu mai lungim sunetul de tobe – copleşitor de ne’nsurat. Stîrnite de fluxul gîndurilor vesele şi înspumate de berea cu ghimbir, superbele doamne au cerut să vorbească la telefon, pe rînd, cu bietul londonez. Un flirt nevinovat, la distanţă, o glumiţă bună, un prilej de exersat puterea de seducţie, dar şi de arătat roadele bunei educaţii. Ce s-o mai lălăim, ce s-o mai dăm prin dosul cuvintelor… A explodat un val de chicoteli, de glasuri senzuale, de accente care mai de care mai izbutite şi de vocabular englezesc luxuriant, în care londonezul era învăluit fără scăpare şi invitat, aşa, în glumă, cum ziceam, la un flirtuţ, să poftească un pic în România dacă vrea să vadă minunile pe care le auzea la telefon. Ăla, năuc, varză, anulat, nu mai ştia ce să zică. Doamnele se dezlănţuiseră, ca nişte vampiriţe culturale de Transilvania, făcînd risipă cu toatele de arsenalul seducţiei, hăcuindu-l pe bietul om cu cele mai tîmpitoare efluvii feminine care au curs vreodată într-un telefon, s-au strecurat prin antene, servere, sateliţi, filtre, pentru ca mai apoi să curgă, ca o cascadă nimicitoare, în urechea unui londonez făcut praf, arşice, surcele. Răpus, omul a mai apucat să spună că vine degrabă în România, şi s-a prăbuşit.
Şi dă-i şi pune-te pe rîs în hohote, savurînd victoria. Piepturi generoase şi dătătoare de ameţeli, tresăltînd vesel sub aburul hainelor, fuioare abia ghicite, din fumul ţigărilor subţiri care se despart cu tristeţe de moliciunea căpietoare a buzelor bogate şi calde, sunetul acela unic, inimitabil, indescriptibil, al schimbării poziţiei picioarelor, clinchet de pahare, mîini perfecte gesticulînd prin aer, aşezînd bucle rebele, rupînd un rotocol de fum, atingînd delicat, ca prin vis, poienile de la poalele unui gît semeţ, în alungarea unei minuscule insecte imaginare, valuri uriaşe şi ţărmuri nesfîrşite de feminitate pură, dezlănţuită, plecată în lume să facă ravagii. Victorie zdrobitoare, obţinută cu sublim sadism. Londonezul căzuse într-o transă profundă şi nu mai reuşea să bîiguie decît că se urcă în primul avion şi… Atît pentru săptămîna asta. Să păstrăm incredibilul deznodămînt pentru numărul viitor.
(va urma)
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
